Politicienii partidului opoziției din Polonia, Lege și Justiție (PiS), au provocat un moment tensionat în Sejm, parlamentul polonez, în timpul vizitei oficiale a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. În timp ce oficialul european vorbea de la tribună despre rolul crucial al Uniunii Europene, parlamentarii PiS au desfășurat în sală un banner uriaș cu mesajul „Tusk = Dictator” și au afișat imagini de la intervențiile poliției. Acțiunea a fost catalogată de ministrul Justiției drept o exagerare care ridiculizează opoziția într-o stat democratic funcțional, scrie Gazeta.pl
„Știm cum arată Europa cu Uniunea Europeană și fără ea. În cele din urmă, lumea cu Uniunea este un loc mai bun pentru noi toți”, a declarat în Sejm (Parlamentul Poloniei) președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. În fața ei, politicienii partidului Lege și Justiție (PiS) au desfășurat un banner mare cu mesajul „Tusk = Dictator” și au ținut în mâini fotografii de la intervenția poliției în fața Tribunalului Constituțional.
„Îți vine să cânți: Cum a trecut ziua?”, a ironizat ministrul Justiției, Waldemar Żurek, imediat după încheierea întâlnirii din Sejm cu șefa PE, Roberta Metsola. Discursul oficialului european a fost perturbat de politicienii PiS. În sala parlamentară, aceștia au desfășurat un banner negru uriaș cu inscripția „Tusk = Dictator”, au ținut în mâini fotografii care ilustrau intervențiile poliției la Tribunalul Constituțional și au afișat bannere galbene cu mesajul în limba engleză: „A coup d’état instigated by Donald Tusk is underway in Poland!” („Un puci/o lovitură de stat instigată de Donald Tusk este în desfășurare în Polonia!”).
„Într-un stat în care ar avea loc o lovitură de stat, nu am fi văzut niciodată asemenea bannere în sala parlamentară. Avem democracie deplină, libertate a mass-media, instanțe independente și imparțiale, o procuratură care acționează în mod independent, așa că statul funcționează. Desigur, opoziția are acest drept legitim, însă ar trebui să dea dovadă de măsură, deoarece abuzul anumitor concepte ridiculizează ulterior întreaga poziție a opoziției”, a declarat ministrul Justiției, Waldemar Żurek.



