Compania lui Elon Musk a încetat discret să mai comercializeze zborurile rachetei sale vedetă după anul 2028, iar toate sloturile disponibile până atunci sunt deja arhipline. Această decizie neașteptată lasă zeci de constructori de sateliți din Europa fără acces la orbită și fără o alternativă viabilă pe termen scurt, expunând din nou dependența critică a continentului de infrastructura americană, scrie Les Echos
Exclusi de pe orbită. În ultimele săptămâni, SpaceX a oprit discret comercializarea zborurilor Falcon 9 începând din 2028, provocând stupefație în sectorul spațial. Zeci de proiectanți de sateliți europeni și internaționali vor rămâne garantat blocați la sol. Doar câteva misiuni vor rămâne active până în 2030 pentru NASA, în principal pentru realimentarea și transportul echipajului către Stația Spațială Internațională.
SpaceX nu a oferit detalii privind motivele acestei decizii. În documentele care au însoțit listarea sa la bursă, grupul avertiza încă din luna mai că numărul lansărilor Falcon 9 va scădea treptat. Președinta companiei, Gwynne Shotwell, declara în această vară: „Dacă nu ne facem propriile produse și servicii depășite, va găsi altcineva o cale să o facă în locul nostru”.
S-a terminat cu zborurile ieftine
Indiferent de motiv, s-a terminat cu zborurile de 5 000 până la 10 000 de dolari pe kilogram — de zece ori mai ieftine decât un acces clasic în spațiu și la fel de ușor de rezervat ca un bilet de avion. Iar acum este prea târziu pentru cei care vor să se precipite la ghișeu pentru a prinde o ultimă decolare. Toate zborurile sunt deja complet rezervate.
„Este o lovitură dură pentru sectorul spațial. Dispărând într-un moment în care alternativele sunt puține, această oprire va afecta întregul ecosistem. Acest lucru demonstrează, dacă mai era nevoie, cât de dependenți suntem.”— Marion Andrieux Coulbaut, director comercial la Infinite Orbits
Anul trecut, din cei 396 de sateliți plasați pe orbită prin lansări partajate (rideshare) de SpaceX, 134 au fost europeni — aproape la fel de mulți ca cei americani (158), reprezentând o treime din total.
Fără o alternativă europeană
Unii atraseseră deja atenția asupra acestei dependențe. „Mâine, dacă Elon Musk decide să nu mai lanseze pe cineva, pur și simplu va opri robinetul!”, avertiza la preluarea funcției, în aprilie, șeful ArianeGroup, Christophe Bruneau. Cu toate acestea, Europa nu are o soluție reală. Și nu este sigur că 24 de luni vor fi suficiente pentru a-și realiza propria revoluție, în condițiile în care îi lipsește în continuare o alternativă reutilizabilă, capabilă de lansări la o frecvență ridicată, așa cum oferă SpaceX.
Primul zbor al mini-lansatorului Maia, așteptat inițial în 2025, apoi în 2026, este programat pentru sfârșitul anului 2027. „Jucăm pe o miză uriașă!”, a avertizat prim-ministrul francez, Sébastien Lecornu, în timpul unei vizite la șantierul din Vernon.
În ceea ce privește Ariane 6, o anomalie detectată în luna august dă peste cap planul de zbor din acest an. „Verificări suplimentare trebuie efectuate la un echipament din cele aproximativ 300 000 de piese care compun lansatorul. Vom fi nevoiți să adaptăm calendarul misiunilor pentru acest an”, recunoaște grupul. Compania ar putea limita exercițiul la doar șase lansări, în loc de cele opt prevăzute din Kourou (Guiana Franceză).
Doar o treime din zborurile partajate Falcon 9
„Creșterea cadenței industriale a rachetei Ariane 6 decurge bine”, dă asigurări filiala Safran și Airbus. „Întreaga lanț industrial este pregătit pentru a atinge ritmul țintă de 9 sau 10 lansări începând din 2027.” Însă suntem încă departe de performanța Falcon 9, care a decolat de 77 de ori doar în prima jumătate a anului. Fără a mai pune la socoteală faptul că Ariane 6 nu este foarte disponibilă: „Portofoliul său de comenzi a fost rapid saturat de Amazon”, precizează un jucător din industrie.
Vor putea clienții europeni să treacă la Starship, mega-racheta celor de la SpaceX? Nimic nu este mai puțin sigur. Capacitățile sale net superioare, cu o încărcătură utilă de 100 de tone (față de 25 pentru Falcon 9), vor fi, în principiu, rezervate în mare parte pentru... SpaceX și sateliții săi concepuți special pentru stivuire orizontală (flat-packed). Chiar dacă s-ar elibera o fereastră, acest lucru ar presupune regândirea completă a proiectării sateliților europeni.
În timp ce Europa accelerează lent, Starship a reușit, deși imperfect, să plaseze 26 de sateliți în timpul ultimului său zbor de test din 28 septembrie.
„Este un triplu electroșoc: Falcon ajunge la finalul duratei de viață, Starship își face intrarea, iar China accelerează puternic. Iar Trump vizează deja 1 000 de lansări de rachete anual până în 2030. La acea dată, Europa va ajunge în cel mai bun caz la 40."— Jean-Luc Maria, CEO al Exotrail
O trezire bruscă, dar previzibilă
Trezirea la realitate este dură, dar „era previzibilă”, insistă Jean-Luc Maria. „Devenise deja foarte dificil să schimbi un slot de lansare Falcon 9 cu altul”, mărturisește un reprezentant din domeniu. Fiecare fereastră se putea ocupa în mai puțin de trei săptămâni, lăsând aproximativ 30 de operatori pe lista de așteptare.
„SpaceX construise o poziție de cvasi-monopol în accesul la spațiu — un acces recurent, competitiv și deschis. Unii au refuzat să accepte realitatea. Acum, lipsa de capacitate este un fapt cert și toată lumea își face calculele”, adaugă șeful Exotrail.
Alianța NewSpace din Franța și omologul său german au tras semnalul de alarmă, cerând măsuri concrete, cum ar fi crearea mai multor porturi spațiale în Europa — la Andøya (Norvegia), SaxaVord (Scoția), Esrange (Suedia), în Insulele Azore sau chiar dezvoltarea unor baze mobile. „Oprirea Falcon 9 va avea implicații majore”, își exprimă îngrijorarea și polul New Space din cadrul Federației Germane a Industriei.
Ce este de făcut acum?
Ce se va întâmpla cu zecile de tone de echipamente care așteaptă să fie plasate pe orbită? Berlinul accelerează la rândul său, conștient că racheta Ariane și baza din Kourou nu vor fi suficiente. Și nici bazele europene din Marea Britanie sau Norvegia, de unde a decolat pentru prima dată compania germană Isar.
„Luăm în calcul crearea unei baze de lansare proprii pentru Bundeswehr. Securitatea noastră națională nu trebuie să rămână blocată la cozile comerciale”, a declarat în iulie ministrul german al Apărării, Boris Pistorius.
Sectorul New Space european este mai curtat ca niciodată. Compania italiană Avio a înregistrat deja un volum fără precedent de cereri de la operatori comerciali care nu mai găsesc sloturi la SpaceX, deși producătorul rachetei Vega C se află abia la a doua lansare din acest an. De asemenea, spaniolii de la PLD Space au anunțat un acord cu CNES pentru consolidarea angajamentului lor față de centrul spațial din Guiana.
India, Japonia și Statele Unite: colacii de salvare
Soluțiile ar putea veni, din nou, din afara Europei sau chiar de peste Atlantic.
-
„Trebuie să luăm în calcul opțiuni temporare de tranziție (gapfiller) cu partenerii noștri indieni, japonezi sau americani, până când ne vom recăpăta independența europeană. Problema este una globală”, apreciază Samuel Mamou, director al Alliance NewSpace France.
Compania indiană Skyroot dezvoltă un mini-lansator, iar Coreea de Sud dispune de o rachetă națională și are ambiții mari. În Statele Unite, mulți pariază pe racheta lui Jeff Bezos (Blue Origin). Tot acolo, companii precum Relativity, Stoke Space sau Rocket Lab dezvoltă lansatoare reutilizabile.
Pentru Ane Aanesland, fondatoarea ThrustMe, soluția ar putea fi mai radicală: în lipsa posibilității de a lansa sateliți în masă din cauza accesului limitat pe orbită, decizia ar putea fi aceea de a lansa mai puțin, dar mai eficient, folosind capacități inovatoare de poziționare orbitală.
În orice caz, „costul lansărilor va fi mai ridicat. Iar cei mai bine finanțați vor avea de câștigat”, avertizează Jean-Luc Maria. Însă, la capitolul atragere de capital, balanța riscă să încline, încă o dată, în favoarea americanilor.
