În primul său discurs important de la izbucnirea protestelor și a revoltelor care au cuprins Franța, Emmanuel Macron a adoptat ieri seară un ton provocator. Dând vina pe o alianță nefastă între „grupări extremiste de stânga” și „delincvenți” tineri pentru că au aruncat țara în haos, președintele nu a dat semne că ar fi dispus să-și asume responsabilitatea. Discursul său concis, de opt minute, nu a oferit nicio concesie substanțială protestatarilor, propunând în schimb acordarea unor puteri sporite șefilor de poliție pentru a interzice demonstrațiile. Guvernul pare hotărât să continue o strategie care a dus deja la mii de arestări.
Discursul de duminică a continuat, de asemenea, jocul de a da vina care a consumat clasa politică franceză de la începutul protestelor studențești. Pentru dreapta, tulburările — inclusiv actele spectaculoase de vandalism, precum incendierea clădirilor școlare și distrugerea Primăriei din Limoges — sunt opera unor provocatori de stânga, în primul rând a mișcării „La France Insoumise” a lui Jean-Luc Mélenchon. Progresiștii, pe de altă parte, acuză intervenția polițienească excesivă din Franța că alimentează tulburările, indicând miile de tineri reținuți în mod arbitrar și nenumărații alții răniți de gloanțe de cauciuc și grenade paralizante.
Emmanuel Macron a ales duritatea în primul său discurs important de la izbucnirea protestelor și a violențelor care au zguduit Franța. Duminică seară, într-o intervenție televizată de opt minute, șeful statului francez a dat vina pentru haos pe o alianță între „grupările facțioase de extremă stânga” și „delincvenții” tineri. Nu a oferit nicio concesie concretă protestatarilor. Analiza este semnată de jurnalistul Harrison Stetler, într-un articol publicat luni, 19 octombrie, de revista britanică UnHerd. Concluzia lui este tranșantă: autoritatea lui Macron a fost spulberată.
Potrivit lui Stetler, jurnalist independent și profesor stabilit la Paris, președintele „s-a arătat prea puțin dispus să-și asume responsabilitatea”. În locul unor măsuri care să calmeze strada, Macron a propus să le dea prefecților puteri sporite pentru a interzice manifestațiile. „Guvernul pare pregătit să meargă mai departe cu o strategie care a dus deja la mii de arestări”, notează autorul.
Bilanțul weekendului confirmă amploarea crizei. Potrivit autorităților, sâmbătă au ieșit în stradă aproximativ 550.000 de oameni în zeci de orașe, dintre care 110.000 la Paris. UnHerd vorbește de circa 800.000 de manifestanți. Ministerul francez de Interne a anunțat aproape 2.400 de arestări și aproape o mie de polițiști și jandarmi răniți. Primăria din Limoges, o clădire veche de 143 de ani, a fost incendiată și în mare parte distrusă. Protestatarii au pătruns cu forța în primăria din Marseille, iar la Lyon a fost incendiat un birou de turism. Valul de proteste a pornit de la mișcarea elevilor și studenților, care durează de o lună și cere profesori, clase mai puțin aglomerate și școli renovate. I s-au alăturat sindicatele, nemulțumite de scumpiri și de degradarea serviciilor publice.
Stetler descrie un adevărat „joc al acuzațiilor” în clasa politică franceză. Pentru dreapta, violențele, de la incendierea unor școli până la distrugerea primăriei din Limoges, sunt opera unor provocatori de stânga, în primul rând ai partidului Franța Nesupusă, condus de Jean-Luc Mélenchon. Progresiștii acuză în schimb brutalitatea poliției. Ei invocă miile de tineri reținuți arbitrar și numeroșii răniți de gloanțele de cauciuc și grenadele asurzitoare.
Criza s-a agravat sâmbătă, când tinerii li s-au alăturat „vestelor galbene”, mișcarea care se revoltase împotriva unei taxe pe carburanți în primul mandat al lui Macron. Pentru autorul britanic, acesta este semnul că revolta din această lună este „în egală măsură un verdict asupra lui Macron”, nu doar o reacție la cauze imediate precum degradarea învățământului public. Eșecul președintelui de a reporni o economie cronic stagnantă, cu un deficit bugetar ajuns la 5,4% din produsul intern brut, „a stârnit o furie uriașă”.
„O convingere pare să-i unească pe protestatari: ura față de un președinte aflat la final de mandat, ale cărui două mandate se apropie de deznodământul pe care îl merită”, scrie Stetler. Pe tot parcursul weekendului, pe marile bulevarde ale Parisului s-a scandat din nou „Macron, demisia!”.
Analistul amintește că, la venirea la putere în 2017, Macron promitea să reconstruiască politica franceză din centru, ca o „a treia cale” între „extremele” naționaliste de dreapta și de stânga. Însă după decizia „dezastruoasă” de a dizolva Adunarea Națională în 2024, el a prezidat chiar fragmentarea care face țara atât de greu de guvernat. Franța este astăzi paralizată între trei blocuri ideologice aflate în război.
În discursul de duminică, Macron a declarat: „Suntem la șase luni de alegerile prezidențiale. Oricine explică faptul că urgența impune ieșirea în stradă, protestul și răspândirea dezordinii are un singur scop: să degradeze Republica.” Într-un alt pasaj, citat de presa internațională, președintele a spus: „Privind aceste imagini, ne-am întrebat cu toții: ce le trecea prin minte? Cum pot francezii să-i facă așa ceva Franței? Nimic nu justifică asta, nimic nu explică asta, nimic nu scuză asta.”
Pentru Stetler, cu miniștri care avertizează asupra unei posibile prăbușiri pe piețele de obligațiuni, este limpede că motivele economice alimentează această revoltă și lasă țării foarte puțin spațiu de reacție. Presiunea crește: guvernul minoritar al premierului Sébastien Lecornu caută economii de 54 de miliarde de euro în bugetul pe 2027, iar Adunarea Națională votează marți prima parte a proiectului.
„Mânia care izbucnește în amurgul președinției lui Macron reflectă o polarizare mai profundă, pe care nici măcar o remodelare completă a peisajului politic nu o poate rezolva”, conchide autorul. „Mandatul lui Macron se poate apropia de final, dar strigătele de «demisia!» îndreptate către nefericitul său succesor aproape că se aud deja.”
