Planul de pace în 28 de puncte, negociat în principal de trimisul american Steve Witkoff și trimisul rus Kirill Dmitriev, acordă Rusiei cele două obiective cheie pentru care nu va înceta să lupte până când nu le va atinge. Planul-cadru prevede că „Ucraina acceptă să consacre în constituția sa că nu va adera la NATO, iar NATO acceptă să includă în statutul său o prevedere conform căreia Ucraina nu va fi admisă în viitor”. De asemenea, acesta permite Rusiei să protejeze drepturile și siguranța etnicilor ruși din estul Ucrainei, acordând Moscovei controlul de facto asupra Donbasului, conform American Conservative
Dar acordul-cadru este, de asemenea, o salvare pentru Ucraina și pentru președintele care se află în pragul unei soluții de pace.
Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, se află într-o situație dificilă. Când, după ce a fost ales în 2019, a încercat să negocieze pacea care ar fi acordat autonomie regiunii Donbas, dar fără a ceda Donbasul Rusiei, naționaliștii l-au sfidat și chiar l-au amenințat cu moartea. Zelensky s-ar putea confrunta acum cu o situație și mai dificilă. După toate suferințele și pierderile de vieți omenești, planul de pace îi cere să cedeze întreg Donbasul Rusiei, inclusiv aproximativ 14% din teritoriul pe care Ucraina încă îl controlează, precum și părțile din Herson și Zaporizhzhia pe care Rusia le controlează în prezent.
Dacă Zelensky ia o decizie care este percepută de naționaliști ca o capitulare, viața lui și planul de pace sunt în pericol. Cu excepția cazului în care, desigur, nu are de ales.
Modul agresiv în care echipa președintelui Donald Trump i-a prezentat planul lui Zelensky îi permite acestuia să se salveze și să accepte pacea, prezentând situația ca fiind una în care nu a avut de ales. El poate pretinde că a făcut tot ce a putut pentru a îmbunătăți planul, negociind o suveranitate și o securitate mai ferme, în timp ce nu a avut de ales decât să accepte planul. Salvarea este oferită de „calendarul agresiv” și de consecințele unui refuz.
Echipa lui Trump i-a dat lui Zelensky doar câteva zile – până la Ziua Recunoștinței – pentru a accepta planul; cu toate acestea, ei au spus că termenul limită ar putea fi prelungit „dacă lucrurile merg bine”, iar secretarul de stat Marco Rubio a tratat termenul limită ca fiind flexibil. Ultimatumul inițial ar fi funcționat mai bine: dacă nu acceptă planul până la Ziua Recunoștinței, SUA vor înceta ajutorul militar și de informații acordat Ucrainei.
„Acum este unul dintre cele mai dificile momente din istoria noastră”, a declarat Zelensky națiunii într-un discurs video. „Acum, Ucraina se poate confrunta cu o alegere foarte dificilă: fie pierderea demnității, fie riscul de a pierde un partener cheie.” Dacă Ucraina refuză să facă concesii și respinge acordul, se va confrunta cu „o iarnă extrem de dificilă, cea mai dificilă, și cu riscuri suplimentare”. Președintele ar fi putut adăuga și pierderi suplimentare de vieți omenești și teritorii, deoarece războiul nu decurge bine pentru Ucraina.
Acordul-cadru oferă o salvare nu doar pentru președintele Ucrainei, ci și pentru Ucraina. O serie de critici din Occident au încercat și au condamnat planul – adesea înainte de a vedea proiectul propriu-zis – ca fiind unul care nu cere concesii din partea Rusiei și capitularea totală a Ucrainei. Acest lucru nu era adevărat la momentul respectiv și poate fi și mai puțin adevărat acum. Echipa americană de negociatori a subliniat că acordul-cadru este un „document viu” care poate lua în considerare toate pozițiile. De atunci, în urma discuțiilor ulterioare cu echipa ucraineană de negociatori, a fost elaborat un „acord-cadru de pace actualizat și perfecționat”, care însă nu a fost făcut public la momentul redactării acestui articol.
Potrivit unei declarații emise de Casa Albă, delegația ucraineană a „afirmat” că „pe baza revizuirilor și clarificărilor prezentate... principalele lor preocupări – garanții de securitate, dezvoltare economică pe termen lung, protecția infrastructurii, libertatea de navigație și suveranitatea politică – au fost abordate în detaliu în cadrul reuniunii” și că „cerințele lor strategice esențiale” au fost luate în considerare. Există acum rapoarte, care nu au fost verificate, din partea delegației ucrainene, potrivit cărora „au rămas foarte puține lucruri din versiunea originală”.
Să sperăm că revizuirile nu vor compromite eforturile de a găsi pacea. Propunerea inițială confirmă suveranitatea Ucrainei și o ancorează ferm în Occident. Rusia ar ceda dreptul Ucrainei de a adera la Uniunea Europeană și i-ar acorda „acces preferențial la piața europeană în timp ce această chestiune este luată în considerare”. Aceasta reprezintă o concesie semnificativă într-o chestiune care a jucat un rol cheie în criza din 2014 care a dus la revolta din Maidan și, în cele din urmă, la lovitura de stat.
Deși cererile teritoriale formulate Ucrainei în acord sunt importante și dureroase, ele ascund și o salvare. Ele permit Ucrainei să rămână o națiune suverană în granițele teritoriilor care găzduiesc majoritatea populației care dorește să rămână în Ucraina. De asemenea, ele permit Kievului să renunțe la regiuni al căror control continuu ar duce probabil la continuarea războiului civil după încheierea războiului cu Rusia.
Cererile teritoriale conțin cel puțin două concesii din partea Rusiei. Prima este că Moscova acceptă recunoașterea de facto a teritoriilor pe care le controlează, în loc de recunoașterea de jure pe care o ceruse. A doua este că Ucraina cedează doar o parte din provinciile Herson și Zaporizhzhia. Teritoriul din aceste două regiuni va fi înghețat de-a lungul liniei de contact, iar Ucraina nu va fi forțată să se retragă din teritoriile din aceste regiuni pe care le deține în prezent.
Rusia a făcut și concesii culturale. Pentru a proteja cetățenii ucraineni de etnie rusă, Moscova ceruse ca limba rusă să fie limbă oficială a Ucrainei și ca Biserica Ortodoxă Rusă să fie recunoscută. Aceste cereri au fost înlocuite cu cereri mai moderate, care ar trebui să tempereze parțial reacția naționalistă, și anume că „Ucraina va adopta normele UE privind toleranța religioasă și protecția minorităților lingvistice”. Această salvare nu ar trebui văzută ca o cerere a Rusiei, ci ca o cerință pentru aderarea la Uniunea Europeană, care este cu mult inferioară cererii Rusiei.
Unele dintre cele mai importante cereri ale Ucrainei pentru un plan de pace erau în domeniul securității. Kievul dorea garanții că nu va fi vulnerabil la viitoare invazii rusești. Acordul-cadru, cel puțin în forma sa originală, închide definitiv ușa aderării Ucrainei la NATO. Dar Ucraina nu avea să obțină niciodată aderarea la NATO și era pregătită să renunțe la aceasta încă din primele zile ale războiului.
Însă Ucraina primește de la Washington, pentru prima dată, o anumită garanție de securitate. Acordul prevede că „Ucraina va primi garanții de securitate fiabile”, inclusiv „o reacție militară coordonată decisivă”. Axios a raportat că SUA au prezentat Ucrainei un proiect de acord secundar care specifică că un „atac armat semnificativ, deliberat și susținut” al Rusiei asupra Ucrainei „va fi considerat un atac care amenință pacea și securitatea comunității transatlantice”, sugerând o promisiune similară articolului 5 din Tratatul NATO. Dacă este adevărat, aceasta ar reprezenta o concesie majoră din partea Rusiei. The Wall Street Journal raportează că, potrivit unei copii a proiectului de acord pe care l-au văzut, garanția de securitate include „asistență în materie de informații și logistică” sau „alte măsuri considerate adecvate”, dar „nu obligă SUA să furnizeze asistență militară directă”.
Dispozițiile de securitate din acordul-cadru conțin o a doua concesie rusă deghizată în cerere rusă. Aceasta limitează forțele armate ucrainene la 600.000 de persoane. Oficialii occidentali și mass-media au insistat asupra acestui punct, ridiculizându-l ca fiind o încălcare a suveranității și o încercare de neutralizare a Ucrainei. Dar ei nu înțeleg esența problemei. Limita este aproape o carte blanche, deoarece Ucraina este incapabilă să mențină o forță de această dimensiune în timp de pace. În timp de război, ei ar ocoli limita prin mobilizarea rezervelor.
La negocierile de la Istanbul de la începutul războiului, Rusia cerea o limită de 85.000; Ucraina cerea 250.000 – planul Trump oferă Kievului mai mult decât dublul acestei cifre, cu o reducere de 25% sau mai puțin față de nivelul din timp de război de 750.000-800.000. Cu 600.000 de soldați, dacă Ucraina ar putea atinge acest nivel, ar avea cea mai mare armată europeană în afara Rusiei. Forțele armate ale Franței, cu aproximativ 200.000 de soldați, ar avea jumătate din dimensiunea celor ale Ucrainei, iar cele ale Regatului Unit, cu 184.000, și ale Germaniei, cu 181.000, ar fi și mai mici. În urma ultimei runde de negocieri, delegația ucraineană susține că SUA este acum dispusă să renunțe la limita de 600.000 de soldați.
Ultima concesie dureroasă pe care Ucraina a trebuit să o accepte a fost acordul potrivit căruia „toate părțile implicate în acest conflict vor beneficia de amnistie totală pentru acțiunile lor din timpul războiului”. Această concesie a fost prezentată ca un alt act de capitulare dureroasă în fața atrocităților comise de Rusia. Însă, potrivit The Wall Street Journal, departe de a fi o concesie ucraineană, aceasta a fost o salvare pentru Ucraina. Inițial, proiectul „solicita un audit al tuturor ajutoarelor internaționale primite de Ucraina”. Însă, temându-se de o expunere și mai mare a corupției, partea ucraineană a cerut amnistia, potrivit unui înalt oficial american.
Nu există nicio îndoială că, după aproape patru ani de război, acordul de pace este dureros de acceptat pentru Ucraina. Dar este, de asemenea, o salvare care îi oferă lui Zelensky o modalitate de a spune da atunci când un nu ar amenința șansa de a pune capăt unui război care nu va duce decât la pierderi suplimentare de vieți omenești și de teritorii. Acesta lasă o Ucraină suverană, cu 80% din teritoriul său, inclusiv teritoriile care doresc să rămână și nu vor continua războiul civil, care este ferm ancorată în Occident, cu garanții de securitate și cele mai mari forțe armate din Europa.
