Paradă militară uriașă la Moscova, pe fond de pandemie (VIDEO)

24 Iun 2020 | scris de I.D.
Paradă militară uriașă la Moscova, pe fond de pandemie (VIDEO)

Preşedintele rus Vladimir Putin a comemorat miercuri „sacrificiul sovietic” şi „datoria pe care lumea o are încă faţă de URSS”, la 75 de ani după victoria împotriva nazismului, dând startul unei parade militare impregnate de patriotism, informează AFP, preluată de Agerpres.

Parade militare au avut loc în 28 de orașe din Rusia. La parada de la Moscova au participat și militari din 13 state ale lumii și CSI:  Azerbaidjan, Armenia, Belarus, India, Kazahstan, Kîrgîzstan, China, R.Moldova, Mongolia, Serbia, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, precum şi 234 de unităţi de tehnică de luptă, inclusiv modernă şi cea datând din cel de-Al Doilea Război Mondial. De asemenea, 75 de avioane şi elicoptere au participat la parada militară de la Moscova, prezentând un spectacol aerian.

Cu câteva zile înainte de referendumul constituţional ce ar urma să-i confere dreptul de a se menţine la putere până în 2036, preşedintele rus a prezidat această paradă la care au participat 14.000 de oameni, în Piaţa Roşie, paradă ce ar fi trebuit să aibă loc pe 9 mai, dar care a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus.

„Este imposibil chiar să ne imaginăm cum ar fi putut fi lumea dacă Armata Roşie nu ar fi venit să o apere”, a declarat Putin. Soldaţii sovietici „au eliberat ţările Europei de invadatori, au pus capăt tragediei Holocaustului şi au salvat de nazism, această ideologie mortală, poporul Germaniei”, a subliniat preşedintele rus în faţa trupelor în uniforme festive şi fără mască, în pofida pandemiei.

În acest discurs patriotic, dar mai degrabă conciliant, preşedintele rus nu a revenit la acuzaţiile sale împotriva Occidentului, despre care a spus că ar vrea să minimalizeze, în scopuri politice, rolul URSS în înfrângerea nazismului.

Cu toate acestea, Putin a insistat asupra faptului că Uniunea Sovietică „a distrus 75% dintre avioanele, tancurile şi piesele de artilerie ale inamicului”.

Nu în ultimul rând, el a îndemnat comunitatea internaţională la unitate, pentru a face faţă provocărilor de astăzi, în singura sa referinţă la lumea contemporană.

„Înţelegem cât de important este să fie întărită prietenia, încrederea între popoare, precum şi deschiderea către dialog şi cooperare asupra problemelor actuale care sunt pe agenda internaţională”, a spus preşedintele rus.

Parada militară, în timpul căreia au defilat trupe, tancuri de asalt, rachete, sisteme antiaeriene şi aviaţie, este o ocazie de a celebra sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi de a ilustra revenirea puterii politice şi militare ruse pe scena internaţională, de la anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea până la războiul din Siria, notează AFP.

Presa de peste Prut scrie că în Piața Roșie de la Moscova au defilat și cei 75 de militari din Republica Moldova, la eveniment fiind prezent și șeful statului, Igor Dodon.

În situația în care Rusia continuă să fie extrem de afectată de virusul Covid – 19, înregistrând în ultimul timp peste 7 mii de infectați zilnic, opoziția de la Chișinău se teme că militarii moldoveni sunt în pericol și spune că la întoarcerea acestora acasă, va cere să fie testați la coronavirus, în centre atestate, potrivit publicației tv8.md.

Și site-ul Agora.md punctează iritarea mai multor politicieni de la Chișinău, care consideră că militarii ar fi expuși riscului de infectare cu noul coronavirus în condițiile în care Federația Rusă se clasează pe primele locuri printre statele cele mai afectate de pandemie. Reprezentanții Ministerului Apărării însă dau asigurări că sunt întreprinse toate măsurile de securitate, mai scriu jurnaliștii de la Agora.

Potrivit Newsmaker.md, Dodon a catalogat drept ”momente de specială mândrie pentru Moldova” participarea celor 75 de militari la parada de la Moscova.

”75 de eroi din Garda de Onoare a Armatei Naționale a Republicii Moldova au mărșăluit prion Piața Roșie. Alături de militari din alte state, ei au reprezentat cu mândrie țara noastră. Foarte bine! acestea sunt momente de specială mândrie pentru Moldova, pentru poporul nostri, pentru toții compatrioții, indiferent de origine”, a spus Dodon.

 

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră