Președintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a ales să spună cu voce tare ceea ce până acum se presupunea în mod tacit la Bruxelles: „centrul” european, susține el, trebuie să se deplaseze spre dreapta. Nu ca urmare a unei conversii ideologice sau a unei reevaluări profunde a cursului politic al Uniunii Europene, ci dintr-un motiv mult mai simplu:sondajele și rezultatele alegerilor arată că Europa se schimbă, iar PPE riscă să rămână în urmă, conform European Conservative
Prezentat ca o interpretare sobră a noului climat politic, mesajul este, în realitate, un exercițiu de oportunism electoral greu de ascuns. Weber nu propune o schimbare bazată pe principii și nici o autocritică sinceră a modelului pe care grupul său l-a gestionat timp de decenii. În schimb, el propune o ajustare tactică, defensivă, menită să păstreze puterea într-un mediu din ce în ce mai ostil consensului tradițional de centru-stânga.
Schimbarea susținută de Weber nu pune sub semnul întrebării pilonii care au determinat alienarea crescândă a publicului față de Uniunea Europeană. Ea nu revine asupra excesului de reglementare, eroziunii suveranității naționale sau impunerii agendelor ideologice în politica socială, climatică sau culturală. Nici nu recunoaște că ascensiunea dreptei este în mare măsură o reacție la eșecul cumulativ al acestor politici.
Propunerea sa este mult mai limitată: ca social-democrații și liberalii să accepte o schimbare spre dreapta în chestiuni sensibile – imigrația, industria, mediul – astfel încât PPE să nu fie nevoit să încheie acorduri cu forțe din afara vechiului perimetru al Bruxelles-ului. Cu alte cuvinte, să modifice cadrul suficient cât să păstreze echilibrul intern fără a altera substanța proiectului. Să schimbe totul pentru ca nimic să nu se schimbe cu adevărat.
Această logică dezvăluie o viziune profund instrumentală asupra votului. Electoratul nu este un subiect politic care trebuie ascultat, ci o variabilă care trebuie gestionată. Dacă alegătorii se mișcă, retorica se ajustează. Dacă presiunea crește, se fac concesii la suprafață. Controlul, însă, rămâne ferm în aceleași mâini.
Dreapta acceptabilă și dreapta supravegheată
Cea mai clară ilustrare a acestei strategii este relația lui Weber cu Giorgia Meloni. Liderul PPE a dat dovadă de o disponibilitate fără precedent de a coopera cu prim-ministrul italian și cu Fratelli d'Italia, dar dintr-o poziție marcat paternalistă.
Meloni, potrivit lui Weber, „se comportă bine”. Ea este „gata să facă compromisuri”. Alegerea cuvintelor este revelatoare. El nu vorbește despre un lider politic cu un mandat democratic clar, ci despre o figură evaluată în funcție de gradul său de docilitate față de sistem. Forțele suveraniste de dreapta sunt acceptabile numai dacă se comportă cum trebuie, numai dacă își moderează pozițiile și numai dacă se abțin să conteste echilibrele fundamentale ale Bruxelles-ului.
Această atitudine nu este doar umilitoare pentru Italia, ci expune o viziune ierarhică a puterii europene, în care PPE se autoproclamă arbitru moral și politic al continentului. Nu există o recunoaștere autentică a pluralismului, ci doar o integrare condiționată.
Weber insistă că strategia sa are ca scop „oprirea populismului”. Cu toate acestea, adevărata teamă care stă la baza discursului său este pierderea monopolului politic pe care PPE și aliații săi l-au exercitat de ani de zile. Cele mai recente alegeri europene nu numai că au modificat aritmetica parlamentară, ci au distrus și narațiunea legitimatoare a consensului centrist.
Invocarea cordonului sanitar sau respingerea disidenței ca fiind extremistă sau anti-europeană nu mai este suficientă. Insecuritatea, imigrația necontrolată, declinul industrial și eroziunea clasei de mijloc au generat un nivel de nemulțumire care nu poate fi neutralizat prin recalibrarea retorică.
Confruntat cu această realitate, Weber încearcă să-și însușească limbajul schimbării fără a-i îmbrățișa substanța. El recunoaște deplasarea spre dreapta, dar o lipsește de orice semnificație politică reală. Este strategia cuiva care vede apropierea sfârșitului unui ciclu, dar încă speră să gestioneze faza finală a acestuia.
