Fostul rapper socialist pro-palestinian tocmai a primit cheile unuia dintre cele mai importante orașe din lume. Cu 50,4% din voturi, Zohran Mamdani l-a învins pe adversarul său independent, Andrew Cuomo, care a obținut 41,6%. La doar 34 de ani, Mamdani devine astfel cel mai tânăr primar al orașului. El este, de asemenea, primul primar musulman, conform Euriopean Conservative.
Mamdani a trecut de la a fi un candidat relativ necunoscut la a fi unul dintre favoriți într-un interval de timp relativ scurt. Campania sa, bazată pe utilizarea inteligentă a rețelelor sociale, l-a propulsat către viralitate și popularitate, în special în rândul tinerilor newyorkezi – 78% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au votat pentru Mamdani, la fel ca 66% dintre cei cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani. Această categorie demografică îl cunoaște cel mai bine pe Mamdani pentru pozițiile sale progresiste cu privire la războiul din Gaza, drepturile LGBT, politica identității rasiale și retorica anti-Donald Trump. Faptul că are și o soție atractivă, conștientă social și la modă nu a putut să-i facă rău.
Alegerea lui Mamdani în funcția de primar nu va surprinde pe nimeni. La urma urmei, el a fost mult timp considerat favoritul pentru a câștiga. Dar politicile sale vor fi un șoc pentru newyorkezi. Promisiunile sale sunt atât radicale, cât și ridicole. El vrea să înghețe chiriile, să ofere transport gratuit cu autobuzul, să ofere îngrijire gratuită pentru copii, să introducă un salariu minim de 30 de dolari și chiar să deschidă un magazin alimentar de stat în toate cele cinci cartiere. Multe dintre aceste promisiuni vor fi dificil, dacă nu imposibil, de îndeplinit, deoarece Mamdani nu are de fapt puterea de a le pune în aplicare. Dacă va încerca, se va confrunta fără îndoială cu provocări legale și amenințări din partea președintelui de a retrage finanțarea orașului. Dar jumătate dintre newyorkezi au votat totuși pentru platitudinile progresiste în stil studențesc ale lui Mamdani, fără să înțeleagă cu adevărat cât de devastatoare ar fi acestea.
Una dintre cele mai atractive promisiuni ale lui Mamdani se referă la redarea accesibilității New York-ului. Aceasta este o plângere justificată – orașul este considerat unul dintre cele mai scumpe locuri de trăit din lume. Cei care doresc să locuiască în zone care nu sunt invadate de criminali și nebuni sunt obligați să cheltuiască mii de dolari în fiecare lună pentru apartamente studio care, în multe alte orașe americane, ar fi considerate abia locuibile. Soluția la această problemă, potrivit lui Mamdani, este controlul chiriei. Mamdani provine din școala de gândire care consideră că chiriile exorbitante nu sunt cauzate de cererea mare și oferta redusă, ci de lăcomia insațiabilă a proprietarilor și dezvoltatorilor imobiliari. Prin urmare, el propune introducerea unei înghețări a chiriilor pe o perioadă de patru ani, care s-ar aplica la aproape jumătate din proprietățile închiriate din oraș. Acest lucru ar însemna că chiria din New York nu ar mai fi stabilită de piață, ci de un „Comitet de orientare în materie de chirii”. Acest lucru va descuraja invariabil proprietarii să efectueze reparații, deoarece costurile de întreținere depășesc veniturile lor. În timp, acest lucru înseamnă mai puține locuințe locuibile într-un oraș care are deja până la 60.000 de unități abandonate.
Dacă controlul chiriei este o idee greșită, deși de înțeles, atunci abordarea lui Mamdani față de criminalitate este o pură nebunie. Recent, el a încercat să se distanțeze de poziția sa anterioară de „defundare a poliției”, dar să nu uităm că, în urmă cu doar cinci ani, el a declarat că Departamentul de Poliție din New York este „rasist, anti-queer și o amenințare majoră la adresa siguranței publice”. Apoi, în 2022, a cerut ca NYPD să fie redus cu încă 1.300 de ofițeri, scriind: „Nu putem reforma un sistem polițienesc rasist care funcționează exact așa cum a fost conceput – ca mijloc de control asupra newyorkezilor de culoare”. În orice caz, poziția sa de astăzi nu este cu mult mai bună. În calitate de primar, Mamdani intenționează să introducă alternative „bazate pe comunitate” la poliție, realocând 600 de milioane de dolari din operațiunile de patrulare ale NYPD către un nou Departament de Siguranță Comunitară în valoare de 1,1 miliarde de dolari. Această hoardă de asistenți sociali va lupta aparent împotriva criminalității concentrându-se pe „inegalitate, exploatare și dezinvestire”. Între timp, polițiștilor li se va interzice să efectueze arestări pentru ceea ce Mamdani numește „infracțiuni neserioase”. Acest lucru va încuraja fără îndoială infractorii, „serioși” sau nu, în timp ce newyorkezii care respectă legea vor avea de suferit.
Există multe alte cauze absurde pentru care Mamdani intenționează să cheltuiască banii contribuabililor. Transportul gratuit cu autobuzul – chiar dacă aproape jumătate din călătorii sunt deja „gratuite”, din cauza pasagerilor care nu plătesc biletul. El dorește ca magazinele alimentare administrate de municipalitate să combată „insecuritatea alimentară”, chiar dacă ratele de obezitate sunt o problemă mai urgentă, iar furturile din magazine continuă să amenințe cu falimentul magazinele private (o infracțiune care, fără îndoială, va fi considerată „nesemnificativă” pentru poliție). El vrea să investească bani în agențiile anti-persoane fără adăpost din New York, deja supradimensionate, dar refuză să acorde poliției puterea de a interna cu forța persoanele fără adăpost dependente de droguri sau cu probleme psihice.
Desigur, nimic din toate acestea nu contează prea mult pentru susținătorii lui Mamdani. Ce contează este că are credibilitatea necesară și face declarații progresiste corecte. Dar acest activism performativ este în contradicție cu biografia sa. La fel ca mulți alți colegi de stânga moderni, Mamdani nu este el însuși un erou al clasei muncitoare. Tatăl său a fost profesor de studii postcoloniale la Universitatea Columbia, iar mama sa a fost regizoare. A studiat la colegiul privat Bowdoin din Maine și și-a scris teza despre influența lui Jean-Jacques Rousseau asupra lui Frantz Fanon. Nu că ar fi ceva în neregulă în a te naște într-o familie privilegiată, dar este cu siguranță deranjant când cineva se preface că este un campion al clasei muncitoare.
Și în acest sens, Mamdani este întruchiparea stângii moderne. El este departe de oamenii care locuiesc cu chirie, circulă cu metroul și trebuie să trăiască cu consecințele politicii progresiste. Politicile sale sunt alimentate de resentimente și pretenții, cerând ca newyorkezii bogați – care deja contribuie cu aproape jumătate din impozitele orașului – să cedeze și mai mulți bani câștigați cu greu pentru a finanța planurile sale nebunești. Politica sa nu este altceva decât un stil de viață, greu de distins de cel al unui student. El a câștigat aceste alegeri pe baza unor momente virale și a unei retorici corecte. Dar ceea ce sună cool și radical pe X și TikTok se va prăbuși imediat ce va intra în contact cu realitatea.
Aceasta este lecția dură pe care mulți newyorkezi vor trebui să o învețe. În cel mai bun scenariu, New Yorkul va servi drept avertisment pentru alți tineri alegători din întreaga lume, curioși de stânga. Politica de astăzi este plină de Mamdanis – tineri de stânga, treziți, care își iau ideile exclusiv de la universitate și de pe internet. Statele Unite au multe alte exemple în cadrul socialiștilor democrați, precum Alexandria Ocasio-Cortez și Ilhan Omar. În Marea Britanie, acest lucru se manifestă sub forma lui Zack Polanski din Partidul Verde (un bărbat gay, evreu, care crede că poate mări sânii femeilor prin puterea hipnozei) și Zarah Sultana din Partidul Your Party (o femeie musulmană pro-Palestina, pro-trans, a cărei politică, în propriile ei cuvinte, se rezumă la „Luăm tot ce putem”). În Germania, liderul Die Linke, Heidi Reichinnek, ocupă aceeași nișă, consolidând îndepărtarea partidului de preocupările clasei muncitoare în favoarea unor probleme pur woke.
Victoria lui Mamdani în New York este un exemplu pentru aceste vedete progresiste în ascensiune, atât în țară, cât și în străinătate – victoria este la îndemână. În mod evident, tinerii alegători cred în ceea ce promovează stânga. Nu putem decât să sperăm că consecințele inevitabile ale acestor politici vor deveni clare înainte ca imitatorii lui Mamdani să ajungă la putere în restul lumii occidentale.
