Navalnîi îşi revendică hainele de la ruşi. Vrea să le dea la analiză

21 Sep 2020
Navalnîi îşi revendică hainele de la ruşi. Vrea să le dea la analiză

Criticul Kremlinului, Aleksei Navalnîi, a cerut luni Rusiei să îi înapoieze hainele pe care le purta atunci când a intrat în comă luna trecută și a acuzat Moscova că reține probe în dosarul său, relatează Reuters.

Vehementul opozant al președintelui Vladimir Putin a spus că hainele sale i-au fost luate înainte să zboare din Siberia în Germania pentru tratament, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor.

Berlinul spune că testele făcute în Germania, Franța și Suedia au concluzionat că el a fost otrăvit cu Noviciok, iar vestul cere explicații Rusiei.

”Înainte să mi se permită să fiu dus în Germania, mi-au luat toate hainele și m-au trimis complet gol”, a scris Navalnîii pe site-ul său în timp ce se recuperează într-un spital din Germania.

”Având în vedere că au găsit Noviciok pe corpul meu și că infectarea prin contact este foarte probabilă, hainele mele sunt dovezi foarte importante”, a spus el.

”Cer ca hainele mele să fie împachetate într-o pungă de plastic și să-mi fie returnate”, a spus el.

Hainele lui Navalnîi au fost luate de anchetatori și nu mai sunt în spitalul în care a fost internat inițial în Omsk, a relatat RIA citând un ministru local al sănătății.

Vineri, Kremlinul a spus că are mijloace "limitate" de a ancheta cazul lui Alexei Navalnîi, acuzându-i pe susţinătorii opozantului rus că au sustras în ziua incidentului indicii legate de presupusa sa otrăvire, relatează AFP, preluată de Agerpres.


"Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate" în Germania, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră