Inventatorul Noviciok, cu care a fost otrăvit Navalnîi, își pune cenușă în cap

06 Sep 2020 | scris de Andreea Vasilescu
Inventatorul Noviciok, cu care a fost otrăvit Navalnîi, își pune cenușă în cap

Inventatorul agentului neurotoxic Noviciok, Vladimir Uglev, a declarat că nu poate dormi şi că simte remuşcări de când guvernul german a anunţat că liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost otrăvit cu această armă chimică dezvoltată în perioada Uniunii Sovietice, transmite EFE, preluată de agerpres.ro.

"Am un păcat pe conştiinţă", a comentat Uglev, într-o conversaţie telefonică pe care a purtat-o vineri din oraşul Anapa (Marea Neagră) cu agenţia de presă spaniolă.

Uglev, în vârstă de 73 de ani, a spus că şi-a dedicat întreaga activitate ştiinţifică, 15 ani, dezvoltării a ceea ce el numeşte acum "o armă de distrugere în masă" într-un laborator din regiunea Saratov (sud-estul părţii europene a Rusiei).

''Eu am fost primul care a reuşit să creeze un tip de Noviciok. Era în decembrie 1975", povesteşte el, şi explică faptul că niciunul dintre cei care au participat la proiectul ultrasecret nu se gândea că puternica neurotoxină ''va fi folosită ca armă teroristă''.

"Am făcut-o în scopuri militare. O ştiam, aşa cum a ştiut-o şi Andrei Saharov când a dezvoltat bomba cu hidrogen. Însă în acele vremuri nu ţi se cereau lucruri, ţi se dădeau ordine", insistă el.

Uglev spune că-l înţelege perfect pe Mihail Kalaşnikov, inventatorul celei mai folosite puşti din lume, AK-47, şi care, înainte de a muri, le-a mărturisit patriarhului ortodox şi familiei sale că se simte vinovat că a creat "o armă care ucide oameni în întreaga lume".

Vladimir Uglev nu-şi poate scoate din cap faptul că Navalnîi, internat în comă într-un spital din Berlin, ar putea fi "o nouă victimă a Noviciok". Are tot mai puţine "îndoieli" asupra acestui aspect, deşi în primele ore după anunţul guvernului german a considerat puţin probabil ca Navalnîi să fi fost otrăvit cu acest agent deoarece simptomele nu păreau să se potrivească.

"Nu avea cum să intre în comă imediat. Însă circumstanţele s-au schimbat total. Nu aveam datele pe care le avem acum. Aleksei a intrat în comă nu în avion, ci la Omsk", spune Uglev.

Mai lipseşte ca germanii să dea publicităţii "formula", pe care el o ştie chiar şi acum pe de rost, fiindcă - îşi aminteşte Uglev - ei au fost primii care au dezvoltat organofosforice în scopuri militare.

"Ceea ce încă nu ştim deocamdată este ce tip de Noviciok a fost folosit", comentează Uglev, în contextul în care sunt patru agenţi din clasa Noviciok, trei sub formă de pudră şi unul în formă lichidă.

Inventatorul Noviciok îşi aminteşte că, în cazul otrăvirii agentului dublu Serghei Skripal şi a fiicei sale Iulia în Regatul Unit, englezii au reuşit să demonstreze că atacatorii chiar au recurs la această neurotoxină. ''Englezii au reuşit să deseneze tabloul complet. În acel caz, au fost afectate şi alte persoane, nu doar Skripal", subliniază el.

Uglev calculează că, "dacă este adevărat că (lui Navalnîi) i-au pus (Noviciok) în ceai, la aeroport", atunci cel mai probabil au încercat să-l otrăvească cu "nu mai mult de două-trei miligrame", altfel spus, "cu o zecime dintr-o picătură". "Nu ştiu cum de n-a murit. Poate pentru că a intrat rapid în comă sau pentru că medicii i-au dat un antidot. Sau poate nu a băut tot ceaiul", speculează el.

Cercetătorul rus crede că agentul Noviciok a putut fi produs doar "de un stat sau o entitate foarte bogată". "Noviciok-ul nu poate fi produs într-un şopron. Este un proces foarte complicat. Henry Ford nu şi-a dezvoltat invenţiile într-un garaj", spune el.

Întrebat de ce crede că guvernul rus continuă să nege existenţa Noviciok-ului, Uglev susţine că problema îl depăşeşte. "Este ca şi cum i-ai cere unei persoane normale să înţeleagă un schizofrenic", răspunde el.

Uglev se defineşte drept "un duşman al poporului" - bunicul său a fost victima represiunilor din anii 1930 - de când a renunţat la activitatea ştiinţifică în 1990. El şi-a atras furia serviciilor secrete în 1993 când, împreună cu Vil Mirzaianov, în prezent exilat în SUA, a denunţat faptul că Rusia continua să realizeze experimente cu arme chimice în ciuda angajamentului pe care şi-l luase faţă de Occident de a le distruge.

"De atunci sunt sub controlul serviciilor de resort", susţine Uglev, făcând aluzie la Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB). Spre deosebire de alţi oameni de ştiinţă, Uglev dă asigurări că nu va face niciodată publică formula necesară pentru a produce Noviciok. 

UPDATE

Germania, care deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, a sporit duminică presiunea asupra Rusiei, ameninţând cu sancţiuni în lipsa unui răspuns în următoarele zile cu privire la aparenta otrăvire a principalului critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, informează AFP.

"Stabilirea de ultimatumuri nu ajută pe nimeni, însă dacă în următoarele zile partea rusă nu contribuie la clarificarea celor întâmplate, atunci va trebui să discutăm despre un răspuns cu partenerii noştri", a declarat ministrul de externe german Heiko Maas cotidianului Bild.

Şeful diplomaţiei germane a adăugat că, în cazul în care se va decide impunerea de sancţiuni, ele vor trebui să fie ţintite şi nu a exclus cu totul un impact asupra proiectului gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania prin Marea Baltică.

Principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi este în prezent internat într-un spital din Berlin, deoarece - potrivit guvernului cancelarului Angela Merkel - a fost "fără nicio îndoială" otrăvit în Rusia în timpul unui turneu electoral cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.

Berlinul şi alte ţări occidentale au cerut Moscovei în repetate rânduri să facă lumină în acest caz, însă ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat săptămâna aceasta că acuzaţiile de asasinat trebuie primite cu "o bună doză de scepticism" şi a cerut Berlinului să vină cu dovezi.

Omologul său german a dat vina pe statul rus pentru otrăvirea lui Navalnîi, o premieră pentru Berlin, comentează AFP.

"Există mai multe indicii în acest sens, este motivul pentru care partea rusă trebuie acum să reacţioneze. Substanţa letală cu care Navalnîi a fost otrăvit s-a aflat în trecut în posesia autorităţilor ruse, doar un mic număr de persoane are acces la Noviciok şi această otravă a mai fost folosită de serviciile ruse în atacul împotriva fostului agent (rus) Serghei Skripal" în Marea Britanie, a avertizat Maas.

"În orice caz, sper ca ruşii să nu se constrângă să ne schimbăm poziţia în privinţa Nord Stream", a mai spus ministrul german, făcând totodată apel la o bună evaluare a consecinţelor unei eventuale anulări a acestui proiect.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră