Naționala Norvegiei acuzată de „masculinism” și asocieri cu ideologia neo-nazistă după ședința foto inspirată din epoca vikingă

06 Iun 2026
Naționala Norvegiei acuzată de „masculinism” și asocieri cu ideologia neo-nazistă după ședința foto inspirată din epoca vikingă

O campanie de promovare a naționalei Norvegiei pentru Cupa Mondială 2026 a declanșat o dezbatere aprinsă în țara nordică. Fotografiile în care Erling Haaland și colegii săi apar costumați în războinici vikingi au fost criticate de unii comentatori și cercetători, care consideră că estetica inspirată din epoca vikingă poate transmite mesaje de excludere sau poate fi asociată cu simboluri revendicate de grupări extremiste neonaziste. În timp ce criticii denunță o imagine „hipermasculină” și depășită, susținătorii proiectului văd în acesta o celebrare firească a patrimoniului cultural norvegian și o reafirmare a identității naționale înaintea celui mai important turneu fotbalistic al lumii, conform Daily Mail. "O versiune de Disneyland a culturii norvegiene”, scrie si NRK Norvegia.  

Erling Haaland și colegii săi din naționala Norvegiei au fost acuzați de „șovinism” și de utilizarea unei imagini asociate cu ideologia neo-nazistă după ședința foto realizată înaintea participării la Cupa Mondială. Atacantul lui Manchester City și restul lotului care se pregătește să plece în Statele Unite au fost fotografiați în ipostaze inspirate de războinicii vikingi, pe o plajă din Oslo.

Însă reacțiile la această campanie vizuală au împărțit opinia publică din Norvegia. Criticii progresiști contestă utilizarea esteticii vikinge, invocând faptul că vikingii au fost implicați, în perioada lor de expansiune, în raiduri, colonizare, jafuri și violențe sexuale pe scară largă.

Potrivit jurnalistului Markus Slettholm de la publicația Morgenbladet, imaginile sunt „șovine și provoaca excluziune”.

Într-un interviu acordat postului public NRK, acesta a mers și mai departe, afirmând că proiectul este „asemănător preocupărilor pe care le aveau neo-naziștii în urmă cu zece ani”.

La rândul său, cercetătoarea și universitara norvegiană Jane Haug Skjoldli a susținut recent, într-o declarație pentru publicația Klassekampen, că echipamentele Norvegiei pentru Cupa Mondială pot fi interpretate drept „hiper-masculine și asociate extremei drepte”.

Pe spatele tricourilor apar inscripții inspirate din rune, iar Skjoldli a afirmat că unele dintre aceste elemente sunt „nefericite și tipice limbajului simbolic utilizat de neo-naziști și fasciști”.

Controversa legată de echipament a fost amplificată acum și de ședința foto cu tematică vikingă.

Dezbaterea a devenit atât de intensă încât selecționerul Norvegiei, Ståle Solbakken, a fost întrebat despre acest subiect în cadrul unei conferințe de presă.

Antrenorul a respins rapid polemica: „Există multe subiecte mai importante și mai dificile decât acesta. Nu îmi permit să pierd timpul cu așa ceva.”

Fotografiile în care jucătorii apar ținând scuturi, arcuri, săgeți și topoare, cu drakkare în fundal, au fost concepute de Federația Norvegiană de Fotbal.

În ultimii ani, suporterii Norvegiei au adoptat și un „vâslit viking” sincronizat în tribune, asemănător celebrului „aplauz islandez”.

Totodată, există o tendință tot mai accentuată de a pune în valoare istoria și identitatea națională. Federația Norvegiană l-a angajat pentru acest proiect pe fotograful scoțian David Yarrow, la recomandarea lui Erling Haaland, după ce atacantul colaborase anterior cu acesta într-o ședință foto similară.

Într-un interviu acordat publicației The Athletic, fotograful a declarat că se aștepta la o parte dintre criticile care au urmat:

„Îmi place să fotografiez oamenii într-un mod diferit de cel cu care sunt obișnuiți.

Știam că proiectul ar putea genera controverse, dar am vrut să exploatez ideea unei călătorii care trimite la epoca vikingilor, ca și cum echipa s-ar pregăti să pornească spre America.

Apoi a fost doar o chestiune de execuție. Dacă faci ceva pe jumătate sau într-un studio, rezultatul poate fi lipsit de impact. Noi am mers până la capăt.

Am adus bărcile, am îmbrăcat toți jucătorii în echipament viking autentic, nu în costume caricaturale.”

Haaland și-a lăsat părul desfăcut pentru ședința foto, iar atacantul Antonio Nusa, cunoscut pentru părul său blond decolorat, a purtat un coif pentru a păstra realismul imaginilor.

Pontonul din lemn folosit pentru fotografii a fost construit special pentru acest proiect și demontat ulterior.

Întregul proces a fost filmat și publicat de Federația Norvegiană de Fotbal pe Instagram, unde reacțiile fanilor au fost în general pozitive.

Oficialii federației insistă că ideea nu urmărește reducerea identității echipei la un vechi stereotip, ci transmiterea unui mesaj de unitate înaintea turneului final.

Jucătorii au părut să îmbrățișeze pe deplin conceptul și se pregătesc acum pentru propria lor „expediție vikingă” la cea de-a patra Cupă Mondială din istoria Norvegiei.

„O versiune de Disneyland a culturii norvegiene”, scrie NRK Norvegia

„Mi se pare că această estetică este pur și simplu kitsch”, afirmă comentatorul Markus Slettholm de la publicația Morgenbladet.

El nu este singurul care critică modul în care naționala Norvegiei se prezintă înaintea turneului final.

În cotidianul Klassekampen, cercetătoarea Jane Haug Skjoldli și-a exprimat îngrijorarea că echipamentele echipei ar putea fi interpretate ca fiind „hipermasculiniste” și asociate cu extrema dreaptă. De asemenea, comentatorul Hans Petter Sjøli a cerut într-un articol publicat în VG „scoaterea vikingului din fotbal”.

„Este o versiune de Disneyland a culturii norvegiene, atât de puțin credibilă încât doar străinii ar putea să creadă în ea”, spune Slettholm.

Recent, jucătorii naționalei masculine au participat la o ședință foto îmbrăcați în costume inspirate de epoca vikingă.

„Prea zgomotos și prea Disney”

„Desigur că există ceva reacționar în faptul că privim cu nostalgie spre acum o mie de ani, când norvegienii erau un popor de războinici care pleca să jefuiască, să devasteze și să violeze în Scoția”, afirmă Slettholm.

Totuși, el consideră că problema principală nu este faptul că simbolurile nordice au fost utilizate de grupări neo-naziste și extremiste de dreapta în ultimele decenii.

„Se poate argumenta că aceste simboluri sunt recuperate și readuse în spațiul public.”

„Dar este evident că amintește puțin de lucrurile care îi preocupau pe neo-naziști acum zece ani.”

Și Hans Petter Sjøli critică inspirația extrasă din perioada vikingă.

„M-am săturat de estetica vikingă. Este un concept uzat, folosit de o sută de ori înainte”, a declarat acesta pentru NRK.

În opinia sa, imaginea nu se potrivește cu identitatea reală a norvegienilor.

„Devine prea zgomotoasă și prea disney-ficată pentru noi.”

„Cred că imaginea fotbalului norvegian ar trebui să fie mai modestă, așa cum sunt norvegienii în general. Oameni discreți și respectabili, care își pun costumul cel bun atunci când participă la un eveniment important.”

Actualele echipamente ale naționalei includ elemente inspirate din bisericile medievale din lemn și din scrierea runică.

În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, selecționerul Ståle Solbakken a fost întrebat despre controversă.

„Există multe subiecte mai importante și mai dificile decât acesta. Nu am de gând să-mi pierd timpul cu așa ceva”, a răspuns Solbakken.

Mímir Kristjánsson: „Este absolut minunat”

Printre cei care au apărat naționala se numără și Mímir Kristjánsson, parlamentar al partidului de stânga Rødt.

„Mi se pare absolut minunat”, a declarat Kristjánsson.

„Este o Cupă Mondială la care se întâlnesc culturi din întreaga lume. Norvegia trebuie să vină cu propria sa cultură dacă vrem ca diversitatea să funcționeze.”

Deputatul respinge argumentul potrivit căruia simbolurile vikinge ar trebui evitate deoarece au fost utilizate în trecut de grupări extremiste.

„Nu. M-am săturat ca oamenii să asocieze epoca vikingă și cultura nordică exclusiv cu nazismul și extrema dreaptă.”

Potrivit lui Kristjánsson, este adevărat că naziștii au încercat timp de decenii să își însușească runele și simbolurile nordice.

„Dar cultura nordică este cultura istorică a Scandinaviei.”

„Naziștii nu dețin nici Thor, nici Odin, nici scrierea runică și nici Valhalla. Trebuie să recuperăm aceste simboluri, iar naționala oferă un exemplu foarte bun în această privință.”

Chiar dacă referințele la epoca vikingă sunt clișeice, politicianul consideră că tocmai acesta este rolul lor.

„Când încerci să unești întreaga națiune în jurul unei echipe naționale, inevitabil ajungi la anumite clișee.”

„Nu poți cere unor artiști moderniști să creeze un astfel de simbol cultural. Pur și simplu nu funcționează.”

Federația Norvegiană de Fotbal nu a oferit încă un răspuns oficial solicitării de comentarii formulate de NRK.

Norvegia, condusă de Erling Haaland, Martin Ødegaard și Antonio Nusa, face parte dintr-o grupă extrem de dificilă, alături de Franța, Senegal și Irak.

Pe hârtie, este una dintre cele mai puternice grupe ale competiției. Totuși, generația de aur a fotbalului norvegian speră să confirme așteptările și să producă un parcurs remarcabil în fazele eliminatorii ale turneului.

Alte stiri din Externe

Ultima oră