Mini-summit dedicat problemei migranţilor africani. Refugiat sau migrant – cum este corect?

28 Aug 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Mini-summit dedicat problemei migranţilor africani. Refugiat sau migrant – cum este corect?

Franţa găzduieşte luni, la Palatul Elysee, un mini-summit al şefilor de stat şi de guvern din Europa și Africa, dedicat problemei migranților africani. 

Preşedintele Emmanuel Macron pledează pentru înființarea de centre speciale în Libia, pentru procesarea cererilor de azil.  La Paris sunt invitaţi lideri din şapte state africane şi europene, pentru a armoniza cumva poziţiile privind acest dosar, care este deseori sursă de tensiuni.

La întâlnire va participa și Angela Merkel, care a declarat că nu regretă decizia de a deschide granițele Germaniei pentru un milion de refugiați în 2015 și că ar lua aceleași decizii dacă ar fi pusă din nou în fața unei situații similare.

Tot din partea Europei vor mai fi prezenţi şeful Guvernului italian, Paolo Gentilloni, dar şi cel al Guvernului spaniol, Mariano Rajoy, precum şi şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

Întrevederea vizează reafirmarea susţinerii Europei faţă de Ciad, Niger şi Libia, în vederea instituirii unui control al fluxurilor migratorii, potrivit Preşedinţiei franceze.

 

Europenii au lansat de mai mulţi ani programe de ajutorare în ţările africane, şi încheiat acorduri deseori controversae, cum ar fi cel cu Turcia, pentru a opri rutele imigraţiei ilegale, comentează france24.com.

În 2015, cu ocazia summitului privind migraţia de la La Valeta, Uniunea Europeană a pus deja pe masă 1,8 miliarde de euro.
Africanii cer o susţinere sporită şi se laudă cu rezultate, cum ar fi Nigerul, care apreciază că a redus cu 80% fluxul migratoriu la Agadez, placă turnantă a traficului cu fiinţe umane.

Dar noi rute migratorii încep să îşi facă apariţia, mai ales în Maroc şi Spania, şi până şi România este testată la acest capitol.

Din păcate, migranţii sunt de cele mai multe ori victime ale traficanţilor de fiinţe umane, numărul deceselor în apele Mediteranei fiind în continuă creştere, din 2014 până acum.

Cu aproape 60 milioane de oameni strămutați forțat pe întregul glob și traversări cu barca ale Mării Mediterane despre care citim aproape zinic în presă,  vedem tot mai frecvent cum termenii „refugiat” și „migrant”  sunt folosiți alternativ,  în mass media și discursul public. Dar care este diferența între ei ? Contează oare această diferență?  

Da, există o diferență și ea contează, explică Adrian Edwards, de la UNHCR Geneva. Cei doi termeni au semnificații diferite și confundarea lor duce la probleme pentru ambele populații. 

Refugiații sunt persoane care fug de conflict armat sau persecuție.  Au fost 19,5 milioane de refugiați în lumea întreagă la sfârșitul anului 2014. 

Situația lor este adesea atât de periculoasă și intolerabilă încât ei traversează frontierele naționale pentru a căuta siguranță în țările vecine și astfel devin recunoscuți pe plan internațional ca „refugiați” cu acces la asistență din partea statelor, UNHCR și altor organizații. 

Ei sunt recunoscuți astfel pentru că este prea periculos pentru ei să se întoarcă acasă și au nevoie de un refugiu în altă parte. Aceștia sunt oameni pentru care refuzul azilului are consecințe potențial letale, explică sursa citată.   

Refugiații sunt definiți și protejați de dreptul internațional. 

Convenția de la Geneva din 1951 privind refugiații și Protocolul său adițional din 1967 și alte texte de lege, precum Convenţia pentru refugiaţi a Unităţii Africane din 1969, rămân punctele de referință ale protecției moderne a refugiaților. 

Principiile legale pe care ele le-au consacrat au pătruns în numeroase alte legi și practici internaționale, regionale și naționale. 

Convenția din 1951 privind statutul refugiaților definește ce este refugiatul și prezintă drepturile de bază pe care Statele ar trebui să le acorde refugiaților.  

Unul din principiile fundamentale prevăzute de dreptul internațional este acela al nereturnării - refugiații nu ar trebui expulzați sau returnați în situațiile în care viața și libertatea lor sunt amenințate. 

Protecția refugiaților are multe aspecte. Acestea includ garanția de a nu fi returnați la pericolele de care au fugit; accesul la proceduri de azil corecte și eficiente dar și la  măsuri care asigură că drepturile lor de bază sunt respectate pentru a le permite să trăiască demn și în siguranță în timp ce sunt ajutați să găsească o soluție pe termen lung. 

Statele au principala responsabilitate pentru a acorda protecție. Prin urmare, UNHCR lucrează în strânsă colaborare cu guvernele, le sfătuiește și le sprijină dacă este necesar pentru a pune în practică responsabilitățile lor.   

Migranții aleg să se mute nu din cauza unei amenințări directe cu persecuția sau moartea, ci în principal pentru a-și îmbunătăți viața prin găsirea unui loc de muncă în străinătate sau în unele cazuri pentru educație, reunificarea familiei sau alte motive. 

Spre deosebire de refugiați care nu se pot întoarce acasă în siguranță, migranții nu întâmpină astfel de obstacole la întoarcere. Dacă ei aleg să se întoarcă acasă, ei vor continua să primească protecția guvernului lor. 

Pentru guverne, această diferență este importantă. Statele se ocupă de migranți conform propriilor legi și procese de imigrație. Țările se ocupă de refugiați prin norme de protecție a refugiaților și proceduri de azi care sunt definite în legislația națională și în dreptul internațional. 

Țările au anumite responsabilități  față de oricine solicită azil pe teritoriul lor sau la granițele lor. UNHCR ajută statele să-și îndeplinească responsabilitățile   cu privire la azil și protecția refugiaților. 

Politica are un mod de a interveni în aceste dezbateri. Amestecarea termenilor de ”refugiat”  și ”migrant”  poate avea consecințe grave pentru viețile și siguranța refugiaților. Confundarea celor doi termeni distrage atenția de la măsurile de protecție legale, specifice de care refugiații au nevoie. Acest lucru poate submina suportul public pentru refugiați și instituția azilului într-un moment în care refugiații au nevoie de această protecție mai mult ca niciodată. 

Deci, revenind la Europa și numărul mare de oameni care sosesc în acest an și au sosit anul trecut cu bărcile în Grecia, Italia, Spania și în altă parte, ce sunt ei? Refugiați sau emigranți?

De fapt, ei sunt  și refugiați și migranți. Majoritatea oamenilor care au sosit în acest an în Italia și Grecia au provenit din țări în plin război sau care sunt considerate „producătoare de refugiați” și pentru care protecția internațională este necesară. Totuși, o proporție mai mică vine din altă parte și pentru mulți dintre aceștia, termenul „migrant” este cel corect.   

Așadar,  UNHCR vorbește de „refugiați și migranți” când se referă la grupuri de oameni aflați pe mare sau în alte circumstanțe unde se crede că ambele grupuri pot fi prezente – mișcările cu barca în Asia de Sud-Est sunt un alt exemplu.

Spunem „refugiați” când vorbim de oameni care fug de război sau persecuție peste o graniță internațională.

Spunem „migranți” când vorbim de oameni care se mută dintr-o țară în alta din motive care nu sunt incluse în definiția legală a unui refugiat (dată de Convenția de la Gevena din 1951).  Alegerea corectă cuvintelor într-adevăr contează.  

Alte stiri din Externe

Ultima oră