După mai bine de patru ani și jumătate de la izbucnirea războiului din Ucraina, continentul european se află blocat într-un conflict de uzură fără nicio ieșire militară clară pentru vreunul dintre beligeranți. În timp ce livrările de arme occidentale și atacurile reciproce escaladează periculos, întrebarea crucială devine inevitabilă: ar trebui ca un război civil între slavii ortodocși să degenerze într-un conflict pe continentul european? Geografia continentului nu poate fi schimbată, iar Rusia va rămâne mereu vecina Europei iar refuzul încăpățânat de a menține un canal de dialog cu Kremlinul nu face decât să sporească riscul unei escaladări catastrofale pe continent, spune editorialistul Renaud Girard într-o analiza publicata de Le Figaro
Renaud Girard: „În Europa, ne îndreptăm oare spre al Treilea Război Mondial ca niște somnambuli?”
În timp ce estul continentului se confruntă de patru ani și jumătate cu o periculoasă escaladare a extremelor, din cauza războiului din Ucraina, trebuie să ne punem aceeași întrebare ca în 1914.
Noul prim-ministru britanic a ales Ucraina pentru prima sa vizită oficială în străinătate. Pe 24 august 2026, de ziua națională la Kiev, Andy Burnham nu a sosit cu mâinile goale. El a anunțat că, în coordonare cu Franța și după aceasta, a autorizat producătorul european de rachete MBDA să își livreze secretele de fabricație Ucrainei, pentru ca aceasta să poată construi pe propriul sol rachete de croazieră Storm Shadow (numite Scalp în Franța).
Președintele ucrainean, într-o alocuțiune adresată poporului său cu ocazia zilei naționale (a 35-a aniversare a independenței), a declarat că speră ca încrederea arătată de Europa Ucrainei să inspire Statele Unite ale Americii. Volodymyr Zelensky i-a cerut într-adevăr lui Donald Trump licența pentru a fabrica în Ucraina interceptoare americane Patriot, însă președintele american ezită, invocând teama de a vedea tehnologia americană divulgată rivalilor.
De la Kiev, prim-ministrul Majestății Sale a coprezidat, prin videoconferință, alături de președintele francez și cancelarul german, un summit al „coaliției celor voinici” din Europa, deciși să ajute Ucraina până la capăt în rezistența sa împotriva agresiunii ruse începute pe 24 februarie 2022. Pe bună dreptate, cele mai mari trei puteri europene consideră o victorie a Rusiei asupra Ucrainei ca fiind contrară intereselor lor.
Consecința este că Ucraina, datorită ajutorului masiv primit de la occidentali și ingeniozității inginerilor săi militari, a devenit un porc ghimpos de temut, pe care ursul rus nu reușește să îl înghită și care este chiar capabil să îi aplice înțepături în bârlogul său, departe, în tundră.
Rușii nu vor defila niciodată la Kiev, iar ucrainenii nu vor relua niciodată Mariupolul.
După patru ani și jumătate de război, este clar că niciunul dintre cei doi beligeranți nu este în măsură să obțină o victorie militară care să-i permită să își impună punctul de vedere inamicului. Rușii nu vor defila niciodată la Kiev (deși unii atacatori din februarie 2022 aveau în ranițe uniforme de paradă), iar ucrainenii nu vor relua niciodată Mariupolul.
În acest război s-a ajuns la o situație în care ambii beligeranți nu fac decât să piardă, fără ca sacrificiile făcute să permită conturarea unei ieșiri victorioase pentru vreunul dintre tabere. Rușii și ucrainenii își distrug reciproc infrastructura. Ucrainenii au deteriorat o parte importantă din capacitatea rusă de rafinare. Scopul lor este de a seca finanțarea rusă a războiului. În oglindă, rușii, prin bombardamente neîncetate, au făcut portul Odesa inoperabil, pentru a împiedica Ucraina să își exporte cerealele și îngrășămintele.
Realitatea este că noi, europenii, ne confruntăm cu o periculoasă escaladare spre extreme în estul continentului nostru. Din ce în ce mai multe arme construite sau livrate, tot mai multe bombardamente, tot mai multe distrugeri, tot mai mulți morți în rândul tineretului. În acest război de uzură, intensitatea nu scade, așa cum ne-am fi putut aștepta după mai bine de 1 600 de zile; ea crește.
Nu ar trebui ca un război civil între slavii ortodocși să degenerze într-un conflict generalizat pe continentul european, cu posibila utilizare a bombelor nucleare de către ruși.
Întrebarea pe care trebuie să ne-o punem de acum înainte este următoarea: ne îndreptăm oare spre al Treilea Război Mondial ca niște somnambuli? Această expresie a fost folosită de istoricul australian Christopher Clark în lucrarea sa publicată în 2012, The Sleepwalkers, care analiza lanțul de evenimente ce a dus, în vara anului 1914, de la o problemă etnică minoră la Sarajevo (oraș despre care 99% dintre europeni nici nu știau că există) la izbucnirea unui război mondial în care Europa urma literalmente să se sinucidă.
Problema noastră este că Rusia, pe care o contracarăm prin sancțiunile noastre economice și livrările noastre de arme către Ucraina, este dotată cu un imens arsenal nuclear. Nu ar trebui ca un război civil între slavii ortodocși să degenereze într-un conflict generalizat pe continentul european, cu posibila utilizare a bombelor nucleare de către ruși, în cazul în care armata lor ar fi încolțită.
Primul Război Mondial, care a fost un război civil european, a slăbit grav vechile națiuni europene, dar a profitat enorm, politic și economic, Americii, care a intrat târziu în luptă. După un armistițiu de douăzeci de ani, un al doilea război cald de șase ani, apoi un Război Rece de 44 de ani, America a ieșit strălucit victorioasă ca lider incontestabil al Occidentului și primă putere mondială — politică, militară și economică.
Geografia fiind ceea ce este, Rusia va exista întotdeauna. Periculos pentru europeni este refuzul de a vorbi cu ea.
Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Dacă Europa Occidentală, în urma vreunei provocări militare sau diplomatice venite de la unul dintre beligeranți, s-ar trezi brusc în război cu Rusia, este practic sigur că protecția Americii nu ar funcționa, iar intimidările nucleare s-ar limita la frontierele Europei.
Cum America nu a reușit să obțină o oprire a ostilităților în Ucraina (și nu pentru că nu ar fi încercat), devine crucial ca puterile europene, care ar fi primele vizate de o escaladare spre apocalipsă, să își relanseze eforturile diplomatice cu Rusia pentru a menține un canal de discuție permanent deschis cu aceasta. Multe războaie au început dintr-o neînțelegere, o confuzie, o informație eronată sau deformată intenționat.
În acest sens, trebuie salutată utilitatea contactelor discrete și neoficiale care au avut loc la Viena în iulie 2026, datorită ONG-ului elvețian Dialogue Humanitaire, între foști oficiali europeni și ruși. Nu se știe cine a reprezentat Rusia, dar din partea europeană a fost prezentă elita: francezul Pierre Vimont, fost secretar general al Serviciului European de Acțiune Externă, germanul Markus Ederer, fost ambasador al UE la Moscova, și britanicul Tim Barrow, fost consilier de securitate națională al țării sale. Obiectivul a fost sondarea condițiilor unei eventuale viitoare negocieri ruso-ucrainene și redeschiderea unui canal de discuție cu Kremlinul.
Geografia fiind ceea ce este, Rusia va exista întotdeauna. Periculos pentru europeni este refuzul de a vorbi cu ea. Lecțiile de morală pe care le aplicăm rușilor au un temei incontestabil în dreptul internațional. Dar nu mai este momentul pentru ele, decât dacă vrem să agravăm riscurile care apasă asupra continentului nostru. A salva de la moarte fie și un singur soldat ucrainean sau rus este mai important decât fantezia de a-l vedea pe Putin judecat la Haga, așa cum a fost Miloșevici. În relațiile internaționale, pacea este valoarea supremă, nu justiția.
