Franţa a preluat preşedinţia Uniunii Europene

01 Ian 2022 | scris de A.V.
Franţa a preluat  preşedinţia Uniunii Europene

Franţa a preluat începând de sâmbătă preşedinţia Uniunii Europene pentru următoarele şase luni.

La miezul nopţii dintre ani, Slovenia a predat ştafeta preşedinţiei prin rotaţie a UE, pe care o preluase la 1 iulie 2021.

Este pentru a 13 oară când acest rol revine Parisului, începând din 1958, şi prima oară din 2008.

În semestrul al doilea din 2022, rolul va reveni Cehiei.

Probleme importante: de la criza din Ucarina, la coronavirus

Pentru a marca începutul preşedinţiei franceze, turnul Eiffel şi palatul Elysee – reşedinţa din Paris a şefului statului – au fost luminate cu culoarea albastră a Europei. În prima săptămână din ianuarie, zeci de alte monumente din Franţa vor fi scoase în evidenţă în acelaşi mod.

Preşedintele Emmanuel Macron a declarat vineri seara, în mesajul de Anul Nou, că „2022 trebuie să fie anul unei cotituri europene”.

Ambiţia Franţei este să facă Europa „puternică în lume, pe deplin suverană, cu libertate de alegere şi stăpână pe destinul său”, arătase şeful statului încă din 9 decembrie.

AFP reaminteşte că UE se află la o răspântie în privinţa mai multor probleme importante, începând cu securitatea în Europa, în contextul concentrării a mii de militari ruşi la frontiera Ucraine şi cu criza produsă de coronavirus în domeniul sănătăţii, care afectează şi economia.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră