Elveţia va continua să relaxeze restricţiile impuse imigraţiei din Europa

08 Mai 2020 | scris de A.V.
Elveţia va continua să relaxeze restricţiile impuse imigraţiei din Europa

Elveţia va continua să relaxeze restricţiile impuse imigraţiei din Europa, luând totodată în considerare deschiderea graniţelor cu statele învecinate, a anunţat vineri guvernul de la Berna, transmite Reuters.

Berna a anunţat totodată că va testa luna aceasta o aplicaţie pentru telefoanele mobile prin care utilizatorii vor putea fi alertaţi, dacă doresc acest lucru, în situaţia în care se apropie prea tare de persoane testate pozitiv pentru coronavirus.

Acest sistem, ce ar urma să facă parte din strategia pe termen lung a guvernului de a ţine sub control coronavirusul şi de a evita să fie copleşit în cazul unui al doilea val, ar putea fi lansat după dezbaterea sa în parlament, în iunie.

Pe măsura reluării imigraţiei, autorităţile elveţiene urmează să reia într-o primă fază procesarea aplicaţiilor acumulate în ultima vreme de la solicitanţii de muncă în Ţara Cantoanelor. Va fi, de asemenea, posibilă reunificarea familiilor, atât pentru cetăţenii elveţieni, cât şi pentru cei din Uniunea Europeană, afirmă Berna.

Dar "controalele de frontiere vor continua", a subliniat executivul. Trecerea graniţei va fi permisă în urma consultării cu autorităţile partenere interne şi străine, comunicată ulterior", spune Berna.

În plus, în Elveţia restaurantele se deschid începând de luni, iar acum guvernul a anunţat şi regulile ce trebuie urmate astfel încât atât clienţii, cât şi angajaţii să fie în siguranţă.

Între altele, ospătarii şi oaspeţii nu vor fi obligaţi să poarte mască, deşi personalul de la bucătărie ar putea fi nevoit să poarte. La mese vor putea fi aşezate doar câte patru persoane sau părinţi cu copii, mesele fiind despărţite prin pereţi special amplasaţi, la doi metri distanţă una de alta.

Restaurantele trebuie să ceară detalii de contact de la clienţi, care nu sunt însă obligaţi să le furnizeze.

Potrivit unui bilanţ difuzat de Reuters, în Elveţia au fost înregistrate până în prezent 30.126 contaminări cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi 1.518 decese.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră