Coronavirus în Elveția: restricțiile s-ar putea ridica la sfârșitul lui aprilie

08 Apr 2020 | scris de A.A.
Coronavirus în Elveția: restricțiile s-ar putea ridica la sfârșitul lui aprilie

Elveția intenționează să reducă restricțiile impuse pentru combaterea pandemiei coronavirus la sfârșitul lunii aprilie, a anunțat miercuri executivul elvețian, adăugând că daunele economice rezultate ca urmare a pandemiei ar putea fi cele mai grave din istorie, anunță Reuters.

„Guvernul știe că poporul nostru, familiile noastre, companiile, angajații și cei care lucrează pe cont propriu au nevoie de o viziune pentru viitor, și au nevoie de ea rapid”, a afirmat președintele Simonetta Sommaruga într-o conferință de presă.

Aceasta a afirmat că incertitudinile cu privire la viitor își pun amprenta asupra oamenilor izolați în locuințe de aproape trei săptămâni, pe măsură ce școlile și afacerile au fost închise, piețele publice abandonate iar trenurile și șosele golite de oameni.

Guvernul a anunțat că va extinde restricțiile existente pentru încă o săptămână, până în 26 aprilie, urmând apoi o relaxare graduală a acestora. Setul de măsuri aflate în vigoare în țara cantoanelor include controale la graniță, închiderea restaurantelor și interzicerea adunărilor mai mari de cinci oameni, precizează Hotnews.

Alte stiri din Externe

Ultima oră