Donald Trump, pus sub acuzare în Camera Reprezentanţilor, va fi judecat în Senat

19 Dec 2019 | scris de Andreea Vasilescu
Donald Trump, pus sub acuzare în Camera Reprezentanţilor, va fi judecat în Senat

Preşedintele american Donald Trump a fost pus sub acuzare miercuri seara (joi dimineaţa, ora României - n.r) de Camera Reprezentanţilor pentru ''abuz de putere'' şi ''obstrucţionarea Congresului'', într-un vot care deschide calea unui proces de destituire în Senat, fostul om de afaceri denunţând imediat "ura" adversarilor săi politici.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, s-a pronunţat în favoarea 'impeachment-ului' miliardarului republican de 73 de ani pentru "abuz de putere", cu 230 de voturi 'pentru' şi 197 'împotrivă'.

Este sarcina Senatului acum să îl judece pe Trump, fără îndoială în ianuarie. Însă republicanii, care controlează camera superioară a Congresului, au intenţia fermă de a-l achita pe preşedintele lor, france 24.com.

"Preşedintele este încrezător că Senatul va restabili ordinea", a reacţionat imediat Casa Albă. "El este pregătit pentru următoarele etape şi este încrezător în faptul că va fi total disculpat", a adăugat Casa Albă.

Moment istoric

Votul de miercuri seară din Camera Reprezentanţilor, care are loc cu mai puţin de un an până la scrutinul prezidenţial, este un moment istoric.

Doar alţi doi preşedinţi - Andrew Johnson în 1968 şi Bill Clinton în 1998 - au mai fost puşi sub acuzare. Republicanul Richard Nixon, aflat în centrul scandalului Watergate, a preferat să demisioneze în 1974 înainte de a fi supus unei astfel de proceduri.

Decizia a venit într-un moment în care Trump era la tribuna unui miting de campanie la Battle Creek, în Michigan, la circa 1.000 de km de Washington.

Trump acuză

Acuzând "stânga radicală" că este roasă de "invidie şi de ură", el i-a acuzat pe democraţi că încearcă "să anuleze votul a zeci de milioane de americani" prin tentativa de a-l îndepărta de la Casa Albă. El a spus că adversarii săi politici tocmai au comis un "suicid politic".

Mai târziu în cursul nopţii, Trump a postat pe Twitter o fotografie cu el în alb şi negru, în care arată cu degetul înainte, însoţită de textul: "În realitate, ei nu mă vânează pe mine. Vă vânează pe voi. Eu nu fac decât să le stau în cale".

"Este tragic, dar actele iresponsabile ale preşedintelui au făcut necesară punerea sa sub acuzare", a afirmat Nancy Pelosi, şefa democraţilor din Camera Reprezentanţilor.

"Nu ne-a lăsat altă opţiune", a adăugat ea.

Ce i se reproşează

Trump, al 45-lea preşedinte al SUA, care încearcă să obţină un al doilea mandat la alegerile din noiembrie 2020, a mai fost pus sub acuzare şi pentru obstrucţionarea Congresului, din cauza refuzului de a participa la ancheta de destituire care l-a vizat.

El este acuzat că a cerut Ucrainei să îl ancheteze pe unul dintre potenţialii săi rivali la scrutinul de anul viitor, democratul Joe Biden.

Votul a urmat liniile partizane stricte.

Pentru republicani, procedura de destituire este "o glumă absolută", o "păcăleală", care nu se bazează "pe niciun fapt" şi este motivată de aversiunea democraţilor pentru un preşedinte care a dat peste cap codurile obişnuite.

În replică, democraţii din Congres spun la unison că procedura de destituire a preşedintelui nu are nimic de-a face cu considerente personale sau cu divergenţe politice. În opinia lor, este vorba "de a proteja Constituţia", "democraţia" sau chiar "statul de drept" ameninţate de un preşedinte "care se crede deasupra legilor", ca un "monarh".

Există un singur punct de acord între cele două tabere: această zi "tristă" va intra în cărţile de istorie.

Ce va urma

Rămâne însă de văzut cum vor coopera cele două camere ale Congresului asupra modului în care va continua procedura.

"Acum, întrebarea este dacă Senatul îşi va face datoria. Îşi vor respecta senatorii jurământul?", a atras atenţia Adam Schiff, care a supervizat ancheta împotriva miliardarului republican.

Nancy Pelosi a lăsat de înţeles că ar putea să nu transmită articolele de acuzare camerei superioare, ceea ce ar declanşa o nouă luptă politică între cele două părţi.

"Aceasta este intenţia noastră. Dar vom vedea ce s-a va întâmpla", a declarat ea într-o conferinţă de presă.

În schimb, Trump va dori să transforme acest proces în victorie politică. Obiectivul va fi să folosească procedura pentru a mobiliza baza electoratului său şi, datorită reuşitei economiei americane, să obţină realegerea peste 11 luni, comentează AFP:

El şi republicanii afirmă că procedura de destituire este tot mai puţin populară printre americani.

Ce spun sondajele

Dar sondajele arată un echilibru. Conform unui sondaj NBC News/Wall Street Journal publicat cu doar câteva ore înainte de votul din Camera Reprezentanţilor, 48% dintre americani se declară favorabili destituirii lui Trump, iar 48% se opun.

Conform democraţilor, care au iniţiat procedura de 'impeachment' împotriva lui Donald Trump, acesta ar fi exercitat în interes personal presiuni asupra Ucrainei pentru a relua o investigaţie în care era vizat şi Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte democrat Joe Biden, acesta din urmă fiind cel mai probabil contracandidat al său la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Democraţii consideră că Trump se face vinovat de ''abuz de putere'' pentru că ar fi condiţionat un ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina şi o primire a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Casa Albă de reluarea investigării fiului lui Biden, iar acuzaţia de ''obstrucţionare a Congresului'' ar rezulta din încercările liderului de la Casa Albă de a împiedica investigarea acestui scandal prin instrucţiuni date unor actuali şi foşti membri ai administraţiei americane de a nu coopera în anchetă.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră