Donald Trump dă o ordonanță executivă care MODIFICĂ rețelele de socializare

29 Mai 2020 | scris de A.V.
Donald Trump dă o ordonanță executivă care MODIFICĂ rețelele de socializare

Preşedintele SUA Donald Trump a semnat joi seară o ordonanţă executivă prin care schimbă cadrul de reglementare destinat activităţilor reţelelor de socializare online, în contextul disputei cu platforma de microblogging Twitter.

Twitter a marcat două dintre postările sale drept potențial înșelătoare.

Vorbind din Biroul Oval înainte de semnarea ordinului, Trump a spus că demersul a fost acela de a "apăra libera exprimare de unul dintre cele mai grave pericole cu care s-a confruntat în istoria americană".

"O mână de monopoluri din social media controlează o mare parte din comunicațiile publice și private din Statele Unite", a afirmat el.

"Au avut o putere nelimitată de a cenzura, restrânge, edita, modela, ascunde, altera, practic orice formă de comunicare între cetățeni privați și audiențe publice mari."

Practic, prin acest ordin executiv, șeful Casei Albe cere reexaminarea unei legi din anul 1996 prin care companiile online au primit imunitate juridică faţă de eventuale acţiuni judiciare referitoare la conţinutul apărut pe platforme sau pentru eliminarea conţinutului controversat. Este vorba despre Secţiunea 230 a Legii privind decenţa în comunicaţii, supranumită și „26 de cuvinte care au creat Internetul”.

Preşedintele Donald Trump a ameninţat, miercuri, că va emite noi reglementări ori va închide reţelele de socializare online după ce platforma Twitter a emis pentru prima dată un avertisment în privinţa unui mesaj al liderului de la Casa Albă.

Platforma de microblogging Twitter a aplicat eticheta "fără fundament" la un mesaj al lui Donald Trump despre votul prin corespondenţă. "Voturile prin corespondenţă nu vor fi nimic altceva (zero) decât substanţial frauduloase" - este mesajul pentru care Donald Trump a primit avertisment.

În replică, Donald Trump a ameninţat cu emiterea de noi reglementări ori închiderea platformelor de socializare online. "Republicanii simt că platformele de socializare online reduc la tăcere în totalitate vocile conservatoare. Vom emite reglementări puternice sau le vom închide, pentru a nu mai permite aceste lucruri. Corectează acţiunea acum!", a avertizat preşedintele SUA.

UPDATE

Preşedintele Facebook, Mark Zuckerberg, spune că marile grupuri care deţin reţele de socializare nu ar trebui să se poziţioneze ca arbitri ai discursului politic online, în contextul în care preşedintele american Donald Trump a ameninţat că va reglementa companiile din domeniu, relatează DPA, citată de Agerpres.

"Nu cred că Facebook sau platformele de internet în general ar trebui să fie arbitri ai adevărului", a spus Zuckerberg într-un interviu care s-a transmis joi la postul de televiziune CNBC, adăugând că este o "linie periculoasă".

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră