Donald Trump are o nouă criză de nervi la adresa cercetătorilor care îndrăznesc să-l contrazică

22 Mai 2020 | scris de A.A.
Donald Trump are o nouă criză de nervi la adresa cercetătorilor care îndrăznesc să-l contrazică

”O declarație a inamicilor lui Trump” sau ”O nouă manevră politică” sunt câteva dintre remarcile președintelui american la adresa experților care vin să-l combată în dorința sa de a redeschide economia cât mai repede, anunță AP.

Pe măsură ce Donald Trump impune redeschiderea statelor cât mai repede pentru a porni economia americană grav afectată de pandemie, mai mulți specialiști vin să-l avertizeze că o deschidere prea bruscă și prea rapidă ar stârni un nou val de îmbonăviri chiar mai sever ca primul. Reacția sa a fost extrem de dură la adresa celor care îndrăznesc să nu-i susțină teoriile.

De cel puțin două ori în ultima săptămână, Trump a refuzat orice date dezvăluite de studiile cercetătorilor, catalogându-le manevre politice menite să împiedice eforturile sale de a diminua impactul economic al pandemiei.

Primul raport vizat a fost al Institutului Național de Sănătate Publică care trăgea semnale de alarmă cu privire la administratea hidroxiclorochinei. Experții au relatat că acest tratament a agravat boala și chiar a crescut rata mortalității la persoanele vârstnice sau cele care prezintă forme severe ale COVID-19.

Trump și toți cei care îl susțin au declarat că hidroxiclorochina este medicamentul-minune care va salva omenirea. Președintele a povestit că el însuși ia de câteva săptămâni celebrul medicament pentru a preveni o posibilă îmbolnăvire. Autoritățile medicale au susținut în nenumărate rânduri că nu este permisă auto-medicația cu acest tratament, că încă nu se știe cât este de eficient și se cunosc posibilele reacții adverse care ar putea duce chiar și afecțiuni cardiace grave.

”Dacă analizăm acest studiu, observăm că singurul mesaj concret este cel referitor la sănătatea noastră, că suntem într-o formă fizică deplorabilă. Tratamentul a fost administrat celor foarte bătrâni care erau deja foarte bolnavi. Erau ca și morți”, declară Trump.

Același gen de atacuri au fost îndreptate și către cercetătorii Universității Columbia care au simulat rezultatele posibile ale izolării americanilor cu două săptămâni mai devreme. Ei au prezentat date conform cărora ar fi putut fi salvate peste 36.000 de vieți dacă administrația Trump ar fi luat măsuri mai drastice de la primele cazuri confirmate. Președintele și-a apărat în multiple rănduri oficialii și deciziile lor în vremea pandemiei.

”Columbia este o instituție liberală. Consideră că aceste rezultate sunt prezentate cu scopuri politice, dacă vreți să știți”, declară Trump.

Președintele american a combătut declarațiile unor experți care i-au contrazis politicile din ultima vreme.

Orice subminare a autorităților știintifice, a experților care prezintă date din punct de vedere obiectiv, va duce la scăderea încrederii americanilor în politicile publice în orice pandemiei, declară Larry Gostin, profesor de drept al Universității Georgetown.

”Dacă președintele va politiza știința, dacă ignoră cu bună știință sfaturile experților medicali, atunci toți americanii vor deveni confuzi și nu vor mai avea încredere în autorități”, declară Gostin.

Casa Albă, printr-o declarație de presă, a susținut că președintele american ia fiecare decizie în parte doar după o consultare cu echipa sa de experți.  Președintele nu a putut să prezinte date concrete nici legat de tratamentul cu hidroxiclorochină, precizând că încrederea sa se bazează strict pe ”reacțiile pozitive”.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră