„Dialogul a murit odată cu Charlie Kirk”

Asasinarea lui Charlie Kirk, activist conservator și cofondator Turning Point USA, pe un campus universitar din Utah, a șocat comunitatea politică americană. Kirk, recunoscut pentru angajamentul său în dialogul cu adversarii și pentru respectul față de opiniile diferite, a devenit victima unui act de ură politică extremă. Evenimentul ridică semne de întrebare asupra relației dintre conservatori și stânga radicală și pune în discuție limitele dialogului politic în contextul actual, scrie Sven R. Larson în European Conservative

Dacă există o singură lecție din acest asasinat, aceea ste că conservatorii trebuie să se ridice de pe fotolii și să nu mai fie „drăguți”. Nu poți purta dialog cu cei care te urăsc.

Miercuri, 10 septembrie, pe un campus universitar din Utah, s-a tras un singur foc de armă care va răsuna în politica americană ani de zile.

Glonțul care l-a rănit mortal pe Charlie Kirk, un activist conservator de 31 de ani, a fost un semnal de alarmă pentru conservatori peste tot, nu doar în America. Poate chiar ultimul nostru semnal: dacă stânga poate asasina un tânăr al cărui singure arme în politică erau spiritul, umorul și optimismul privind viitorul, despre ce mai putem discuta cu ei?

Dacă a existat vreun om în politica americană care să reprezinte dialogul și respectul, acesta a fost Charlie Kirk. Vorbitor și educator politic, a călătorit prin America pentru Turning Point USA, organizația pe care a cofondat-o, și a vizitat campusuri universitare. Vorbea despre idei și principii conservatoare și se străduia să interacționeze cu publicul – mai ales cu cei care nu erau de acord cu el – în sesiuni fascinante de întrebări și răspunsuri.

Datorită stilului său discret, respectului față de adversarii politici și concentrării sale neobosite pe dialog, Kirk a devenit unul dintre cei mai cunoscuți activiști conservatori din America. Își câștigase chiar și recunoaștere internațională. Mai mult, el întruchipa dorința conservatoare de a expune mințile tinere la o perspectivă mai largă de opinii decât cea oferită de profesorii de liceu sau universitate.

Charlie Kirk a avut un succes enorm în ceea ce făcea. I se atribuie meritul de a fi convins suficienți tineri alegători pentru ca Trump să câștige alegerile din 2024.

Și exact de aceea a fost asasinat.

FBI a reținut persoane de interes, deși la momentul redactării nu se pare că l-au prins pe trăgător. Totuși, asta nu înseamnă că nu putem concluziona de ce a fost împușcat Charlie Kirk. A murit din cauza activismului său politic conservator de succes. Contextul public, subiectul evenimentului și orientările ideologice larg cunoscute ale lui Kirk sugerează o asasinare politică, poate chiar un act de terorism, menit să răspândească teroare și frică în rândul conservatorilor – și să-i reducă la tăcere.

În acest sens, asasinatul din Utah amintește de tentativa asupra vieții președintelui Trump din 13 iulie anul trecut. În ambele cazuri, trăgătorul a urmărit să reducă la tăcere o figură publică de dreapta, doar pentru că era conservator.

Conservatorii trebuie să tragă concluziile corecte, mai ales din moartea lui Charlie Kirk. Trebuie să recunoaștem, împreună, că, chiar dacă nu suntem în război cu stânga, stânga este în război cu noi.

Chiar dacă nu îi considerăm dușmani, ei ne consideră dușmanii lor. Chiar dacă îi vedem doar ca adversari politici, ei ne văd ca pe dușmani personali. Ideologia lor prescrie exact această abordare: de la declarația lui Lenin că Partidul Comunist reprezintă clasa muncitoare, până la „Rules for Radicals” a lui Saul Alinsky, stânga a învățat, generație după generație, că conservatorii nu sunt adversari. Sunt dușmani și trebuie tratați ca atare.

Trebuie să recunoaștem că stânga, prin definiție, ne consideră nevrednici de dialog. Trebuie să răspundem la fel. Nu avem nevoie și nici nu ar trebui să dorim dialog cu extrema stângă.

Mulți conservatori vor respinge intuitiv această idee. Pentru ei, dialogul cu adversarii este singura cale într-o societate civilizată – nu asta a făcut Charlie Kirk?

Da, Charlie Kirk dorea dialog cu adversarii săi. Dar asasinarea sa dovedește că cei pe care el îi considera adversari ideologici erau, în realitate, dușmanii lui.

Dușmanii nu ezită să folosească violența. Ei atacă, distrug și nu se opresc până nu reduc la tăcere pe oricine nu împărtășește viziunile lor.

Dușmanii nu respectă. Ei urăsc și intră în război cu cei pe care îi urăsc.

Charlie Kirk a experimentat această ură pe parcursul celor 13 ani la Turning Point USA. A văzut-o cum crește, cum se răspândește, se intensifică și se apropie. Când a refuzat să tacă și a continuat să convingă tinerii americani să nu adopte necriticat idei de stânga, ura celor care îl invidiau i-a curmat viața.

Este greu pentru oamenii din America și Europa să accepte că ura poate arde atât de puternic în politică. Știm că ura poate ucide, dar experiențele politice violente din Europa s-au limitat, de obicei, la atacuri teroriste cu victime multiple.

Americanii sunt mai familiarizați cu ura politică. Cele două tentative asupra vieții președintelui Trump au fost neobișnuite, dar nu imposibile. Ura extremă a ucis deja președinți și candidați, de la John și Robert Kennedy până la tentativa asupra lui Reagan.

Totuși, majoritatea americanilor nu se așteptau ca ura politică să ia viața unui om al cărui cel mai important atribut politic era dialogul. Era greu de imaginat că ura față de conservatori ar putea fi atât de puternică încât să pună capăt vieții unui om a cărui armă principală era mintea ascuțită și retorica viguroasă, dar respectuoasă.

Și totuși, dovezile sunt clare. După cum au arătat și alții, stânga este în război cu conservatorii; ne-a transformat în dușmanii săi și, prin urmare, ne urăște. Este timpul să nu mai negăm acest lucru – și aici apare marea ironie în moartea lui Charlie Kirk: trebuie să încetăm să mai încercăm să dialogăm respectuos cu cei care se consideră adversarii noștri.

Da, marea ironie crudă a asasinării lui Charlie Kirk, maestrul dialogului, este că stânga ne-a arătat, atât prin crimă, cât și prin reacțiile lor, că timpul pentru dialog a trecut.

Trebuie să încetăm să încercăm să avem un dialog productiv cu cei care ne urăsc. Nu va duce nicăieri și nu va rezolva nimic. Este timpul să luăm în serios nivelul de ură pe care stânga îl are față de noi, conservatorii, atât în America, cât și în Europa. Aceasta înseamnă trei lucruri:

1. Trebuie să ignorăm retorica celor mai fanatici activisti de stânga. Este inutil să discuți cu cineva care nu crede că ai aceleași drepturi ca el.

2. Trebuie să ne concentrăm asupra celor indeciși, deschiși să audă ambele părți ale prăpastiei ideologice. În acest proces, însă, trebuie să expunem fără încetare ura celor de cealaltă parte. Trebuie să le amintim constant celor dispuși la dialog că fanaticii au făcut din violență și ură metoda lor politică. Trebuie să contrastăm societatea noastră civilizată cu coșmarul lor, bazat pe opresiunea disidenților, indiferent cât de minoră ar fi aceasta.

3. Trebuie să prezentăm viziunea noastră despre conservatorism, libertate și pace ca un contrast clar față de haosul malefic reprezentat de cei care se consideră dușmanii noștri. Trebuie să profităm de fiecare ocazie pentru a expune adevărata față a urăscătorilor: cine sunt, ce doresc și cine va plăti prețul pentru autoritarismul lor distructiv.

Fie ca Charlie Kirk să se odihnească în pace. Fie ca Domnul nostru Isus Hristos să binecuvânteze soția și copiii săi.

Și fie ca noi, conservatorii, să ne trezim în sfârșit și să înțelegem că discuțiile pasionale, dar lipsite de acțiune, și zâmbetele conciliatoare către dușmanii noștri politici țin de trecut.