Danemarca, prima țară europeană care îi trimite acasă pe refugiații sirieni

15 Apr 2021 | scris de Andreea Vasilescu
Danemarca, prima țară europeană care îi trimite acasă pe refugiații sirieni

Danemarca este prima țară europeană care revocă permisele de rezidență refugiaților sirieni de pe teritoriul său. Autoritățile daneze spun că unele regiuni ale Siriei, țară devastată de un război care durează de peste un deceniu, sunt sigure pentru întoarcerea refugiaților.

Potrivit The Guardian, cel puțin 189 de sirieni care își depuseseră actele pentru reînnoirea statutului de rezident temporar s-au trezit cu cererile respinse.

De asemenea, situația a 500 de persoane care aveau, înainte de război, domiciliul în Damasc sau regiunile înconjurătoare capitalei siriene a fost ”re-evaluată” de către oficialii de la Copenhaga.

Comitetul danez pentru refugiați nu este de acord cu practicile guvernului de la Copenhaga și este de părere că nici în momentul de față Siria nu este o țară sigură, în care se pot întoarce cei care au fugit din calea războiului.

Sursa foto: TRT World

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Externe

Ultima oră