În Republica Moldova, din 10 mai este permisă participarea la slujbe în aer liber

11 Mai 2020 | scris de A.V.
În Republica Moldova, din 10 mai este permisă participarea la slujbe în aer liber

Mitropolia Basarabiei transmite faptul că din data de 10 mai 2020 autoritățile din Republica Moldova vor permite participarea credincioșilor la slujbele oficiate în aer liber respectând anumite reguli, informează basilica.ro.

Oficierea slujbelor va avea loc în aer liber, de regulă lângă lăcașul de cult (altar de vară sau pridvor), cu respectarea distanței sociale (2 m) între participanți. Aceștia sunt rugați să țină cont de recomandările persoanelor desemnate de fiecare parohie sau obște mănăstirească și să respecte măsurile de siguranță.

Credincioșii participanți la sfintele slujbe sunt rugați să poarte măști și mănuși de protecție, iar dacă s-au întors din străinătate, se află în perioada de carantină și/sau au unele simptome sunt rugați să ia legătura cu medicul de familie și să se abțină de la participarea fizică la sfintele slujbe, dar să sporească în rugăciune de la casele lor.

Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic credincioșilor pe întreaga perioadă a săptămânii, încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor privind Spovedania, Împărtășania și citirea unor rugăciuni. Astfel, se va evita aglomerația credincioşilor la slujbele de sâmbătă şi duminică.

Mitropolia solicită asigurarea unei zone de igienizare a mâinilor în proximitatea lăcașurilor de cult, iar căile de acces precum și obiectele cu care intră credincioșii în contact, vor fi dezinfectate și în continuare cu regularitate.

Mitropolia îndeamnă continuarea rugăciunilor pentru oprirea pandemiei, pentru însănătoșirea persoanelor bolnave și pentru întărirea spirituală a cadrelor medicale și a persoanelor care contribuie la prevenirea și combaterea bolii.

Mitropolia spune că relaxarea restricțiilor vine ca rod al efortului comun pentru prevenirea, combaterea și tratarea acestui virus, însă îndeamnă în continuare la precauție și responsabilitate:

„Ne aflăm cu toții aproape de finalul perioadei Stării de Urgență decretate pe teritoriul R. Moldova în legătură cu situația creată de virusul Covid-19 însă, pericolul infectării încă există printre noi și ne poate afecta oricând pe oricare dintre noi”.

„Să acționăm preventiv pentru a evita pe cât posibil alte îmbolnăviri!”, transmite Mitropolitul Petru.

Vezi comunicatul de presă pe site-ul oficial al Mitropoliei Basarabiei.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

Alte stiri din Credinta

Ultima oră