De zece ani, maicile de la Nera pun la dispoziție produse naturale „manufacturate cu suflet”

30 Noi 2019
De zece ani, maicile de la Nera pun la dispoziție produse naturale „manufacturate cu suflet”

Maicile de la Mănăstirea Nera pun la dispoziția celor interesați produse naturale de calitate înaltă manufacturate în laboratoarele așezământului monahal din Caraș-Severin de mai bine de zece ani.

Sub coordonarea Dr. Pavel Chirilă, în anul 2009, Mănăstirea Nera și-a acreditat Laboratorul de produse naturiste – doar suplimente alimentare la acea vreme – pe care l-a pus sub patronajul Sfinților Doctori fără de arginți, scrie basilica.ro.

Acest laborator a fost urmat la scurtă vreme de un altul, Laboratorul „Sfinții Tămăduitori”, ocrotit de Sfinții Ierarhi Nectarie din Eghina, Luca al Crimeii și Ioan Maximovici, dedicat produselor cosmetice bazate tot pe extracte din plante.

Maicile explică faptul că produsele pe care le oferă sunt unice și au două mari calități: „sunt manufacturate cu suflet, din inimă, cu rugăciune, iar în al doilea rând sunt manufacturate din ingrediente naturale, cu grijă selectate, din plăntuțe culese fir cu fir de măicuțe”.

„Aceleași mâini pe care măicuțele le ridică la rugăciune, aceleași mâini care la începuturi au plămădit beton și l-au cărat cu roabele, pentru construirea chiliilor, astăzi plămădesc deopotrivă prescurile pentru dumnezeieștile liturghii care țin lumea și preparatele de laborator, după străvechi rețete mănăstirești și sub atenta îndrumare a aceluiași inimos și mărinimos doctor Pavel Chirilă”.

Pe lângă calitatea și autenticitatea produselor naturiste, maicile pun accent și pe forma de prezentare. În acest scop, Mănăstirea Nera a achiziționat la începutul anului o imprimantă 3D prin care produce matrițe pentru realizarea recipientelor.

Mănăstirea de pe malul Nerei a luat ființă în urmă cu 25 de ani. Acum are peste 100 de monahii, majoritatea absolvente de studii superioare ori diferite specializări precum fitoterapie, asistență medicală, farmacie și psihologie. Ele îmbină rugăciunea cu studiul și cu lucrul pentru a oferi celor ce au nevoie sănătate trupului și sufletului.

„Produsele Nera Plant respiră un aer monahal și sunt o invitație pentru oameni la a exersa o respirație care să le însănătoșească nu numai trupul, ci și sufletul asaltat de poluarea atâtor vicii cu care o societate înstrăinată de Dumnezeu dă buzna peste noi, fără să ne dăm seama prea bine”, se precizează pe site-ul oficial al mănăstirii.

Activitatea așezământului monahal nu se rezumă doar la cea din laboratoare și din biserică. Obștea se mai ocupă cu activități sociale și tabere dedicate tinerilor, cu realizarea de icoane sculptate și pictate, cu traducerea de cărți duhovnicești și cu muzica psaltică.

Toate produsele Nera Plant sunt manufacturate după reţete proprii, cu rădăcini în vechile leacuri tradiţionale şi mănăstireşti. Procesele de preparare urmăresc păstrarea proprietăţilor naturale ale plantelor folosite cu convingerea că plantele medicinale sunt un dar neprețuit al lui Dumnezeu pentru oameni.

Produsele Nera Plant pot fi achiziționate și online, pe neraplant.ro. Mănăstirea oferă o reducere de 10% în contextul aniversării de zece ani.

Alte stiri din Credinta

Ultima oră