Calendar ortodox 11 octombrie: Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei şapte diaconi

11 Oct 2015
Calendar ortodox 11 octombrie: Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei şapte diaconi
Creştin ortodocşii îl prăznuiesc la 11 octombrie pe Sfântul Apostol Filip, unul dintre cei şapte diaconi, pe Cuviosul Părinte Teofan Mărturisitorul precum şi pe Sfintele Muceniţe Zinaida şi Filonila.

Despre Sfântul Apostol Filip (a nu se confunda cu Sfântul Apostol Filip, ucenicul Mântuitorului, pomenit în noiembrie) se ştie că era de loc din Cezareea Palestinei. Căsătorindu-se, a avut patru fiice – proorociţe. "De acesta pomeneşte dumnezeiescul Luca Evanghelistul la Faptele Apostolilor. A fost făcut şi diacon de către Apostoli la lucrarea sfinţilor, împreună cu Ştefan şi cu ceilalţi. Acesta a luminat Samaria şi a botezat pe Simon vrăjitorul, care se făţărnicea; şi, răpit fiind de îngeri, a aflat pe etiopianul famen pe care, învăţându-l, l-a botezat. După aceea fiind adus de înger la cetatea Azot a luminat-o şi pe aceasta cu cuvântul său. Apoi a mers la Tralia, cea din Asia, în care făcând minuni şi zidind biserica, s-a mutat către Domnul" ("Vieţile sfinţilor de peste tot anul").

Alte stiri din Credinta

Ultima oră