Calendar creştin ortodox – 7 iunie: Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei; Lăsatul secului pentru postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

07 Iun 2015 | scris de Cristi Severin
Calendar creştin ortodox – 7 iunie: Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei; Lăsatul secului pentru postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Creştin ortodocşii se pregătesc astăzi pentru postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, adunându-se, de obicei, la masă, în familie, pentru lăsatul secului. Totodată, în ziua a şaptea a lunii iunie, Biserica Ortodoxă face pomenirea pomenirea Sfântului Sfinţit Mucenic Teodot, episcopul Ancirei.

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot a trăit în Ancira Galatei în timpul persecuţiei lui Diocleţian (284-305). “A fost pârât către mai-marele Teotechi, că a scos trupurile sfintelor fecioare aruncate în iezer şi că le-a îngropat, pentru care pricina, a fost adus către dânsul. Dar fiindcă a zis cu îndrăzneală că, deşi este prost şi smerit, însă pentru credinţa şi mărturisirea lui Hristos, este mai presus şi mai puternic decât împăraţii lumii, a fost bătut cumplit, şi mult chinuit, iar la sfârşit i s-a tăiat capul şi aşa a luat fericitul cununa muceniciei” (Vieţile sfinţilor de peste tot anul).

Fiind duminica întâi după Rusalii, este o zi cu totul specială a Tuturor Sfinţilor, despre care Părintele Arhimandrit Cleopa spunea: “Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare face pomenirea nu a unui sfânt, nu a doi, nu a zece, nu a o sută, nu a o mie de sfinţi, ci a  Tuturor Sfinţilor, Mare sărbătoare este astăzi. Căci dacă «pomenirea dreptului este cu laude», pomenirea drepţilor şi a tuturor sfinţilor, cu câtă laudă nu se face!”

Alte stiri din Credinta

Ultima oră