Un poem numit Diana Mihailopol

22 Feb 2016 | scris de Clara Margineanu
Un poem numit Diana Mihailopol

Ştiam de mult că scrie, prin urmare, apariţia volumului său de debut ,,Rugămintea unui măr”, pentru mine nu a fost o surpriză. Am avut norocul ca într-o seară târzie, ademenită de îngeri, întru poezie, într-o cârciumă aproape pustie, să îl aud pe inegalabilul actor Eusebiu Ştefănescu citind din scrierile Dianei, în prezenţa autorei. Nu m-am întrebat nici de ce de-abia acum, acest debut aşteptat, pentru că o ştiu pe Diana, spontană şi imprevizibilă. Am răsfoit între pagini, o parte din ea. O mică parte din fiinţa ei lirică, reflexivă, analitică, sentimentală, foarte cultivată şi foarte talentată. Spune într-un poem că nu a inventat nimic (,,nimic n-am inventat să am vreo vină/ Doar le-am descoperit ca un augur.”) Autoarea s-a inventat pe sine, zi de zi, şi-a sculptat fiinţa de zbor cu măiestrie, a dat la o parte prisosul şi a păstrat esenţele tari. A turnat în poezie o parte din viaţă, trăită acut, până la sânge şi ne-a arătat că versul nu este doar despre cuvinte şi rime, ci despre iubire, tumult, preaplin, îngenunchere şi zbor.

,,Eu îl aştept pe îngerul acela/ Să-mi ceară aripile înapoi/ Să i le dau, să mai trăiesc şi-apoi/ Ca om ce sunt să îmi aleg capela.” Diana Mihailopol ar trebui să ştie că i s-a dat un destin cu har, în care aripile sunt parte a fiinţei de zbor, înşurubate definitiv. Aşa cum ea, în această viaţă este captivă lumii sale unice, cu trenuri înaripate, ceruri blânde, ode închinate norilor şi mere care se roagă.

Ţin în mâini fiinţa sa de hârtie şi o revăd pe Diana râzând. O văd pe canapeaua ei galbenă, vorbimd cu pisica Mitzuco. O văd intrându-mi în casă, cu turban colorat pe cap şi un vas cu salată de fasole verde în mâini. O aud povestindu-mi visele şi neliniştile sale, evocându-şi maeştri. Citesc poemul dedicat actorului Eusebiu Ştefănescu, cel care a iubit-o pe Diana până dincolo de dincolo: ,,De râsul nostru se îmbolnăveau/ Statuile şi heruvimii beţi/ Iar de cumva, poemele tăceau/ Tu, iarăşi, înviai, bieţii poeţi.” Un omagiu splendid în formă de poem pentru cel care spunea că ,,doar prin Poezie te poţi ridica la Cosmos!”

,,Rugămintea unui măr” este o carte care se citeşte pe nerăsuflate. Mi-am propus doar să o semnalez, pentru a nu diminua cititorilor emoţia şi impactul primei lecturi. Volumul, apărut la Editura ,,Oscar Print”, închide între coperte poeme vii care respiră şi strigă, însoţite de fotografii rare, opere de artă semnate de Aurel Mihailopol şi Lucian Olteanu.

Despre Diana Maria Mihailopol mai spun că este ea însăşi un poem care se rosteşte pe sine frumos, limpede şi memorabil, prin tot ce este şi prin tot ce face. ,,Şi am plecat în grabă, am decis/ Să plec pe drum, dar drumul nu era”, spune autoarea. Dacă acceptăm că nu există drum, cărare se face mergând, îi spun poetei că a mers, a tot mers, cu rost şi cu folos şi că există deja, drumul numit Diana Mihailopol.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Carte

Ultima oră