Dr. Constantin Găucan: “Stomatologia este o artă a sculpturii miniaturale”

14 Iun 2015 | scris de Cristi Severin
Dr. Constantin Găucan: “Stomatologia este o artă a sculpturii miniaturale”
La 14 iunie, dr. Constantin Găucan îşi sărbătoreşte ziua de naştere. La ceas aniversar îi spunem “La mulţi ani!”
A avut parte de toate bucuriile  pe care i le-a putut oferi profesia de medic fiindcă a lucrat cu artă, “cu mintea şi cu ochii deschişi”, mai ales că “stomatologia este o artă a sculpturii miniaturale şi se leagă de fizionomia omului”.
Dr. Constantin Găucan deţine numeroase brevete în domeniul stomatologiei, este doctor în ştiinţe medicale, iar un colegiu de tehnică dentară îi poartă numele. Dr. Găucan, medic de referinţă în domeniul stomatologiei, nu mai are nevoie de nici o prezentare. “În 1990, am înfiinţat primul Colegiu particular pentru tehnicieni dentari şi asistente igieniste şi de cabinet stomatologic cu o programă americană care le-a permis absolvenţilor să fie acceptaţi să lucreze încă din 1993 în Australia, Canada, America, Europa”, a explicat dr. Constantin Găucan.
Anul trecut a publicat o nouă carte: “Călător în gura lumii” -  un volum de memorii, dar şi un omagiu adus cultului prieteniei. Pe scaunul stomatologic, transformat dr. Găucan într-unul al destăinuirilor, s-au aşezat “personalităţi din generaţii şi profesii diferite într-un caleidoscop de amintiri”: Clody Bertola, Miron Radu Paraschivescu, Nichita Stănescu, Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu, Adrian Păunescu, Gina Patrichi, Mircea Maliţa, Eugenia Moldoveanu, George Mihăiţă, Liviu Ciulei, Ion Voicu, Gellu Naum, Ileana Iliescu, Răzvan Theodorescu - sunt doar câteva din numele evocate cu măiestrie de dr. Constantin Găucan.

Alte stiri din Calendar

Ultima oră