Astăzi este ziua ta - Alexandra Nechita (Micuţa Picasso)

26 Aug 2017 | scris de Dănuț Deleanu
Astăzi este ziua ta - Alexandra Nechita (Micuţa Picasso)

De mică şi-a desenat propria legendă şi-a căpătat un supranume: „Micuţa Picasso”. Cu inspiraţie divină (întrebat, după ce i-a căzut mărul în cap, cum a descoperit legea gravitaţiei, Newton însuşi a răspuns: am fost inspirat!), fără să fi studiat în vreun fel pictura (la 8 ani, când a început să picteze, ar fi fost aproape imposibil), Alexandra a uimit lumea întreagă cu pânzele ei, la o vârstă la care alţii abia îşi însuşesc teorema lui Pitagora generalizată. Şi, deşi locuieşte aproape de o viaţă în America, se simte în permanenţă de-a noastă, de-a românilor. Căci, de când o ştim a vorbit moldoveneşte şi-a pictat dumnezeieşte!

Specialiştii şi publicul, interesaţi de lucrările ei,  pentru că nu i-au găsit corespondent feminin în universul acestei arte, au ridicat-o la rangul unui nume care, de un secol, stăruie a fi în văzduhurile eterate ale geniilor picturii moderne. I-au spus: „Micuța Picasso”!

 Asta, măcar și pentru faptul că s-a crezut a fi fost puternic influențată de pictura acestuia. Mai târziu, la vârsta de 12 ani, într-o emisiune a lui Oprah, Alexandra mărturisește că, atunci când i-a fost atribuit numele marelui pictor, nici nu-i văzuse pânzele, darămite să mai fi stat sub influența lui!

S-a născut la 27 august 1985, în Vaslui, la trei luni după ce tatăl ei a fugit din România, a trecut Dunărea înot spre Iugoslavia și s-a stabilit în America. Abia după doi ani, Alexandra și mama sa au reușit să reîntregească familia în SUA. Până la vârsta de 5 ani n-a vorbit engleză, iar acomodarea cu a doua limbă s-a făcut destul de anevoios.

Pe acest motiv s-a ajuns chiar să se speculeze că de aici i s-a tras acea formă de interiorizare, de necomunicare, de neintegrare în jocurile copilăriei, fapt ce a condus, vezi Doamne!, la exteriorizarea (mută) pe pânză a stărilor sufletești ori de spirit. Nimic mai fals! Alexandra a pictat numai și numai de plăcere, neconstrânsă de nimeni și nimic.

La 8 ani a avut prima expoziție în Los Angeles, într-o librărie. Un profesor de-al ei realizase că are talent, vorbise cu familia Alexandrei și-i aranjase să expună vreo 60 de tablouri de diferite dimensiuni. S-a nimerit la momentul și locul potrivit, pentru că totul a-nceput cu acea expoziție. Au urmat alte expoziții la alte librării și la cafenele, până când a remarcat-o un colecționar.

Expunerea în media s-a făcut rapid, cu atât mai mult cu cât micuța româncă era un înger de fetiță, de o drăgălășenie și o frumusețe absolut cuceritoare. La 11 ani dădea deja interviuri pentru Oprah (1996), iar tablourile au început să se vândă pe sume colosale de 50.000-100.000 de dolari, ajungându-se chiar la suma de 400.000 de dolari pentru o lucrare!

În clipa de față, tablourile ei se regăsesc în sute de muzee din lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități precum Oprah Winfrey, Calvin Klein, Whoppi Goldberg sau David Letterman. Între timp, „Micuța Picasso” a devenit o superbă femeie, căsătorită și mămică.

 Luna trecută, după o pauză de 8 ani, Alexandra a revenit în România, însoţită de 6 tineri din Brazilia, într-o tabără de artă contemporană organizată la Slănic Moldova. Aici, artiştii au făcut mai multe lucrări din lemn, piatră şi sare, inspiraţi fiind de istoria şi geografia zonei.

Mâine, atât de cunoscuta pictoriţă împlineşte 32 de ani. Să-i urăm multă sănătate, bucurii alături de cei dragi, și să-i mulțumim că este încă unul dintre ambasadorii de nădejde, care încearcă să așeze România pe harta lumii. La mulți ani, Alexandra Nechita! La mulţi ani, Micuţa Picasso!

 

Alte stiri din Calendar

Ultima oră