Astăzi e ziua ta: Alexandra Ungureanu

28 Dec 2015 | scris de Luminita Ciobanu
Astăzi e ziua ta: Alexandra Ungureanu


Muzica îi este cea mai bună prietenă şi o însoţeşte permanent încă din copilărie. “În prezent, muzica e stil de viaţă. Din momentul în care deschid ochii, până când pun capul în pernă, 80% din activităţile mele de peste zi sunt menite a construi actul final, ca sunt trei minute sau 60 petrecute pe scenă, în faţa publicului. În rest, au apărut şi activităţi care au mai puţină legătură directă cu muzica sau cu procesul creativ, din zona de marketing şi PR. Urăsc să «mă vând» şi altfel decât cântând sau vorbind despre muzica mea, dar se pare că e absolut necesar, ca să exişti pe piaţă.

De mică, muzica a fost pentru mine o lume magică, este bucurie, explozie de culoare şi emoţie, însăşi viaţa. Muzica este cea mai bună prietenă a mea. Îi caut compania chiar şi când nu am nici un chef de o altă prezenţă fizică. Îmi place că o pot share-ui cu un milion de oameni, dar, în acelaşi timp, pot simţi că are secrete pe care mi le dezvăluie doar mie.
Îi mulţumesc adesea celui de Sus pentru darul meu şi pentru puterea de a răspândi emoţii. Muzica este miracolul, dar şi povara mea, povara unei vieţi dezorganizate”, mărturiseşte Alexandra Ungureanu.

Atunci când vine vorba despre primul cântec pe care l-a interpretat în copilărie, “anii trec” dar nu acoperă emoţiile, iar Alexandra Ungureanu îşi aminteşte cu nostalgie de anii nevastniciei când nu ştia că destinul avea să o poarte în lumea muzicii: “Aici, ştii cum e, legendele se nasc din poveştile părinţilor. Dacă ar fi să zic chiar de primul primul cântec, este «Anii trec», al lui Victor Socaciu, în perioada în care nu prea puteam să-l spun pe «r», deci ar fi mai degrabă «Anii tec». Dacă e să vorbim totuşi de ceva interpretare, e un cântec pe care-l cântam foarte pătimaş, undeva pe la 6-7 ani. Se numea «Sunt mic cât un năsturaş» şi povesteam cum aş vrea să stea timpul în loc, ca mama să nu îmbătrânească. Se pare că abordăm tema trecerii timpului destul de serios la acea vreme”.
Alexandra Ungureanu a pregătit proiecte frumoase pentru anul 2016. “Împreună cu colegii mei de la Crush, vom continuă promovarea single-ului lansat la finele lui 2015. Piesa se numeşte «C'est la vie» şi ne place că putem vorbi despre experienţele trecutului cu maturitate, dar şi relaxare. Îmi doresc să pun în scenă proiectul pop-simfonic «Music în pROgress», lansat alături de Nora Denes Symphonical, care a beneficiat doar de videoclipuri până acum, dar i-ar stă foarte bine în live session. Voi continua colaborarea cu Frenchmania, un proiect iniţiat de Institutul Francez şi construit cu ajutorul bunului meu prieten, Keo, şi care îşi propune să readucă limba franceză în interesul tinerilor, prin intermedi muzicii. Artişti români cunoscuţi cântă în limba franceză”. La mulţi ani, Alexandra Ungureanu!

Alte stiri din Calendar

Ultima oră