Avertizare de călătorie pentru români, de la Austria. Intră în vigoare din 9 iulie, iar amenda poate ajunge la 1.450 de euro

08 Iul 2020 | scris de I.D.
Avertizare de călătorie pentru români, de la Austria. Intră în vigoare din 9 iulie, iar amenda poate ajunge la 1.450 de euro

Austria emite avertizări de călătorie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a anunţat miercuri guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în aceste ţări, transmite Reuters.

Orice persoană care soseşte din cele trei state menţionate trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (la COVID-19), au declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, vor fi suplimentate măsurile de control la frontierele Austriei cu Ungaria şi Slovenia, au adăugat cei doi demnitari.

În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului român de Externe.

 

Există însă și excepții de la măsura autoizolării, potrivit informațiilor trimise de Austria și citate de MAE:
– cetățenii care prezintă un certificat (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru infecția cu COVID-19 (PCR, RT), efectuat în ultimele 4 zile, anterior intrării în Austria.
– cetățenii care doar tranzitează Austria, fără oprire, spre destinații din alte state
– transportatorii de mărfuri.

MAE arată că încă de marți, 7 iulie, a făcut demersuri la nivel de ministru și secretar de stat pentru a solicita decalarea datei de implementare a acestei măsuri, față de intenția inițială de aplicare imediat după momentul anunțului, precum și pentru clarificarea modului de implementare a acestor măsuri.

Austria a anunțat că măsura anunțată are caracter temporar, aceasta urmând a fi revizuită în funcție de evoluțiile epidemiologice.

Alte stiri din Calatorii

Ultima oră