O femeie a fost arsă de vie în incinerator

03 Mar 2017 | scris de Gabriela Antoniu
O femeie a fost arsă de vie în incinerator

O tânără indiancă, de 24 de ani, a fost arsă într-un incinerator când încă era în viaţă, relatează telegraph.co.uk Studenta Rachna Sisodia a fost declarată moartă la spitalul Sharda din Greater Noida, în statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, la 25 februarie, cauza decesului fiind o infecţie la plămâni. 

Trupul neînsufleţit al tinerei a fost încredinţat soţului ei, Devesh Chaudhary, care, două ore mai târziu, l-a dus la un crematoriu pentru ceremonia funerară, unde, împreună cu câţiva apropiaţi, a început incinerarea.

Conform Times of India, la crematoriu a apărut poliţia care a scos femeia din foc, pe motiv că este încă în viaţă. O examinare post-mortem a concluzionat că Rachna a murit din cauza şocului produs de incinerarea de vie, în tractul său respirator fiind găsită cenuşă.

 Un purtător de cuvânt al spitalului a declarat pentru Hindustan Times că cenuşa ajunge în tractul respirator când cineva este ars de viu. "Particulele pătrund prin respiraţie, odată cu aerul. Dacă o persoană este moartă, aceste particule nu mai pot ajunge în plămâni. Ca atare, medicii au tras concluzia că femeia a fost arsă de vie”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

În schimb, medicii de la spitalul Sharda şi-au menţinut verdictul că tânăra a murit la spital. Dr Pankaj Mishra, care a făcut autopsia,  a declarat pentru Times of India că, din cauza arsurii extinse, nu e sigur că trupul era al tinerei studente. 

Soţul tinerei a declarat presei că se încearcă să i se pună în cârcă uciderea soţiei sale.  

Alte stiri din Bizar

Ultima oră