Ministrul Agriculturii - supărat pe vaci, roșii și viermi de mătase

13 Iun 2016 | scris de Cristi Ionescu
Ministrul Agriculturii - supărat pe vaci, roșii și viermi de mătase

Vom pierde 24 de milioane de euro pentru că nu reușesc să acopăr sumele respective, a declarat ministrul Agriculturii, la un post TV. Achim Irimescu susține că va trebui să plătească fermierilor în acest an 1.248 de euro pe vaca de carne și aproape 11.000 de euro pe hectarul de roșii.

 "Celor care au vaci de carne înregistrate trebuie să le dau anul acesta 1.248 de euro pe cap de vacă, adică mai cumpăr odată vaca. De ce? Pentru că cerințele impuse anul trecut în loc să ducă la înscrierea a 20.000 de vaci au dus la înscrierea la doar 8.400 de vaci. De asemenea, pentru un hectar de tomate voi da 10.800 de euro și 844 euro la vaca de lapte, iar dacă nu le voi da aceste sume fermierilor va trebui să le dau înapoi la Bruxelles și îmi asum această decizie.

Acesta susține că în primii doi ani, pe noua Politică Agricolă Comună, se putea printr-o decizie politică să se aplice cât mai puține scheme de plată și într-o astfel de situație plățile erau demult finalizate. "Ce să vă spun că dăm subvenții la viermii de mătase, la o mulțime de produse care nu se justifică. Sumele sunt extrem de mici, dar pentru fiecare e un subcontract între APIA și furnizorul de soft. Toate acestea au fost negândite la momentul respectiv", a precizat Irimescu.

Alte stiri din Bizar

Ultima oră