Fostul deputat ucrainean și om de afaceri Vadim Novinski rupe tăcerea despre momentele critice din primăvara anului 2022 și culisele negocierilor directe cu Federația Rusă într-un interviu exploziv acordat publicației ucrainene Strana. Novinski susține că, în primele săptămâni ale invaziei, a fost mandatat personal de Volodimir Zelenski să medieze dialogul cu Moscova, prin intermediul adjunctului administrației prezidențiale ruse, Dmitri Kozak, iar președintele ucrainean ar fi fost inițial de acord cu principalele trei cerințe ale Kremlinului: renunțarea la statutul de membru NATO, un statut special pe 30 de ani pentru Crimeea și integrarea Donbasului într-o structură confederativă în cadrul Ucrainei. Conform lui Novinski, întregul proces de la Istanbul s-a prăbușit nu din lipsă de opțiuni, ci din cauza influențelor externe și a opțiunii lui Zelenski pentru aplauzele de pe scena mondiala si pentru imaginea internaționala.
Sunt absolut convins că negocierile din 2022 au esuat din vina conducătorilor noștri. Poate că Boris Johnson sau altcineva a participat la asta, având o influență asupra lui Zelenski. Sau însuși lui Zelenski i-a plăcut atât de mult să fie erou. I-au plăcut ovațiile, atenția întregii lumi asupra lui. Imaginați-vă: oriunde s-ar duce, este întâmpinat ca Papa de la Roma, pretutindeni este un oaspete dorit. Până la urmă, a schimbat viața ucrainenilor pe aplauze în parlamentele altor țări.
a spus Novinski
Pe lângă detaliile inedite despre negocierile din 2022, fostul parlamentar lansează un apel la adresa Radei Supreme pentru a prelua fraiele țării și denunțând totodată persecuțiile împotriva Bisericii Ortodoxe Ucrainene, precum și colapsul industriei siderurgice.
Vadim Novinski: „La începutul războiului, Rusia a avut trei cerințe principale, iar Zelenski era de acord cu ele”
Fostul deputat și antreprenor a povestit pentru „Strana” cum, la rugămintea lui Zelenski, a purtat negocieri cu Rusia în 2022, de ce a îndemnat Rada să preia puterea în propriile mâini, de ce Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC) se confruntă cu riscul unei sciziuni și care sunt relațiile sale cu Ahmetov.
Pe 10 octombrie, fostul deputat și antreprenor Vadim Novinski a declarat că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, trebuie să demisioneze și să transmită întreaga putere în țară Radei Supreme, care, la rândul său, ar trebui să înceapă negocieri directe cu Rusia privind încheierea războiului. La doar câteva ore distanță, președintele SUA, Donald Trump, a cerut și el „înlocuirea lui Zelenski” cu un nou lider.
„Zelenski ar fi putut încheia acest război de multe, multe ori. Dar nu o face. Ucraina trebuie să aibă un nou lider care să poată încheia un acord. Din anumite motive, Zelenski nu încheie niciodată un acord”, a spus Trump.
Această coincidență a dat deja naștere în mediul politic ucrainean la diverse teorii ale conspirației despre lansarea unei campanii coordonate pentru a-l constrânge pe Zelenski să demisioneze. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care „Strana” a stat de vorbă cu Novinski despre apelul său adresat lui Zelenski și parlamentului, dar nu numai despre asta.
Vadim Novinski este un mare antreprenor și partener al lui Rinat Ahmetov în holdingul minier și siderurgic „Metinvest”. De asemenea, este cunoscut ca mecenat al Bisericii Ortodoxe Ucrainene. În iulie 2022, a renunțat la mandatul de deputat. La scurt timp după aceea, împotriva sa au fost impuse sancțiuni de către Consiliul Național de Securitate și Apărare (SNBO) și au fost deschise dosare penale pentru înaltă trădare și alte capete de acuzare, pe care le consideră motivate politic.
În plus, Zelenski l-a acuzat pe Novinski că, prin amenințări la începutul invaziei pe scară largă, l-a constrâns la „predarea țării”. Într-un interviu, Novinski a infirmat acest lucru și și-a prezentat propria versiune a evenimentelor. De asemenea, am discutat despre situația din UOC, despre motivul pentru care are nevoie de cetățenie sârbă, despre situația din metalurgia ucraineană și despre relațiile sale actuale cu Rinat Ahmetov.
– La 10 octombrie, ați făcut o declarație în care l-ați îndemnat pe președintele Zelenski să demisioneze, să predea puterea în țară parlamentului și să treacă la negocieri directe de pace cu Rusia. La doar câteva ore distanță, Trump a cerut și el demisia lui Zelenski. Este o coincidență?
– Sute la sută. L-am văzut pe Trump doar la televizor, nu am discutat niciodată personal cu el. Toți cei care încearcă să construiască o teorie a conspirației pe marginea acestui lucru se înșeală. Așa s-a nimerit. Nici măcar nu mă așteptam ca Trump să vină cu o asemenea declarație. Deși a spus aproape același lucru. Și apoi și-a reiterat poziția.
– Și cum vedeți realizarea planului propus de dumneavoastră? Cine anume din actualul parlament își poate asuma conducerea țării și a procesului de negociere? Acum Rada este controlată de fapt de liderul fracțiunii parlamentare „Sluga Poporului”, David Arahamia, pe care unii îl numesc „biciul” parlamentar, iar alții „directorul Radei”. Poate el să îndeplinească acest rol? Sau cine altcineva?
– Să nu-l jignim pe Aleksandr Mihailovici Volkov. Iată că el a fost cu adevărat „directorul” parlamentului, când printre deputați existau figuri politice importante. Trebuia găsită o abordare pentru fiecare în parte. Și Volkov știa să găsească o limbă comună cu toată lumea, avea conexiunile necesare, plus inteligență, tact. Știa cum să obțină rezultate. Nu vreau să minimalizez meritele lui David Gheorgievici Arahamia, bet acum îi este mult mai ușor să lucreze. În actuala legislatură, personalitățile marcante sunt cu anii. Să luăm fracțiunea „Sluga Poporului”. Găsiți-mi acolo un politician marcant care să aibă propria sa opinie.
– Atunci cum să vă îndepliniți apelul, dacă în parlament, după cum spuneți, aproape că nu există oameni luminoși și independenți?
– Nu este vorba despre faptul că acest plan este sau nu realist. El nu are alternativă. Ucraina nu are altă cale. Dacă deputații își amintesc cui i-au depus jurământul când au fost aleși în parlament, atunci ar trebui să-și amintească și de obligațiile lor. Deputații nu i-au jurat credință lui Zelenski și anturajului său. Ei au jurat Ucrainei și poporului ucrainean. Până la urmă, avem o formă de guvernare parlamentar-prezidențială. Atribuțiile președintelui nu sunt nelimitate. Parlamentul trebuie să conștientizeze acest lucru și să joace un rol principal în reglementarea situației. Amintiți-vă istoria: unde s-au luat deciziile în 2004, când țara se afla și ea într-un moment de cotitură? Sau în 2014? Tocmai în parlament. Au fost bune sau rele acele decizii – este altă întrebare. Dar deciziile cheie s-au luat acolo. Țara pur și simplu nu are altă variantă. Altfel, vom pierde statul. Atât timp cât Zelenski este la putere, pace nu va fi. Nu vreau să mă opresc acum în detaliu asupra figurii sale: s-a scris deja foarte mult despre asta. Este criticat pretutindeni și numai cine nu vrea nu o face. Am vorbit despre asta acum patru ani. Am cerut demisia lui Zelenski și când a izbucnit scandalul cu Mindici. Revenind la parlament – totuși văd în diferite fracțiuni deputați cu caracter ferm, curaj și minte pentru a pune în practică toate planurile. Nu vreau să dau nume. Dacă le dau acum, nu voi face decât să le dăunez acelor oameni.
– În mai 2025, președintele Zelenski a acuzat, printre alții, și pe dumneavoastră că „ați reprezentat interesele lui Putin”, vorbind direct cu acesta la telefon. „Ni se spunea cum trebuie să predăm teritoriile, țara și așa mai departe, unde trebuie să fug, altfel nu voi mai fi eu, familia mea”, a spus președintele. În declarația dumneavoastră de răspuns, ați spus că Volodimir Zelenski a comis „o obrăznicie absolută și o calomnie fățișă” la adresa dumneavoastră. De asemenea, ați menționat „multe momente neplăcute legate de conducerea superioară a țării în primele zile ale războiului”, care nu îi fac cinste. Ce ați avut în vedere? Puteți spune acum?
– În primul rând, remarcați: evenimentele despre care vorbește Zelenski în declarația sa absolut mincinoasă s-au petrecut la sfârșitul lunii februarie 2022. Iar el a ieșit cu această declarație în mai 2025. Până atunci, am tăcut cu desăvârșire despre ce se întâmpla atunci între noi. El însuși a ridicat acest subiect, dar a sucit totul pe dos. Cum aș fi putut să-l ameninț cu ceva? Gândiți-vă singuri: eram la Kiev în acel moment. Chiar aș fi sunat președintele, l-aș fi amenințat și i-aș fi spus: „Ceva se va întâmpla cu tine”? La urma urmei, un grup de luptă putea veni la mine în orice moment și putea termina cu mine sau cel puțin m-ar fi arestat și m-ar fi trimis într-un centru de detenție preventivă al SBU. Și oricum, pe atunci vorbisem cu Zelenski nu din inițiativă proprie. Lucrurile au stat așa. În primele zile de după invazia pe scară largă, am ținut legătura cu David Arahamia. Ne-am sunat pe 24 februarie. Eram sigur că președintele era lângă el. Discuția a avut loc pe speaker, așa că toată lumea a auzit ce am spus. Întrebarea lui Arahamia a fost: „Ce ne sfătuiți să facem?”. Am sugerat să luăm legătura imediat cu conducerea Federației Ruse și să începem negocieri urgente. Trecuse doar o zi. Nu era încă un număr atât de mare de morți, iar situația putea fi întoarsă din drum. Era nevoie de începerea urgentă a negocierilor. Am spus că acum trebuie rezolvate două sarcini. Prima – să păstrăm statalitatea ucraineană. A doua – să salvăm oamenii. Acestea sunt două sarcini de o importanță egală. Nu spun că una este mai importantă decât cealaltă. Am citat chiar un fragment din Evanghelia după Luca. Nu mi-l amintesc exact pe de rost, dar sensul este următorul: dacă un rege dispune de zece mii de oșteni și se pregătește să pornească împotriva altui rege care are douăzeci de mii de oșteni, oare nu se va așeza mai întâi să se sfătuiască dacă va putea face față adversarului? Iar dacă nu, atunci, cât timp celălalt rege este încă departe, trebuie să trimită o ambasadă și să ceară pace. De aceea, dacă există posibilitatea de a ne înțelege, trebuie să profităm de ea pentru a evita vărsarea de sânge ulterioară. „Bine, ne puteți sprijini cu o declarație în acest sens?” – a întrebat Arahamia. Am făcut imediat o declarație, îndemnând ambele părți beligerante să înceapă negocierile. Și mulți deputați au susținut acest lucru. L-am mai sfătuit pe Arahamia să vorbească cu liderii tuturor fracțiunilor și grupurilor parlamentare, cu șefii de administrații regionale și primarii orașelor mari, astfel încât și ei să sprijine președintele în această direcție. Nu știu dacă au discutat asta cu altcineva. Pe 25 februarie m-a sunat șeful unuia dintre serviciile secrete ucrainene și m-a rugat să depun eforturi pentru organizarea negocierilor: cică eu „am contacte”. I-am răspuns că nu pot face asta de unul singur. La urma urmei, avem un Minister al Afacerilor Externe, oameni care sunt responsabili de procesul de negociere cu Rusia, inclusiv Andrii Ermak (pe atunci șef al Oficiului Președintelui – n.red.). Ei sunt cei care trebuie să se ocupe de această problemă și să ia legătura cu partea corespunzătoare. Interlocutorul a răspuns că președintele este cel care mă roagă să ajut. Și peste cinci minute vorbeam deja cu Zelenski. Trebuie să spun din start că nu am avut niciodată contacte cu Putin. Dar am început să-mi restabilesc celelalte legături în FR și să mă ocup de problema negocierilor. Și astfel am reușit să organizăm primele negocieri la Gomel. Persoana cu care am vorbit mi-a dat permisiunea să-i spun numele. Este Dmitri Kozak, pe atunci șef adjunct al Administrației Prezidențiale a Rusiei.
– Și de ce v-a ales tocmai pe dumneavoastră drept persoană de contact, și nu pe Ermak, cu care a comunicat în timpul activității Grupului de la Minsk?
– A fost inițiativa mea. I-am cerut-o personal președintelui. În legătură cu negocierile, Kozak a întrebat imediat: „Bine, unde?”. Am discutat despre asta și cu Zelenski. Unde să ne întâlnim? Președintele a spus că la Minsk nu vom merge. „Probabil că ar fi fost decizia corectă, dar înțelegeți că rușii nu vor veni la Varșovia”, i-am spus și am propus Gomel, pentru că acest oraș se află aproape de granița ucraineană și acolo se poate ajunge rapid. Iar rușii vor zbura acolo cu avionul. „Gata, sunt de acord. Puneți-vă de acord cu partea rusă”, a spus Zelenski. L-am sunat pe Dmitri Nikolaevici (Kozak – n.red.). Acesta, ascultând, a cerut permisiunea să sune înapoi și, peste cinci minute: gata, confirmăm. Apoi am început să discutăm problemele de pe ordinea de zi a negocierilor. Fiecare punct l-am convenit cu președintele Zelenski. Și el era de acord cu totul pe atunci. Nici măcar nu a contestat vreo problemă. Doar că de fiecare dată întreba: „Cum crezi?”. I-am răspuns: „Cred așa și așa”. „Bine, sunt de acord”, a fost răspunsul. Acolo au existat trei puncte principale. Prima și cea mai importantă cerință a Rusiei a fost eliminarea din Constituție a punctului privind aspirația Ucrainei la NATO și introducerea unui statut de nealiniere și a neutralității. Zelenski mă întreabă cum să procedeze. I-am pus o întrebare în oglindă: cum credeți, va adera Ucraina la NATO în următorii 30 de ani? – Nu. Atunci, probabil, se poate renunța la menționarea aderării la Alianță în Legea Fundamentală.
– Ați discutat toate acestea direct cu președintele?
– Da. La telefon. Cu siguranță, aceste înregistrări trebuie să se afle la serviciile competente. Al doilea punct a fost recunoașterea de către Ucraina a statutului special al Crimeei, dar nu ca parte a Federației Ruse. Termenul – 30 de ani. Zelenski a fost de acord și cu acest lucru. A treia problemă principală a fost recunoașterea unui anumit statut pentru Donbas. L-am întrebat pe Kozak dacă Donbasul, inclusiv teritoriile necontrolate, ar trebui să rămână în componența Ucrainei. El a răspuns că acest lucru poate face obiectul negocierilor. Pe atunci mai exista posibilitatea de a menține Donbasul în componența Ucrainei, dar nu în condițiile prevăzute de Acordurile de la Minsk. Donbasul s-ar fi putut întoarce în cadrul unei asocieri confederative, dar tot în componența Ucrainei, ceea ce este cel mai important. Zelenski a fost de acord și cu asta. După cum mi s-a părut atunci, era oricum foarte confuz și accepta orice variantă. Întregul proces de elaborare a acordurilor a durat cam o lună – aproape până la sfârșitul lunii martie, când ne-am întâlnit deja la Istanbul.
– Care este părerea dumneavoastră: de ce a eșuat de fapt procesul de la Istanbul?
– Sunt absolut convins că din vina conducătorilor noștri. Poate că Boris Johnson (în acel moment premierul britanic Boris Johnson – n.red.) sau altcineva a participat la asta, având o influență asupra lui Zelenski. Sau însuși lui Zelenski i-a plăcut atât de mult să fie erou. I-au plăcut ovațiile, atenția întregii lumi asupra lui. Imaginați-vă: oriunde s-ar duce, este întâmpinat ca Papa de la Roma, pretutindeni este un oaspete dorit. Până la urmă, a schimbat viața ucrainenilor pe aplauze în parlamentele altor țări.
– La sfârșitul lunii septembrie 2026, au apărut informații că vi s-a acordat dreptul la cetățenia Serbiei. De ce aveți nevoie de un pașaport sârbesc și prin ce se explică procedura accelerată?
– Aceasta este o întrebare pentru guvernul Serbiei. Ei pot explica de ce a fost luată o astfel de decizie. Eu îi sunt recunoscător conducerii Serbiei pentru acordarea cetățeniei. Dar nu am de gând să renunț la cetățenia ucraineană. Țin foarte mult la ea și mă consider un patriot al Ucrainei. Cu toate acestea, statul m-a pus într-o asemenea situație încât eu, la fel ca sute de mii, poate chiar milioane de ucraineni, nu pot obține un pașaport ucrainean la care am dreptul legal. Valabilitatea pașaportului meu expiră, în document nu mai sunt pagini libere. Am depus actele la serviciul de migrație, am plătit pentru emiterea unui pașaport nou. Dar, când a fost gata, pur și simplu nu mi l-au dat.
– Pe ce bază?
– SBU a interzis eliberarea pe motiv că mă aflu sub sancțiuni și, prin urmare, nu am dreptul să efectuez nicio plată. Dar, dacă în cadrul sancțiunilor este permis să se plătească taxe, de ce nu se poate achita taxa administrativă? Este pur și simplu un pretext inutil. Pașaportul nu mi-a fost dat – și atât.
– Locuiți în prezent în Uniunea Europeană? Cum decurg relațiile cu autoritățile europene având în vedere problemele dumneavoastră cu autoritățile ucrainene?
– Nu am probleme cu autoritățile ucrainene. Din anumite motive, ele au probleme cu mine. Am fost supus de trei ori în mod ilegal sancțiunilor. Probabil că sunt deținătorul unui record după numărul de sancțiuni în Ucraina: împotriva mea au fost semnate trei decrete corespunzătoare ale președintelui. În plus, împotriva mea au fost deschise trei dosare penale. Dar fiți atenți la cronologie: sancțiunile au fost introduse încă din decembrie 2022, iar dosarele penale și bănuielile au apărut abia în ianuarie 2025. Și niciunul, cum se spune, nu avansează. Înalta trădare a constat în faptul că am cerut autorităților ucrainene atât în 2018, cât și în 2019, înainte de alegerea lui Zelenski, să implementeze Acordurile de la Minsk. Am insistat asupra îndeplinirii acestor obligații internaționale pe care Ucraina și le-a asumat. Atunci ar fi fost pace în Donbas și nu s-ar fi întâmplat niciun război mare. Pe acest temei am fost acuzat de trădare de patrie, iar acuzația este susținută de o expertiză complet falsă. O altă acuzație principală este incitarea la ură interreligioasă. Este vorba despre faptul că am apărat Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică și am spus: Biserica are propriile legi și canoane care sunt în vigoare de două mii de ani și care trebuie respectate. Desigur, această situație complică semnificativ viața. Autoritățile noastre trimit constant scrisori despre mine cu „avertismente” către bănci, servicii de monitorizare financiară. Dar acum încrederea în autoritățile noastre este mult mai mică. În 2023, când Zelenski era încă un idol pentru mulți, situația era destul de dificilă. Acum mulți oameni înțeleg deja ce reprezintă el. Problemele privind darea mea în urmărire și posibila extradiție sunt încă examinate în instanțele din Ucraina. În cazul în care totuși se vor lua decizii ilegale, avocații mei au avertizat Interpolul și Europolul că este vorba despre o urmărire din motive politice. Acum locuiesc în Croația și le mulțumesc autorităților croate pentru această oportunitate. Am prezentat organelor de drept locale toate documentele referitoare la urmărirea mea penală. Ele au înțeles situația și își dau seama că nu există niciun temei legal pentru deschiderea unor astfel de dosare penale.
– Cum evaluați situația din jurul UOC în prezent? În opinia dumneavoastră, au renunțat autoritățile la scenariul de a contopi UOC cu OCU prin presiuni, sau această variantă rămâne cea de bază? (
– Statul continuă să persecute UOC. Aceasta este, bineînțeles, o prigoană, deși nu ca în perioada sovietică, când preoții erau arestați și împușcați sau trimiși la muncă silnică ori în exil, când se închideau parohii și se distrugeau biserici. Nu s-a ajuns încă aici. Deși unii slujitori ai bisericii au trecut prin închisori. De exemplu, mitropolitul Pavel (starețul Lavrei Pecerska din Kiev, mitropolitul Vișhorodului și Cernobîlului al UOC, Pavel Lebed – n.red.). Mitropolitul Arseni (starețul Lavrei Sviatohirsk – n.red.) a rămas în arest timp de doi ani, deși nu existau motive reale pentru asta. După schimbarea șefului Oficiului Președintelui (Andrii Ermak – n.red.), el a fost pus în libertate, slavă Domnului, deși se află sub control judiciar. Și câți alți preoți mai sunt în închisori. Doar că acest subiect nu mai este în topul știrilor. Când Zelenski a venit la putere, am spus că pauza în presiunile asupra Bisericii va fi scurtă. Cursul lui Poroșenko va fi continuat. Vor începe noi persecuții. La sfârșitul lui 2018 – începutul lui 2019, bisericile erau deja capturate. Totul s-a repetat la scurt timp după începerea invaziei pe scară largă. Și aceasta este în mod clar o politică de stat. Autoritățile nu și-au schimbat planurile – încearcă prin orice mijloace – șantaj, amenințări, violență – să-i oblige pe ierarhi, preoți și enoriași să treacă la OCU. Cel mai groaznic lucru este că despre asta nu se poate vorbi deschis nici în Ucraina, nici în străinătate. Doar datorită eforturilor avocatului Robert Amsterdam am reușit să spargem acest zid al tăcerii atât în SUA, cât și în Europa. Subiectul a primit în sfârșit o discuție publică destul de zgomotoasă. Dar cum se comportă membrii Consiliului Pan-Ucrainean al Bisericilor? Ei susțin că în Ucraina totul este bine: există o libertate religioasă deplină, nicio asuprire. Să luăm cel puțin problema mobilizării. Sunt chemați reprezentanții Bisericii noastre – diaconi, preoți și călugări care, conform slujirii lor, nu ar trebui să ia arme în mâini. De ce există o astfel de discriminare din partea statului? Biserica noastră are trei dușmani: Zelenski, Elenski și Ecumenicul (referindu-se la președintele Ucrainei, șeful Serviciului de Stat pentru Etnopolitică și Libertate de Conștiință, Viktor Elenski, și Patriarhul Ecumenic Bartolomeu – n.red.).
– De ce a început procesul de presiune asupra UOC?
– Procesul s-a intensificat la sfârșitul anului 2022, când s-a schimbat conducerea SBU. În primele câteva luni de război, am ținut legătura cu SBU. M-au sunat întotdeauna când a apărut vreun semnal. Îi sunt recunoscător lui Ivan Ghennadievici Bakanov, care s-a comportat corect în aceste chestiuni. De exemplu, venea un mesaj că într-o biserică sau mănăstire s-ar ascunde arme sau s-ar afla o grupare de sabotaj și recunoaștere rusă (DRG). Am spus întotdeauna că haideți să verificăm. Și de obicei se dovedea a fi o minciună: nu se găsea nimic. Au fost sute de astfel de semnale. Dar nimeni nu a scris sau a vorbit despre asta public. Angajații SBU își îndeplineau atunci atribuțiile, dar nu scoteau astfel de istorii în presă. Când a venit Vasili Vasilievici Maliuk, totul s-a schimbat. Era de ajuns ca cineva să iasă la o percheziție sau o verificare, că imediat apăreau camerele de luat vederi și jurnaliștii, și curgeau reportaje și publicații despre cum cică s-a găsit ceva. Și se găsea vreo prostie. Apoi oamenii începeau să fie acuzați, creând în societate o atmosferă de parcă în Biserică ar fi doar trădători și complici. Dar aceasta este o minciună. În 2024, a fost adoptată o lege care permite demararea procedurii de interzicere a Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Vor să o folosească pentru a scinda Biserica? Da, dar ea rămâne unită. Există oarecare divergențe pe anumite chestiuni. Sunt unii care ezită, dar deocamdată nu pleacă nicăieri.
– Adică credeți că nu va exista o sciziune în UOC pe marginea relațiilor cu autoritățile și cu OCU?
– Totul este posibil: omul este slab. Dar, în ciuda a patru ani de presiuni, o trecere în masă la OCU nu a avut loc. În mare parte sunt capturate chiar lăcașurile de cult, în timp ce preoții împreună cu parohiile lor rămân fideli Bisericii lor. Ei slujesc în casele lor, în vreunele șoproane – adaptează orice spațiu pentru slujbe. Și asta în acea atmosferă de ură din jurul UOC-ului nostru. La procesiunea religioasă spre Lavra Poceaev se adună până la 30 de mii de oameni. Oamenii nu se tem să vină.
– Acum au loc procese privind interzicerea unor persoane juridice individuale din structura UOC. Care vedeți că sunt perspectivele lor și, dacă instanțele vor emite decizii în favoarea interzicerii, care vor fi în acest caz acțiunile Bisericii și ale credincioșilor?
– Să ne amintim istoria. Clădirile bisericilor și mănăstirilor au aparținut odinioară Bisericii. Apoi comuniștii au naționalizat totul. Când puterea s-a schimbat și a apărut libertatea religioasă, Bisericii i s-ar fi cuvenit să i se restituie bunurile, nu doar să i se dea în folosință. În practică, ele erau transferate în principal prin contracte de închiriere. Anume acest lucru a permis ulterior rezilierea, din nou în mod ilegal, a contractului de închiriere cu Lavra Pecerska din Kiev. În esență, acesta a fost un proiect pilot. Cu toate acestea, călugării locuiesc în continuare în Lavră. Ei nu pot fi pur și simplu luați și evacuați, pentru că sunt înregistrați acolo. Aceasta ar fi o ilegalitate strigătoare la cer. Călugării continuă să slujească. În afară de un singur Avraami, nimeni din obște nu a trecut la o altă structură bisericească. În Lavra Poceaev va fi la fel. Acolo obștea va fi chiar mai fermă, pentru că s-a obișnuit să trăiască, să zicem așa, într-un mediu neprietenos. Cât despre reacția Bisericii însăși, Preafericitul Onufrii (mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, Onufrii – n.red.) a spus că acum este timpul nu pentru declarații, ci pentru rugăciune. Citiți predicile lui. El vorbește despre dragoste, iertare, despre faptul că oamenii trebuie să rămână oameni. O astfel de poziție trezește respect în întreaga lume: noi suntem bătuți, dar ne rugăm pentru ei; suntem persecutați, dar răbdăm și rămânem oameni. Desigur, nu este ușor să te menții pe o astfel de poziție. Presiunea este colosală.
– Sunteți coproprietar al celui mai mare holding siderurgic din Ucraina, compania „Metinvest”. Zilele acestea a apărut știrea că în septembrie industria siderurgică ucraineană nu a produs nicio tonă de oțel din cauza atacurilor rusești și a blocării porturilor. Cum evaluați situația actuală din metalurgia ucraineană?
– Am fost acționar la „Metinvest” până în decembrie 2022, când mi-am transferat activele în trust și am ieșit din rândul beneficiarilor Smart Holding. Desigur, am în continuare anumite contacte, urmăresc situația și înțeleg ce se întâmplă. Evaluarea mea: industria este distrusă. Poate fi ea restabilită? Cred că da, dar va fi nevoie de foarte mult timp. Și de porturi deblocate. În plus, partenerii noștri europeni au introdus cote pentru livrările de produse metalurgice pe piețele lor. În loc să înțeleagă situația Ucrainei și să dea undă verde unor volume mici de produse ucrainene, ei pun o barieră. Nimeni din Europa nu s-ar fi înecat, fiind vorba de o cantitate atât de mică, dar iată că nu se poate. Vrei să livrezi mai mult decât este stabilit, pentru că cota se epuizează rapid – plătește taxă vamală. Dar atunci exportul devine neprofitabil. Plus creșterea costului de producție la asemenea prețuri pentru energie electrică (și mai găsește-o când sunt atacate centralele electrice) și pentru gaz. Producția devine nerentabilă. Înainte de război, în companie lucrau 110 mii de oameni. Acum trei-patru luni – doar 40 de mii. Întreprinderile din Zaporojie și Kamianske sunt oprite complet. Fără metalurgie, economia se va dezvolta cu mare greutate. Acum întregi ramuri sunt practic la pământ. Când se vorbește despre creșterea PIB-ului, eu întreb: unde este această creștere? Arătați-mi ce întreprinderi funcționează. Poate că sunt întreprinderi care produc tehnică militară. Dar în ceea ce privește restul economiei, practic totul stă pe loc. Agricultura a continuat să funcționeze, însă acum producătorii adesea nu au unde să-și transporte marfa. Iar rutele care trec prin Europa se confruntă cu restricții. Situația economică este extrem de dificilă.
– Mențineți relații în prezent cu Rinat Ahmetov? Ce poziție are în legătură cu ceea ce se întâmplă acum în țară?
– Ultima oară l-am văzut pe 23 februarie 2022, adică în ajunul începerii războiului „mare”, în timpul unei întâlniri cu președintele. La telefon, se pare că am mai vorbit chiar în ziua următoare. În ceea ce privește poziția sa, cred că este cunoscută de toată lumea: el o mai exprimă uneori. Dar nu cunosc detalii nepublice.
– O versiune răspândită în cercurile politice este că sancțiunile împotriva dumneavoastră ar fi putut fi o încercare de a prelua controlul asupra „Metinvest” și, în același timp, de a exercita presiuni asupra lui Ahmetov. Ce credeți despre asta?
– Sute la sută autoritățile așa au și gândit. Aveau ideea ca, prin intermediul acțiunilor confiscate prin sancțiuni, să intre în „Metinvest” și să-i dicteze condiții lui Rinat Ahmetov. Știu că Oficiul Președintelui s-a ocupat de asta, iar scopul final a fost, desigur, să preia fluxurile și să jefuiască mai departe. Dar nu le-a ieșit nimic, deoarece juridic compania este bine protejată.
– Dar cum se raportează marile afaceri acum, după observațiile dumneavoastră, la război și la ceea ce se întâmplă în interiorul țării? Ce dispoziții există printre top-oamenii de afaceri?
– Mulți preferă să ascundă faptul că comunică cu mine, pentru a nu stârni nemulțumirea autorităților. Din mine s-a făcut un dușman al statului, așa că mulți încearcă să stea deoparte. Și eu însumi nu am o dorință deosebită să comunic cu cineva în astfel de circumstanțe. Am acceptat această situație. Înainte de război am comunicat cu mulți. În primele zile după începerea lui, de asemenea, mai ales când am început să joc un anumit rol în procesul de negociere. Atunci mă sunau de câteva ori pe zi. Nu vreau să dau nume, dar credeți-mă: printre cei cu care am comunicat au fost oameni din primii cinci cei mai mari oameni de afaceri ai Ucrainei. Despre ce am vorbit? Întrebau: „Ce? Cum? Vom reuși să ne înțelegem sau nu?”. Eram la Kiev. Nu aș fi plecat nici mai târziu, dacă nu m-ar fi avertizat că Zelenski cere în fiecare zi să fiu arestat.
– Susținătorii lui Petro Poroșenko spun adesea că, dacă el ar fi rămas președinte, războiul nu ar fi avut loc. Cum vă raportați la un astfel de punct de vedere? Dar dacă la alegerile din 2019 președinte ar fi devenit Iulia Timoșenko?
– Să o luăm pe rând. În primul rând, cred că totul a început cu Poroșenko. El a devenit președinte încă din primul tur al alegerilor. Și pe seama a ce a învins? Pentru că a promis să termine războiul în două săptămâni. Dar războiul din Donbas nu a făcut decât să se aprindă și mai tare după ce el a dat ordinul, la 1 iulie 2014, de a înceta armistițiul și de a începe ofensiva. Cine a sabotat implementarea Acordurilor de la Minsk? Poroșenko. Și cine a introdus în textul Constituției prevederea conform căreia aderarea la NATO este totul pentru noi? Poroșenko. Cine a început să exercite presiuni asupra UOC? Poroșenko, deși cândva el însuși era un enoriaș al Bisericii noastre. Dar iată că dacă ar fi fost aleasă Timoșenko, război cu siguranță nu ar fi fost.
– De ce?
– Este femeie. Are instincte materne. Femeile conștientizează mai clar prețul vieților omenești și înțeleg ce este războiul. Are o experiență uriașă de muncă statală și administrativă. În plus, avea un contact vechi cu conducerea politică superioară a Federației Ruse. Sunt convins că ar fi reușit să se înțeleagă și să găsească o modalitate de a reglementa relațiile astfel încât să nu permită un război. Cu toate acestea, totul s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat, iar trecutul nu poate fi schimbat. Dacă Poroșenko, Timoșenko și ceilalți deputați simt cel puțin o oarecare responsabilitate pentru țară, trebuie să-și pună ambițiile de o parte și să facă totul pentru a opri catastrofa. Parlamentul trebuie să preia puterea în propriile mâini și să înceapă negocierile cu Rusia.
– În ce condiții, credeți că Ucraina poate încheia războiul? Să cedeze teritoriul Donbasului, așa cum era scris în planul lui Trump și cum cere Rusia? Să insiste asupra încetării focului de-a lungul liniei frontului, așa cum spune acum Zelenski?
– Să ne uităm încă o dată la istoria relațiilor noastre cu Rusia după Maidan. Cum s-au dezvoltat evenimentele? De ce fiecare nou acord s-a dovedit în final mai rău decât cel anterior? Să începem cu acordul dintre Ianukovici și opoziție, încheiat cu medierea miniștrilor de externe ai Poloniei, Franței și Germaniei. Din partea Rusiei la negocieri a participat Vladimir Lukin. Dacă totul ar fi fost îndeplinit atunci, probabil că nimic din cele ce au urmat nu s-ar fi întâmplat. Acesta este un fapt. Am fost participant la acele negocieri. Dar a început distrugerea țării. Apoi a urmat războiul din Donbas. S-au încheiat primul și al doilea Acord de la Minsk. În comparație cu cel de la Istanbul, ele erau în general o salată dietetică (Acordurile de la Minsk prevedeau întoarcerea părților necontrolate din regiunile Donețk și Luhansk în componența Ucrainei cu un statut special – n.red.). Dar Poroșenko a căutat mereu niște cârlige de care să se agațe pentru a nu le îndeplini. Zelenski a promis că va aduce pacea. 73% dintre alegători au votat pentru această speranță. Aceasta este partidul păcii din Ucraina și el nu s-a dus nicăieri. Iar cei care au dorit continuarea războiului au votat pentru Poroșenko. Dar Zelenski a pus și el Acordurile de la Minsk pe o poliță prăfuită. S-a renunțat și la înțelegerile de la Istanbul. Și acum noile propuneri sunt mult mai rele. Iar următoarele propuneri vor fi și mai rele.
– Problema nu este nici măcar în Zelenski. Orice putere se va confrunta cu faptul că orice încercare de a ajunge la acorduri de compromis cu Rusia va atrage imediat acuzații de trădare. I se va spune că acesta este un refuz al intereselor ucrainene, că Rusiei nu i se poate înțelege, deoarece scopul ei este să distrugă statalitatea ucraineană și apoi va ataca din nou. Se va spune că aceasta este o trădare a memoriei celor căzuți. Aceste argumente se aud deja și acum. Ce le veți răspunde?
– Încheierea de acorduri nu va fi o trădare nici a intereselor ucrainene, nici a poporului ucrainean, nici a memoriei luptătorilor căzuți pe front. Dimpotrivă, de dragul lor trebuie să ne înțelegem, pentru a preveni noi victime. Scenariul cu acuzațiile despre care vorbiți este posibil doar în cazul în care la următoarele alegeri vor veni la putere „partidele războiului” sau ale revanșei, care își vor construi politica pe acest lucru. Dacă va câștiga însă partidul păcii, acest lucru nu se va întâmpla. Principala garanție de securitate pentru Ucraina este reprezentată de relațiile complet reglementate cu toți vecinii.
– Vedeți în prezent o posibilitate de compromis pentru încheierea războiului?
– Zelenski, în opinia mea, nu va merge niciodată spre un compromis, deoarece pentru el aceasta ar fi o catastrofă. De aceea, dacă există oameni cu judecată sănătoasă care se gândesc la viitorul Ucrainei, la viitorul copiilor lor, trebuie să oprim totul așa cum este și să trecem la reconstrucție. Cel mai greu va fi atunci când va veni pacea și va trebui să liniștim societatea noastră, să facem în așa fel încât să nu fim sfâșiați din interior. Cred că rolul Bisericii Ortodoxe Ucrainene în realizarea unui consens intern va fi uriaș. Și, bineînțeles, militarii noștri trebuie să acționeze ca garanți ai stabilității și securității, pentru ca pe străzi să nu fie haos, mahnovșcină. Altfel pur și simplu nu ne este dat. În caz contrar, vom pierde atât Ucraina, cât și oamenii. Cred că în locul „partidului războiului” cinic, condus de Zelenski, trebuie să vină „partidul păcii”, care își va asuma responsabilitatea atât pentru ordinea în societate, cât și pentru viitorul Ucrainei. Nu este vorba despre un nou partid politic orientat spre alegeri. Este vorba despre toți acei cetățeni care și-ar dori să încheie cât mai repede războiul, vărsarea de sânge, moartea în masă a oamenilor, precum și cultivarea urii și a vrajbei în societate – inclusiv față de concetățenii care vorbesc „în altă limbă” sau merg „la altă biserică”. „Partidul păcii”, o amplă mișcare antirăzboi, este susținut astăzi de covârșitoarea majoritate a cetățenilor Ucrainei – patrioți adevărați, care înțeleg că politica lui Zelenski duce țara spre catastrofă. Și dacă cineva crede că patriotismul se reduce la susținerea războiului și la cultivarea urii, se înșeală. Un patriot adevărat este cel care pledează pentru pace, deși această poziție este persecutată în toate modurile posibile astăzi din partea autorităților.
