O româncă, fiica şi soţul ei italian, daţi dispăruţi în urma cutremurului, la Amatrice

24 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
O româncă, fiica şi soţul ei italian, daţi dispăruţi în urma cutremurului,  la Amatrice


Ore dramatice de căutări disperate, oameni scoşi de sub dărâmâturi, decese anunţate, tone de moloz... Aşa arată zona afectată de seism.
Cei trei se aflau la Amatrice în noaptea în care pământul s-a cutremurat, scrie latinacorriere.it.
Originar din Roma, Giacomo Dell’Otto s-a mutat acum mai mulţi ani la Sezze, unde şi-a înfiinţat o firmă de tranzacţii imobiliare. La Sezze a cunoscut-o pe românca Aurora, cu care s-a căsătorit, iar din uniunea lor s-a născut Angela.
Familia se afla zilele acestea la Amatrice, unde avea o propritate. Iar Giacomo a şi postat pe Facebook fotografii cu familia şi cu evenimente din localitatea care a fost transformată în ruine de seismul din centrul Italiei, unde urma să se desfăşoare un festival al localităţii.

alt afis

 

Ultima postare este din 23 august, după-amiaza, cu afişul unui meci de fotbal la Amatrice, la orele 21:00.

afis
Premierul italian Matteo Renzi a anunţat miercuri seara că bilanţul cutremurului din Umbria a ajuns la cel puţin 120 de morţi.
„Răniţii şi bolnavii care au fost conduşi de la Amatrice şi Accumoli cu elicoptere şi ambulanţe sunt 368 la număr”, a precizat Renzi.
Centrul european de seismologie la Marea mediterană a anunţat că epicentrul seismului a fost localizat la nord-est de Roma, lângă Norcia, în Umbria, iar Institutul american de geofizică USGS a anunţat că acesta a avut magnitudinea de 6,2.

Preotul ortodox Constantin Holban din provincia Rieti, grav afectată de cutremurul al cărui ultim bilanţ indică 120 de morţi, a declarat, miercuri seară, pentru news.ro, că două românce sunt rănite şi internate la Rieti, iar o altă româncă este căutată printre dărâmături, la Amatrice, unde operaţiunile de salvare decurg cu mare dificultate întrucât "tot oraşul este o ruină".

La rândul său, preotul român din Fermo Bogdan Gheorghică a precizat că în Amatrice şi Accumoli, localităţile cele mai afectate de cutremur, sunt înregistraţi oficial, în statistici, 77 de români. El a spus că operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor continuă şi că românii din zonă au fost contactaţi de către Ambasada României la Roma, căreia i se transmite orice informaţie aflată despre cetăţenii români din zonă.

Ministerul de Externe a anunţat, miercuri seară, că un român a murit, doi au fost răniţi şi alţi nouă au fost daţi dispăruţi de către aparţinători în urma cutremurului din Italia.

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră