ATENŢIE ŞOFERI! Cum arată noile RADARE-PISTOL care au speriat oltenii

06 Mar 2016 | scris de Mara Răducanu
ATENŢIE ŞOFERI! Cum arată noile RADARE-PISTOL care au speriat oltenii

„Cu ajutorul lor, poliţiştii rutieri, care au fost instruiţi în cadrul unor cursuri în ceea ce priveşte utilizarea aparaturii, vor acţiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie. Astfel, poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române vor folosi un astfel de aparat radar tip pistol, având în vedere valorile de trafic în creştere şi vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere“, potrivit unor oficiali ai Poliţiei Române.

radare pistol

Celelalte şapte aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul D.G.P.M.B. şi Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova, Timiş, unde se înregistrează valori mari de trafic, în special la sfârşit de săptămână sau în perioada sărbătorilor sau reţeaua rutieră este caracterizată printr-un trafic intens, în special pe perioada sezonului estival /sărbătorilor de iarnă (cu ocazia revenirii în ţară a cetăţenilor români care au reşedinţa normală pe teritoriul statelor membre U.E.).

CITIŢI ŞI: NU E BANC! Trei olteni s-au speriat de RADARELE-PISTOL ale poliţiei

Noile dotări ale Poliţiei Rutiere îi cam sperie pe şoferi 

Noua tehnologie radar a Poliţiei Române pare să fi speriat de moarte trei olteni opriţi în trafic, în judeţul Timis. Momentul, unul demn de cascadorii-râsului! Oamenii şi-au ieşit din fire atunci când au văzut cum un poliţist in civil a indreptat spre ei radarul de tip pistol. "Am crezut că ne împuşcă, pentru că avem duşmani", le-au spus ei scandalizaţi agenţilor. Spaima, combinată cu ceva teatru jucat în faţa poliţiştilor, nu l-a scăpat însă de amendă pe şoferul care depăşise viteza legală,

„- Pai am crezut că vrei sa ne impuşti, mă, frate, ca avem duşmani. De unde să ştim noi de aşa ceva?
- Nu-i pistol.
- Păi noi de unde să ştim?
- Imi pare rau că aveţi dusmani.
- Pai un civil sta indreptat cu pistolul“

TREI OLTENI SPERIAŢI DE RADARELE-PISTOL

Potrivit agenţilor de la Rutieră, citaţi de ştirile Pro tv, maşina în care se aflau aceşti cetăţeni, doi barbati si o femeie din judetul Mehedinti, a intrat cu viteză mare în localitate. Politistul care a indreptat radarul pistol spre ei era imbracat civil si statea ascuns într-o statie de autobuz. Oamenii n-au ajuns la echipajul care urma să-i opreasca. S-au întors cu masina curioşi sa vada cine a intreptat spre ei "pistolul". Soferul: Sunt curios ce se intampla, ce e asta, de ce ne-a filmat, de ce ne-a fotografiat, e in civil, ce are cu noi?”, au întrebat stupefiaţi oltenii.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră