Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: „Coada la moaşte nu e mai periculoasă decât cea la supermarket”

22 Oct 2020
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei: „Coada la moaşte nu e mai periculoasă decât cea la supermarket”

Pelerinajul de Sf.Dimitrie cel Nou se organizează în Capitală, cu restricţii, relatează europafm.ro.

Deşi, iniţial, Guvernul anunţase că procesiunea nu va avea loc, din cauza numărului ridicat de cazuri noi de COVID 19, care se creşte de la o zi la alta (joi, 22 octombrie, au fost înregistrate 4.902 cazuri noi )

Credincioşii vor putea să se închine la sfintele moaşte doar 3 zile, în perioada 25-27 octombrie, şi va fi permis doar accesul celor care locuiesc în Bucureşti.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, spune la Europa FM că cei care vor sta la coadă la moaştele Sf Dimitrie nu riscă mai mult decât cei care stau la coadă la supermarket:

„Aşa cum putem circula cu metroul, atât timp cât putem circula prin oraş, cât putem intra în spaţii cu risc de aglomerare mult mai mare decât un eveniment care se petrece în aer liber, stând la rând, unul după altul, ca la orice supermarket, să ne cumpărăm ceva, nu există un asemenea risc în plus”.

Organizarea pelerinajului cu ocazia Sf Dimitrie cel Nou a fost decisă în urma unei întâlniri între Patriarhul Daniel şi premierul Ludovic Orban.

Şi Gabriela Firea, primarul Capitalei în funcţie, a aprobat un protocol cu Patriarhia, privind pelerinajul.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră