Puci într-o ţară NATO. Ce spun liderii lumii despre situaţia confuză din Turcia (VIDEO)

15 Iul 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Puci într-o ţară NATO. Ce spun liderii lumii despre situaţia confuză din Turcia (VIDEO)

UPDATE

UE a cerut sâmbătă, după o noapte de confruntări în Ankara şi Istanbul, soldată cu moartea a cel puţin 60 de persoane, o revenire rapidă la ordinea constituțională în Turcia, în timp ce șefa diplomației europene Federica Mogherini a convocat o reuniune de urgență a responsabililor europeni prezenți la summitul Asia-Europa (ASEM) care are loc în Mongolia.

Situaţia din Turcia este în continuare tulbure, la această oră fiind imposibil de spus dacă tentativa de puci a eşuat complet, iar focarul de conflict a fost eliminat. Informaţiile dinspre cele două tabere, ale puterii şi ale grupului de militari care au organizat puciul fiind contradictorii. Un comunicat al acestora din urmă susţine că tentativa de lovitură de stat nu s-a încheiat.

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut vineri revenirea rapidă și pașnică a puterii civile în Turcia după o tentativă de lovitură de stat militară, care părea pe cale de a eșua.

Ministerul francez al Afacerilor Externe externe cere evitarea oricărei violențe și respectarea ordinii democratice în Turcia,  potrivit unui comunicat publicat în noaptea de vineri.

Semnalul cel mai important de susţinere a puterii legal alese a venit însă din Statele Unite. 

Preşedintele american, Barack Obama, a cerut tuturor părţilor implicate în conflict să susţină Guvernul turc „ales democratic”, al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, se arată într-un comunicat al Casei Albe.
Obama a cerut părţilor să dea dovadă de reţinere şi să evite violenţele sau o baie de sânge” în Turcia, unde sâmbătă dimineaţă se anunţau deja 60 de decese, civili şi poliţişti, persoane ucise la Ankara şi Istanbul.

__________________________________________________

Situaţie extrem de confuză în Turcia, ţară membră a Alianţei Nord Atlantice (NATO), unde este în plină desfăşurare un puci al unei facţiuni din Armată, pe care unii îl cataloghează deja drept lovitură de stat.


Un prezentator al postului public de televiziune TRT, care citea un comunicat în numele Armatei, a anunţat că un “consiliu de pace” conduce actualmente Turcia, scrie Le Figaro.
Postul de televiziune NTV a difuzat imagini cu tancuri prezente în apropierea aeroportului Ataturk, precum şi imagini cu baraje militare pe un pod peste Bosfor.
Potrivit unei surse din cadrul Uniunii Europene, tentativa de lovitură de stat nu este doar o acţiune a câtorva colonei.
Casa Albă a anunţat că preşedintele american Barack Obama este ţinut la curent în legătură cu evoluţia situaţiei din Turcia.
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a cerut să se evite orice confruntare sângeroasă în Turcia, la aflarea veştii despre tentativa de lovitură de stat în curs vineri seara.
“Problemele Turciei trebuie rezolvare cu respectarea Constituţiei”, a mai spus Lavrov, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său American, John Kerry.

Într-o alocuţine la televiziune, difuzată prin aplicaţia de visioconferinţă FaceTime, preşedintele Erdogan a decis să se adreseze naţiunii pentru a denunţa rebeliunea unei minorităţi din rândul Armatei.
„Nu cred că aceşti pucişti vor reuşi”, a adăugat liderul atotputernic al Turciei. El le-a cerut concetăţenilor săi să iasă în stradă pentru a se opune tentativei de lovitură de stat.

 

-----------------------------------------------------------------------

Confuzie totală, vineri seara, în Turcia. În jurul orelor 22:30, Armata turcă a anunţat într-un comunicat publicat pe site-ul Internet al Statului Major al Armatei, că a preluat puterea în întreaga ţară, pentru a restabili statul de drept şi democraţia.
„Respectăm toate angajamentele internaţionale ale Turciei”, au anunţat puciştii.
A fost instituită legea marţială, iar premierul Binali Yildirim a confirmat în jurul orelor 22:00 că este în curs o tentativă de lovitură de stat, care este opera unei părţi a Armatei, dar a promis că nimic nu va aduce atingere democraţiei, făcând apel la calm. El a declarat că forţele de securitate fac tot ce este necesar pentru a rezolva situaţia.
Posturile de televiziune şi agenţia proguvernamentală de presă Anatolia au dat asigurări că generalul Hulusi Akar, şeful Statului Major al Armatei, este ţinut ostatic de un grup de militari care încearcă o lovitură de stat.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan, acuzat de derivă autoritară şi de jocuri dubioase cu Statul Islamic, a luat cuvântul târziu, vineri seara, apărând la televiziunea publică via aplicaţia FaceTime.
Tot via FaceTime s-a exprimat şi fostul preşedinte al Turciei, Abdullah Gul, pentru a cere să fie restabilită democraţia.
Şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a exprimat o mare îngrijorare a Iranului, ţară vecină cu Turcia, după lovitura de stat în Turcia, a anunţat site-ul Guvernului iranian.

 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră