Poșta Română a început distribuirea pensiilor, iar banii vor ajunge la oameni până la 15 aprilie

02 Apr 2020 | scris de A. V.
Poșta Română a început distribuirea pensiilor, iar banii vor ajunge la oameni până la 15 aprilie

Poșta Română anunță că a început distribuirea pensiilor și a precizat că banii vor ajunge la oameni până la 15 aprilie. Compania spune că a stabilit o procedură de lucru specială pentru gestionarea situației particulare de la Suceava, unde orașul-reședință de județ și opt comune sunt în carantină.

Deplasarea în teren a poștașilor se va face cu mijloacele mecanizate puse la dispoziție de oficiile poștale județene. Aceștia vor respecta distanța de doi metri față de pensionarul care își va primi banii într-un plic, relatează RADOR.

Completarea cuponului se va face de către beneficiarul drepturilor sociale doar cu instrument de scris propriu, iar dacă nu are va primi unul de la poștaș.

Durata operațiunii nu va fi mai lungă de aproximativ cinci minute pentru fiecare pensionar, anunță Compania Națională Poșta Română.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră