Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie Cina Domnului și ritualul spălării picioarelor unor deținuți de la un penitenciar

13 Apr 2017 | scris de Magda Marincovici
Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie Cina Domnului și ritualul spălării picioarelor unor deținuți de la un penitenciar

În Joia Sfântă din acest an, papa Francisc merge în mijlocul deținuților din penitenciarul Paliano, nu departe de Roma, unde celebrează Sfânta Liturghie ”În Cina Domnului” și tradiționalul rit al spălării picioarelor pentru mai mulți deținuți, transmite Radio Vatican.

”Cred că primirea de care se va bucura papa va fi cu adevărat ieșită din comun”, precizează capelanul penitenciarului din Paliano, pr. Luigi Paoletti, ”pentru că deținuții sunt efectiv atașați de acest papă și așteaptă din partea sa un cuvânt de consolare pentru ei și pentru rudele lor”.

Penitenciarul din Paliano are pentru moment aproximativ 70 de deținuți, a mai spus capelanul. ”Există un sector dedicat bolnavilor de tuberculoză, un sanatoriu. Cei mai mulți sunt străini, dar sunt și italieni care au luat această boală pentru că, după cum știm, au multe probleme. Avem, de asemenea, un grup mare, peste 50 de persoane, care execută pedepse destul de lungi. Aproape toți sunt colaboratori ai justiției, cu pedepse foarte lungi. Este și un sector pentru femei, unde pentru moment sunt doar patru”. Dar toți deținuții, a încheiat capelanul penitenciarului, ”simt apropierea papei pentru fascinația pe care reușește să o transmită, mai ales prin compasiunea sa față de cei care suferă, pentru cel care a greșit, pentru cei care au căzut și, mai ales, pentru cei care au curajul să se ridice.

Din experiența mea”, a spus pr. Luigi, ”cei mai mulți dintre ei au început un parcurs de reabilitare, foarte lent, greu, obositor, dar dincolo de toate există simțul milostivirii, al iubirii, al atenției pentru faptul că cineva se interesează cu adevărat și omenește de situația lor, ceea ce le inspiră multă speranță”.

În Joia Sfântă, papa Francisc face un apel la pace, într-un interviu pentru cotidianul italian La Repubblica, ” în această lume subjugată de traficanți de arme care profită de pe urma sângelui bărbaților și al femeilor''. ''Violența nu este leacul pentru lumea noastră greu încercată'', spune papa Francisc.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră