Papa Francisc va avea statuie în România. Este gata deja

09 Iun 2020 | scris de A.V.
Papa Francisc va avea statuie în România. Este gata deja

Sub genericul "Să mergem împreună!", la 20 de ani după vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea, Sanctitatea Sa, Papa Francisc, a efectuat, în perioada 31 mai - 2 iunie 2019, o vizită în România (Bucureşti, Iaşi, Şumuleu-Ciuc şi Blaj). Acum, la un an de la vizita sa în România, Papa Francisc va avea o statuie în Capitală.

Un bust al Papei Francisc, realizat de artistul plastic Darie Dup, va fi amplasat marţea viitoare pe Bulevardul Schitu Măgureanu din Capitală.

"Vizita Papei Francisc a impresionat şi, fiind pusă sub motto-ul 'Să mergem împreună!', cred că a reuşit cel puţin să atragă atenţia asupra acestor vectori care meritau să fie tot mai reuniţi în aşa fel încât să mergem tot mai împreună nu numai la nivel religios, ci şi la nivel etnic sau la nivel social şi politic. Atâtea lucruri care ar trebui totuşi adunate în aşa fel încât să răspundă nevoilor omului de azi. Discursurile Papei şi gesturile făcute de el au impresionat, au reţinut atenţia multora şi de aceea merită să catalogăm această vizită ca istorică", a declarat marţi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, preotul Şerban Tarciziu.

El a menţionat că iniţiativa ridicării unei statui a Papei Francisc în Bucureşti s-a manifestat atât din partea Preşedinţiei şi Guvernului României, a Primăriei Generale a Capitalei, cât şi din partea Vaticanului.

La eveniment, care va începe la ora 17,00 cu o rugăciune, au fost invitaţi să rostească discursuri reprezentanţi ai Preşedinţiei, Guvernului, Primăriei Generale Capitalei, dar şi din partea Bisericilor. Va fi prezent Nunţiul Apostolic în România, arhiepiscopul Miguel Maury Buendía.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră