Papa și colaboratorii apropiați, testați negativ. Un angajat al reședinței papale, infectat cu noul coronavirus

29 Mar 2020 | scris de A.A.
Papa și colaboratorii apropiați, testați negativ. Un angajat al reședinței papale, infectat cu noul coronavirus

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a transmis un mesaj plin de speranță și lumină în aceste vremuri tulburi: Papa Francisc și colaboratorii săi apropiați au fost testați negativ pentru noul COVID-19.

"Pot confirma că nici Sfântul Părinte, nici cele mai apropiate ajutoare ale sale nu se numără printre acestea", a declarat purtătorul de cuvânt, Matteo Bruni, citat într-un comunicat emis de Vatican.

Prin același comunicat suntem informați că 170 de persoane din Vatican au fost testate pentru noul coronavirus, iar şase au avut rezultate pozitive, printre acestea numărându-se un oficial care locuieşte în reşedinţa Santa Marta.

Alte stiri din Externe

Ultima oră