Oprim activităţi economice, dar stăm unii lângă alţii în parc?

21 Mar 2020
Oprim activităţi economice, dar stăm unii lângă alţii în parc?

Primarul general, Gabriela Firea, a declarat că o scurtă plimbare în cel mai apropiat parc, la distanţă socială, de siguranţă faţă de ceilalţi trecători, este de acceptat şi de înţeles, dar nu grupurile, grătarele, aglomerările de la locurile de joacă sau de lângă mobilierul urban din parcuri, "la o tablă, la un şah".

"Oprim activităţi economice, cu riscuri imense pentru întreaga ţară, dar stăm unii lângă alţii în parc? Respirând de aproape acelaşi aer, posibil contaminat, de către una sau mai multe persoane? (...) Dacă închideau autorităţile centrale sau locale parcurile, pentru protectia populaţiei, sigur ar fi fost reacţii publice negative. Dar, văzând ce se întâmplă, sunteţi de acord să luăm măsuri mai ferme, constatând că sunt mulţi cei care încalcă izolarea? Una ar fi închiderea temporară a parcurilor pentru a evita astfel de situaţii", a postat Firea pe Facebook.

Ea a menţionat că virusul de tip nou rezistă în aer 30 de minute (chiar ore) şi circa 4 zile pe suprafeţe şi că se transmite de la 4,5 metri distanţă de persoana infectată.

"Toată lumea declară că medicii sunt eroi şi că trebuie să-i ajutam. Cum îi sprijinim? Ignorând sfaturile lor? Stând aproape de foarte multă lume despre care nu ştim dacă a avut sau nu vreun contact cu o persoană îmbolnavită de COVID 19?", a adăugat Gabriela Firea. 

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră