Decizia autorităţilor române: sirianul Omar Hayssam nu mai e român

27 Apr 2016 | scris de Mara Răducanu
Decizia autorităţilor române: sirianul Omar Hayssam nu mai e român

"Constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie a emis Ordinul nr.426/P de retragere a cetăţeniei române numitului Omar Khaled Hayssam. Potrivit dispoziţiilor art.32 alin (7), ordinul poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului de la domiciliul sau, după caz, reşedinţa solicitantului. Dacă solicitantul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, ordinul poate fi atacat, în acelaşi termen, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti", se arată într-un comunicat al ANC.

CITIŢI ŞI: Omar Hayssam, audiat la DNA în dosarul privatizării IPRS Băneasa

În 22 aprilie, Comisia pentru cetăţenie din ANC a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale de retragere a cetăţeniei lui Omar Hayssam.  Sesizarea în acest caz a fost făcută de Serviciul Român de Informaţii, iar propunerea motivată a Comisiei a fost înaintată preşedintelui ANC, care a analizat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege şi a emis un ordin în acest sens, potrivit agerpres.ro. 

Legea prevede că orice autoritate sau persoană care are cunoştinţă de existenţa unui motiv pentru retragerea cetăţeniei române poate sesiza în scris Comisia pentru cetăţenie, având totodată obligaţia să prezinte dovezile de care dispune. În cazul în care constată îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiilor legale, Comisia va propune preşedintelui ANC, printr-un raport motivat, aprobarea retragerii cetăţeniei române sau, după caz, respingerea sesizării

 

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră