Ministerul Educației: Rezultatele la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații

01 Sep 2017 | scris de Magda Marincovici
Ministerul Educației: Rezultatele la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat, înainte de contestații

Rezultatele la sesiunea august - septembrie a examenului de Bacalaureat înainte de contestații au fost afișate vineri. Contestațiile se depun, vineri, între orele 16:00 și 20:00 și sunt rezolvate între 2 și 5 septembrie. Rezultatele finale sunt afișate în data de 6 septembrie.

"Din cei 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.849 de candidaţi (19.197 din promoţia curentă şi 10.652 din promoţiile anterioare). Precizăm că 9.602 candidaţi au absentat, în timp ce 21.981 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (13.683 din promoţia 2016-2017 şi alţi 8.298 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 110 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10", se precizează în comunicatul de presă  al Ministerului Educaţiei. 

În Capitală, rata de promovare a fost de 23,09%. În județele Covasna, Vaslui, Iași, Alba, Sibiu, Botoșani, rata de promovare a fost peste 30%, iar în județele Giurgiu, Ilfov, Mehedinți, sub 20%. 

Vezi aici rezultatele la sesiunea august – septembrie la examenul de Bacalaureat.  

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră