Leonard Doroftei va fi adus cu mandat în instanță pentru a fi audiat în dosarul "Gala Bute"

05 Oct 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Leonard Doroftei va fi adus cu mandat în instanță pentru a fi audiat în dosarul


Decizia a fost luată miercuri de judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Doroftei nu s-a prezentat în instanță, deși a fost citat la două termene ale procesului, scrie agerpres.ro.
Pe de altă parte, instanța supremă a respins cererea Elenei Udrea de audierea ca martori a fostului premier Emil Boc și a fostului ministru al Justiției Cătălin Predoiu. Avocatul acesteia dorea ca Boc și Predoiu să dea detalii în legătură cu proiectul de lege aprobat de Guvern privind finanțarea galei de box.
Elena Udrea a fost trimisă în judecată pe 21 aprilie 2015 în dosarul "Gala Bute", fiind acuzată de săvârșirea a trei infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.
În dosar au mai fost deferiți justiției și fostul ministru al Economiei Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box — Rudel Obreja, Tudor Breazu — administratorul terenurilor de la Nana deținute de Elena Udrea, Ștefan Lungu — fost consilier al Elenei Udrea, Gheorghe Nastasia — fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, Ana Maria Topoliceanu — fost director al Companiei Naționale de Investiții, Dragoș Marius Botoroagă — administratorul unei firme.
Potrivit DNA, Udrea ar fi coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, și anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia și Breazu, au primit, cu știința sa, sume de bani de la reprezentanții unor societăți comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanțate de ministerul pe care îl conducea.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră