Grevă de avertisment a controlorilor de trafic aerian, între orele 11:00 şi 13:00

12 Mai 2017 | scris de Marina Constantinoiu
Grevă de avertisment a controlorilor de trafic aerian, între orele 11:00 şi 13:00

Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian (ATSR) va declanșa vineri, între orele 11:00 și 13:00, o grevă de avertisment, din cauza lipsei contractului colectiv de muncă, care a expirat din data de 1 septembrie 2016, dar și pentru că nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu autoritățile în privința revendicărilor salariaților, informează agerpres.ro.

Salariații ROMATSA acuză lipsa unui nou contract colectiv de muncă pentru perioada 2016/2017, faptul că nu se mai fac angajări, nu există buget, iar conducerea Regiei este una interimară. 

În timpul grevei se va asigura mai mult de o treime din activitatea normală a ROMATSA, iar organizatorii acesteia, respectiv comisia de negociere a sindicatului ATSR, au disponibilitatea de a continua negocierile cu patronatul în vederea soluționării revendicărilor.

Greva controlorilor de trafic aerian nu va afecta zborurile monarhilor, șefilor de stat, premierilor și miniștrilor, zborurile misiunilor de căutare și salvare, zborurile militare, zborurile umanitare și zborurile de poliție aeriană.

Controlorii de trafic avertizează că în cazul în care greva de avertisment nu are ca efect soluționarea revendicărilor și încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă vor declanșa greva generală.

Agerpres reaminteşte că ultima grevă de avertisment declanșată de controlorii de trafic aerian a avut loc în iulie 2015 și a afectat 22 de aterizări și 18 decolări, adică 40 de mișcări de aeronave programate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București, conform planurilor de zbor.

Potrivit unei estimări a Regiei Romatsa, citată de rador.ro,  în cele două ore ale grevei de avertisment, în spaţiul aerian al ţării vor fi 220 de aeronave de linie, iar efectele grevei de avertisment se vor simţi şi după ora 13:00, din cauza decalării graficului de zbor.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră