Gabriela Firea: Primăria Capitalei a organizat zone de triaj la toate cele 19 spitale din administrare

02 Apr 2020 | scris de A.A.
Gabriela Firea: Primăria Capitalei a organizat zone de triaj la toate cele 19 spitale din administrare

"Într-un timp foarte scurt, în timp record, Primăria Capitalei, prin ASSMB, a organizat zone de triaj, unele chiar exterioare, la toate cele 19 spitale din administrarea Primăriei Capitalei", a arătat joi Gabriela Firea, într-o declaraţie susţinută la Spitalul Nicolae Malaxa şi transmisă live pe Facebook.

Directorul spitalului Malaxa, Alexandru Ştefănescu, a prezentat exact cum se realizează triajul epidemiologic: la intrarea în containerul special amenajat pacienţii îşi dezinfectează mâinile, iar apoi trebuie să răspundă unor întrebări privind starea de sănătate: dacă tuşesc, au febră sau dacă au călătorit recent în zonele afectate de coronavirus. De asemenea, trebuie să semneze o hârtie prin care îşi asumă aceste declaraţii.

În cazul în care unul dintre pacienţi este suspect, îi va fi evaluată starea de sănătate şi se va stabili dacă acesta este menţinut în unitatea medicală, fiind izolat de restul bolnavilor, sau va fi transferat într-un spital dedicat cazurilor de COVID 19.

"Într-o perioadă de trei zile s-au amplasat puncte de triaj în zece dintre spitalele noastre, acolo unde nu a putut fi posibilă organizarea de puncte de triaj în interiorul clădirilor. Este remarcabil faptul că am reuşit să realizăm această amplasare într-un timp foarte scurt şi, de asemenea, condiţiile pe care le asigurăm în interiorul containerelor sunt de siguranţă maximă, atât pentru personalul medical, cât şi pentru pacienţii care se prezintă în camerele de triaj", a precizat directorul medical al ASSMB, Ablachim Turkes.

Primarul a menţionat că în ultimele săptămâni Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti a făcut eforturi pentru asigurarea echipamentelor de protecţie necesare personalului medical.

"De două zile, aceste materiale de protecţie au început să vină, fiind vorba despre echipamente comandate suplimentar pentru spitalele noastre faţă de cele pe care le-au achiziţionat în ultimele două luni", a spus Ablachim Turkes.

Înregistrarea integrală a demonstrație triajului este disponibilă pe pagina de facebook a Primăriei Municipiului București.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră