Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col.(r) Udor Stănică, pe atunci șeful Miliției din Capitală, col.(r) Mihai Creangă, adjunctul său, și Marin Clită, colegul de celulă al disidentului, fiecare primind câte 20 de ani de închisoare. Udor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare, invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deținutul de drept comun Marin Clită a ieșit din pușcărie după nouă ani, pentru bună purtare.
De asemenea, au fost trimiși în judecată și foștii ofițeri de securitate Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, cei care l-au torturat pe Gheorghe Ursu, aceștia fiind acuzați de infracțiuni contra umanității. Procurorii de la Parchetul General susțin că, în perioada ianuarie — noiembrie 1985, inginerul disident Gheorghe Ursu a făcut obiectul urmăririi informative și judiciare pentru acte sau fapte considerate ostile regimului comunist, fiind arestat la data de 21 septembrie 1985 și a decedat la data de 17 noiembrie 1985, în Spitalul Penitenciar Jilava.
Pentru a disimula adevăratul obiect al cercetării disidentului Gheorghe Ursu și pentru a putea face "dovada" că nu există un dosar politic pe numele acestuia, organele de securitate au "inventat" infracțiunea de deținere și operațiuni interzise cu mijloace de plată străine.
În realitate, reprezentanții Departamentului Securității Statului erau interesați de aspecte precum: legăturile disidentului cu postul de radio "Europa Liberă", relațiile și discuțiile cu lumea literară și artistică din țară și din diaspora, impresiile consemnate în jurnalul personal despre politica statului și despre conducătorii partidului și statului comunist.
Procurorii militari au stabilit că maior (rez.) Marin Pârvulescu și col. (rez.) Hodiș Vasile, în calitate de ofițeri în cadrul Direcției a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securității Statului, au exercitat acțiuni represive și sistematice (filaj, urmărire informativă, percheziții, audieri sistematice, acte de violență fizică și psihică) asupra lui Gheorghe Ursu, acțiuni care "au avut ca urmare producerea de suferințe fizice sau psihice grave și au fost de natură să-i aducă o atingere gravă a drepturilor și libertăților fundamentale, în principal a dreptului la viață".
Cine sunt cele patru persoane trimise în judecată
De asemenea, George Homoștean, în calitate de ministru de interne, și Tudor Postelnicu, în calitate de șef al Departamentului Securității Statului, în cursul lunilor octombrie și noiembrie 1985, au transmis către ambasadele României de la Paris și Washington documente oficiale prin care au disimulat caracterul represiv și politic al acțiunilor întreprinse de Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș împotriva lui Gheorghe Ursu, în perioada în care acesta a făcut obiectul urmăririi informative și judiciare pentru opinii considerate ostile regimului comunist.
De asemenea, la solicitarea comunității internaționale și a unor oameni politici din SUA de a primi informații referitoare la situația disidentului român, aceștia au ascuns caracterul represiv al acțiunilor îndreptate împotriva lui Gheorghe Ursu, George Homoștean și Tudor Postelnicu înlesnind astfel săvârșirea faptelor comise de ofițerii Marin Pârvulescu și Vasile Hodiș.
Procurorii mai declară că, în exercitarea abuzivă a funcțiilor deținute, cei doi foști demnitari au întreprins demersuri dolosive în scopul ascunderii cauzelor reale ale cercetării disidentului Gheorghe Ursu și, ulterior, ale cauzelor decesului acestuia.
Gheorghe Ursu, inginer de construcții, poet și scriitor, a fost cercetat de Securitate în anii '80, după ce a trimis scrisori către Europa Liberă și pentru că ținea un jurnal în care nota ororile conducerii comuniste. Fiul disidentului, Andrei Ursu, susține că Mihai Pîrvulescu a fost cel care l-a anchetat mai întâi în stare de libertate pe Gheorghe Ursu. Pentru că acesta din urmă a refuzat să-și denunțe prietenii (printre care cunoscuții scriitori Nina Cassian, Geo Bogza, Radu Cosașu), Securitatea a hotărât "continuarea cercetărilor sub stare de arest", "urmând ca în cercetări să se clarifice și natura relațiilor" cu acei prieteni.
Pentru a încerca să evite un caz de persecuție politică ce ar fi fost neprielnic pe plan internațional regimului Ceaușescu, Securitatea i-a înscenat lui Gheorghe Ursu un caz de drept comun (pentru posesia a 17 dolari), pentru care l-a arestat pe 21 septembrie 1985. A fost închis într-o celulă cu doi deținuți de drept comun, Marian Clită și Gheorghe Radu, care au primit ordin de la securiști să exercite acte de violență asupra lui. Conform mărturiilor aflate în dosar, timp de două luni (până la 17 noiembrie 1985), ofițerul de securitate Marin Pîrvulescu l-a anchetat și torturat pe Gheorghe Ursu în arestul Miliției din Calea Rahovei (arest aflat în aceeași clădire cu Direcția de Cercetări Penale a Securității).
Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985
Inginerul Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985, în arestul Miliției București, în urma bătăilor primite de la Marin Pîrvulescu și de la alți ofițeri de securitate. Până acum, trei persoane au fost condamnate în acest caz: col.(r) Udor Stănică, pe atunci șeful Miliției din Capitală, col.(r) Mihai Creangă, adjunctul său, și Marin Clită, colegul de celulă al disidentului, fiecare primind câte 20 de ani de închisoare. Udor Stănică nu a făcut nicio zi de închisoare, invocând motive medicale, Mihai Creangă a scăpat după zece ani, iar deținutul de drept comun Marin Clită a ieșit din pușcărie după nouă ani, pentru bună purtare.
La rândul său, Marin Pîrvulescu recunoaște că l-a anchetat pe Gheorghe Ursu când acesta era liber, însă neagă că l-ar fi torturat. În 2007, fiul lui Gheorghe Ursu a depus o plângere împotriva lui Marin Pîrvulescu, în care cerea procurorilor de la Parchetul Militar să-l cerceteze pentru tortură motivată politic.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) salută decizia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul privind moartea disidentului Gheorghe Ursu.
La mai bine de 30 de ani de la uciderea sa prin tortură, procurorii militari ai Secției Parchetelor Militare au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
– maior (rez.) PÂRVULESCU MARIN și colonel (rez.) HODIȘ VASILE, foști ofițeri în cadrul Direcției a VI-a Cercetări penale din Departamentul Securității Statului, pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității;
– HOMOȘTEAN GEORGE, fost ministru de interne, și TUDOR POSTELNICU, fost șef al Departamentului Securității Statului, pentru complicitate la săvârșirea de infracțiuni contra umanității.
Această decizie arată „că Justiţia nu are vârstă şi că un stat de drept care vrea să se bucure de acest titlu trebuie să probeze că are instrumentele, dar şi voinţa necesare pentru a permite Justiţiei, chiar şi cu o întârziere mare, să îşi facă datoria. Miza este a noastră, a tuturor, în raportul cu Securitatea, care s-a bucurat de cea mai silenţioasă şi eficientă amnestie istorică şi etică dintre toate serviciile de poliţie politică din Europa de Est. Să nu uităm că Securitatea nu şi-a făcut mea culpa, nu a plătit despăgubiri, membrii ei au intrat în noile structuri de putere. Noi am omorât în decembrie 1989 doi oameni şi am scăpat două milioane. Această formă de amnestie juridică şi morală nu este o chestiune care să privească doar familia Ursu, ci pe noi toţi ca societate în ansamblu”, a declarat Radu Preda, Preşedinte executiv al IICCMER.
Cazul inginerului Gheorghe Ursu a devenit foarte cunoscut după 1990, datorită familiei acestuia, care a făcut numeroase demersuri pentru a-i aduce în fața instanței pe cei care se făceau vinovați de moartea sa. Fiul lui Gheorghe Ursu, Andrei Ursu, a încercat şi deschiderea unui dosar pe numele lui Pîrvulescu, maiorul de Securitate care a coordonat ancheta şi procurorul şef al Parchetelor Militare de la acea vreme, privind infracțiunea de crime împotriva umanităţii, magistraţii refuzând la momentul respectiv această încadrare juridică. De altfel, procurorii au respins sistematic, în ultimii ani, plângerile penale ale fiului lui Ursu, motivând fie că infracţiunea nu există, fie că fapta – omor calificat sau crime împotriva umanităţii – s-a prescris. Printre numeroasele demersuri de a-i trage la răspundere pe cei care s-au făcut vinovați de moartea lui Gheorghe Ursu amintim și memoriul IICCMER din 22 februarie 2011 adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală și Criminalistică. În acest memoriu au fost prezentate o serie de informaţii şi documente privind persecuţiile pe motive politice, cercetarea abuzivă, represiunea nedreaptă şi supunerea la rele tratamente în cazul Gheorghe Ursu. La 8 februarie 2013 Parchetul de pe lângă Tribunalul București, instituția la care a ajuns în final memoriul IICCMER, a dispus, în cazul celor menționați ca fiind posibili vinovați de uciderea inginerului Gheorghe Ursu și care nu au fost până la acea dată condamnați, „neînceperea urmăririi penale”, fiind invocată împlinirea termenului de prescripție“, se arată în comunicatul IICCMER.
Andrei Ursu a fost în greva foamei timp de 17 zile, în octombrie şi noiembrie 2014, în semn de protest faţă de faptul că dosarul privind moartea tatălui său nu este redeschis, iar ofiţerul de la Securitate care a coordonat ancheta ce l-a vizat pe acesta nu este pus sub acuzare. Gheorghe Ursu a fost inginer, scriitor și disident. A fost arestat în 1985, în urma denunțului unei colege de serviciu, care a intrat în posesia jurnalului său intim, jurnal confiscat ulterior de Securitate. A murit în arestul Miliţiei Capitalei, în 1985, fiind bătut sistematic de anchetatori şi de colegii de arest, tocmiţi de organele de anchetă. La 1 iulie 2016, el ar fi împlinit 90 de ani.
