Dragostea în timpul pandemiei: mai puţine divorţuri dar şi mai puţine căsătorii

13 Iul 2020 | scris de A.V.
Dragostea în timpul pandemiei: mai puţine divorţuri dar şi mai puţine căsătorii

Institutul Național de Statistică raportează noi efecte ale crizei sanitare  generate de COVID-19  în datele privind mişcarea naturală a populaţiei. ”Cel mai mult a fost afectat fenomenul nupțialității”, arată cel mai recent comunicat de presă al INS pe această temă, citat de stiri.tvr.ro.

Institutul Național de Statistică raportează noi efecte ale crizei sanitare  generate de COVID-19  în datele privind mişcarea naturală a populaţiei. ”Cel mai mult a fost afectat fenomenul nupțialității”, arată cel mai recent comunicat de presă al INS pe această temă.

În luna mai, românii au bifat doar o cincime din numărul căsătoriilor înregistrate anul trecut, în aceeași lună. În ceea ce priveşte divorţurile, analizând tot luna mai, numărul acestora s-a înjumătăţit, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Trendul general arată că apetitul pentru oficierea căsătoriilor este, la români, mai ridicat în perioada caldă (lunile aprilie –octombrie) când se încheie la starea civilă de trei-patru ori mai multe căsătorii decât în lunile reci (noiembrie-martie).

Totuși, în luna mai 2020, la oficiile de stare civilă s-a înregistrat un ușor reviriment al numărului căsătoriilor (2488) față de luna anterioară (1409) dar scăderea rămâne dramatică față de aceeași lună a anului trecut, cand au fost oficiate de cinci ori mai multe căsătorii (13.260)

De altfel,  din luna aprilie s-a înregistrat o scădere drastică a numărului de căsătorii: 1409, față de 4053 căsătorii în martie - anul acesta și 5.470 în aprilie – anul trecut.

Datele arată și o scădere a desfacerii oficiale a căsătoriilor. ”Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1137 în luna mai 2020, cu 244 mai puţine decât în luna aprilie.”, arată INS. Dar a fost și aproape jumătate din numărul divorţurilor înregistrate în aceeași lună, anul trecut (2788).

La nivel de ansamblu, anul 2019 a arătat o determinare cvasiconstantă a românilor pentru desfacerea căsătoriilor, indiferent de anotimp. Numărul divorțurilor a variat între puțin peste 2.000 (2153), în iulie 2019, și puțin sub 3.000 (2909) în octombrie anul trecut. Anul 2020 a început împăciuitor pentru soți, cu 808 divorțuri înregistrate în ianuarie. După ce în februarie trendul a revenit la cel cunoscut, cu 2.184 de divorțuri pronunțate, următoarele trei luni au diminuat până la jumatate numărul căsătoriilor desfăcute oficial: 1.889 în martie, 1.381, în aprilie, și, respectiv, 1.137 în mai 2020.

INS atrage atenția că ”Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-mai 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare (15 martie – 15 mai, n.n) au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă (după 15 mai, n.n.) au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți.”

În plus, INS subliniază că datele pentru 2019 sunt definitive, în vreme ce, datele raportate pentru lunile anului 2020 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora și nu după data producerii evenimentelor demografice. Este de așteptat, din acest motiv, ca datele aferente anului în curs să suporte modificari şi/sau redistribuiri, prin includerea fenomenelor înregistrate ulterior lunii de referință și prin excluderea celor înregistrate în luna de referință, dar care s-au produs anterior acesteia.

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră