Dacă mâine ar fi referendum, 77% dintre români ar vota pentru rămânerea în UE

08 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Dacă mâine ar fi referendum, 77% dintre români ar vota pentru rămânerea în UE


Ce cred românii despre această decizie, denumită și Brexit? Cât de cunoscut le este termenul de ”Brexit” românilor?
În contextul rezultatelor referendumului din Marea Britanie, IRES a investigat percepţiile cetăţenilor români cu privire la decizia britanicilor, dar şi atitudinile acestora cu privire la Uniunea Europeană şi statutul României în Uniune.

Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 1160 de indivizi de 18 ani și peste, multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel național, prin intervievare telefonică, și are o marjă de eroare de 2,9%.
Cu toate că doar jumătate dintre români au auzit denumirea de ”Brexit”, 85% în total au auzit de ieșirea Marii Britanii din UE. Gradul de informare este mai crescut în rândul respondenților cu studii superioare și al celor maturi (36-65 de ani).

Potrivit rezultatelor sondajului, 62% dintre participanții la studiu care au auzit de evenimentele din Marea Britanie sunt de părere că se poate vorbi despre o criză a Uniunii Europene. Responsabili pentru Brexit ar fi, în opinia participanților la sondaj, politicienii din Marea Britanie și responsabilii UE.

Românii rămân pesimiști. Ei anticipează efecte negative după ieșirea Marii Britanii din UE. Efectele negative vor fi resimțite într-o proporție ridicată de către cetățenii români.

Peste jumătate dintre intervievați (53%) cred că Marea Britanie nu va avea pierderi majore după ieșirea din Uniunea Europeană, iar pierderile vor fi mai degrabă pentru Europa.

Aproximativ două treimi dintre participanți sunt de părere că ieșirea din Uniunea Europeană nu va slăbi poziția Marii Britanii ca putere mondială.

Interesant, 65% dintre persoanele intervievate sunt de părere că și alte țări ar putea vota pentru ieșirea din UE.

În ipoteza unui referendum privind rămânerea României în UE, 77% dintre respondenți ar vota pentru rămânerea în UE, 14% împotrivă, iar doar 6% nu ar merge la vot, respectiv 2% ar fi indeciși cu privire la opțiunea lor.

Un sfert dintre români cred într-o posibilă destrămare a UE. O ipotetică destrămare a UE ar avea consecințe negative asupra României.

Trei sferturi dintre persoanele intervievate își exprimă acordul cu ideea cum că este nevoie de un nou proiect european, în timp ce doar o cincime consideră că proiectul european ar trebui părăsit.
În fine, 69% dintre participanții la studiu cred că România are mai mult de câștigat prin integrarea în Uniunea Europeană.

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră