Cristina Tarcea, noul președinte al Curții Supreme: "Cei care tac au mai multă forță decât cei care vorbesc"

12 Oct 2016 | scris de Cristi Semeghin
Cristina Tarcea, noul președinte al Curții Supreme:

Cristina Tarcea provine dintr-o familie de juriști și spune că a ales același drum pentru că așa a hotărât destinul. Poate că la asta a contribuit și faptul că și-a făcut parte din teme în sala instanței în care mama sa era judecător, fiind de-a dreptul fascinată de mașina de dactilografiat, de ștampilele arhivarilor și de mirosul inconfundabil al sălii în care se împarte dreptatea. Și chiar când a mai crescut, după școală, în loc să meargă acasă, venea tot la judecătorie... 

Redăm în continuare interviul acordat de Cristina Tarcea revistei Q Magazine, invitându-vă să citiți pe site-ul Qmagazine.ro mărturirile noului președinte al ÎCCJ despre modul în care și-a ales cariera, despre primii pași în lumea justiției și despre pasiunile sale.

______________________________

Veniți după un mandat controversat al Liviei Stanciu. Cum va fi ÎCCJ sub mandatul dvs.?

Vreau să subliniez un lucru de la început în ceea ce-l priveşte pe fostul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Am apreciat-o şi o apreciez pe Livia Stanciu pentru pregătirea profesională, corectitudinea şi onestitatea sa. Acesta este şi motivul pentru care în anul 2013 mi-am depus candidatura pentru postul de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: doream să fac echipă cu ea. Şi nu îmi pare rău nici astăzi pentru această opţiune.

Cum va fi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub mandatul meu? Îmi este greu să spun acum, la început. Tot ceea ce pot spune este cum îmi doresc să fie Înalta Curte sub mandatul meu... Ei bine, îmi doresc să fie instanţa în care toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului să fie respectate. Şi nu doar în procesele penale! Şi îmi mai doresc ca orice cetăţean care este parte într-un dosar care ajunge la Înalta Curte să aibă încrederea şi convingerea că drepturile şi libertăţile îi vor fi respectate.

Şi mai cred că primul pas pe care îl pot face pentru respectarea acestui ideal este ca eu însămi să demonstrez că respect drepturile şi libertăţile fundamentale şi că privesc justiţia ca pe un serviciu public în slujba cetăţeanului.

Sunt convinsă că nu pot stăvili acuzaţiile, încercările de manipulare şi intimidare. Este mai puţin important ce preţ voi plăti eu. Este important, însă, ca judecătorii Înaltei Curţi să fie puternici şi verticali, iar justiţiabilii ce au trecut pragul instanţei să fie convinşi că acolo se face, s-a făcut şi se va face dreptate.

A contat faptul că Livia Stanciu conducea ÎCCJ în procesul cu Mariana Rarinca? Cum ați privit acest proces?

Nu cunosc altfel decât din presă dosarul Mariana Rarinca. Nici nu aveam cum. Legea nu-mi permite. Aşa că nu pot face comentarii cu privire la evoluţia acestui proces. Orice judecător care se respectă nu-şi spune părerea despre un dosar ale cărui piese nu-i sunt cunoscute. Şi mai mult decât atât, potrivit legii, un judecător face aprecieri în fapt şi în drept doar prin hotărârea pe care o pronunţă şi doar asupra unei cauze pe care el însuşi a judecat-o.

Libertatea de exprimare a judecătorului este mult îngrădită de rigorile legii şi, probabil, acest lucru este speculat. Nu contează... Important este ca alţii să poată beneficia de libertatea de exprimare. Cât despre faptul că preşedintele instanţei supreme a fost parte în proces, îmi place să cred că acest fapt nu a contat sub nicio formă. Aceasta ar fi normalitatea.

Tot mai mulți dintre noi avem sentimentul că vocea procurorilor este mai puternică decât a judecătorilor, creând chiar impresia, în mod fals, că justiția o fac procurorii. De ce judecătorii au pierdut statutul real, acela de înfăptuitori ai justiţiei?

În mod normal, nici procurorii, nici judecătorii nu ar trebui să aibă „voci”, în sensul comun al expresiei. „Vocile” justiţiei ar trebui exprimate prin actele de procedură îndeplinite potrivit legii şi propriilor competenţe. De aceea, nu sunt de acord cu afirmaţia că judecătorii şi-au pierdut statutul real de înfăptuitori ai justiţiei.

Potrivit Constituţiei, justiţia se înfăptuieşte prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe stabilite de lege. Atât timp cât judecătorul este cel care pronunţă o hotărâre de condamnare sau de achitare, instanţele sunt cele care fac justiţie, iar asta nu poate fi schimbat.

Ştiţi... uneori cei care tac au mai multă forţă decât cei vocali...

Dar repet! Justiţia nu înseamnă doar cauze penale! Justiţia înseamnă şi cauze civile, în care procurorul nu are niciun rol, sau, dacă are, rolul său este minor.

Iar cu privire la acest aspect, trebuie să subliniez faptul că educaţia juridică a cetăţeanului şi corecta informare a opiniei publice îşi au propriul rol, deloc de neglijat.

Libertatea de exprimare este garantată de Constituţia României, precum şi de art. 10 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Atât Constituţia României, cât şi Convenţia permit restrângerea libertăţii de exprimare, dar impun ca aceste restrângeri să urmărească scopuri anume determinate şi să fie proporţionale cu scopul urmărit. Şi mă voi opri aici, pentru că, aşa cum am arătat, judecătorii sunt cei dintâi care au libertatea de exprimare îngrădită prin lege şi orice alt comentariu nu ar face altceva decât să depăşească sfera principiilor generale.

Am vrut doar să reamintesc reglementarea europeană pentru a facilita emiterea unor proprii judecăţi de valoare celor mai puţin familiarizaţi cu instituţiile de drept.

Ați trăit vreodată cu senzaţia că în România un om acuzat este judecat deja şi iremediabil compromis încă înainte de sala de judecată? Cum reuşeşte un judecător să nu se lase influenţat de opinia publică şi să nu-şi formeze prejudecăţi?

Ei bine... în sala de judecată acest fapt nu trebuie să se întâmple niciodată și sub nicio formă. Iar judecătorul știe asta... Ați auzit vreodată vreun judecător pronunțându-se asupra vinovăției unei persoane altcumva decât prin hotărâre judecătorească? Nu cred... Acest fapt se învață din primii ani de facultate. O cauză – fie ea penală sau civilă – nu poate fi soluționată decât în baza probelor.

Sunt situații în care instinctul îți șoptește faptul că adevărul este altul decât cel care rezultă din probele pe care le-ai administrat temeinic și cu mare grijă. Instinctul trebuie ascultat și te determină să fii mult mai atent și minuțios în analiză, dar de multe ori, în ciuda acestor eforturi, nu poți să-ți probezi instinctul.

De aceea, niciodată adevărul judiciar nu se suprapune peste adevărul absolut. Important este, însă, să nu ai prejudecăți, să nu fii superficial, să nu greșești și să ai conștiința faptului că ai făcut tot ceea ce era legal și omenește posibil pentru aflarea adevărului.

Știți, orice meserie are particularități specifice care presupun talent și experiență. Un judecător cu vocație nu se va lăsa impresionat sau intimidat de elemente externe dosarului, iar experiența acumulată nu face altceva decât să te călească în fața unor astfel de riscuri. Desigur, uneori prețul este greu, pentru că poți tu însuți să devii țintă atunci când nu răspunzi unor așteptări publice, dar menirea unui judecător nu este aceea de a da soluția pe care o dorește opinia publică, ci soluția corectă, întemeiată pe dispozițiile legii și pe toate probele administrate în cauză.

Este normal să fie așa... este democratic să fie așa... dacă nu ar fi așa, judecătorul nu și-ar justifica rolul social, iar judecățile ar avea loc în piața publică.

Au fost câteva procese în care, deşi nu au existat probe directe, acuzaţii au fost condamnaţi pe motivul că erau persoane „publice” şi trebuia dat un exemplu. Vi se pare corect principiul?

Așa cum am arătat, orice soluţie judecătorească este dată numai în urma analizei aprofundate a probelor administrate în cauză. Şi nu a oricărui fel de probe, ci a probelor obţinute legal şi care, coroborate, susţin în mod necesar soluţia pronunţată, indiferent de calitatea persoanei vizate. Sunt convinsă că nu s-au pronunţat hotărâri nesusţinute de probe, indiferent de stilul literar al motivării.

Ați auzit vreodată vreun judecător pronunțându-se asupra vinovăției unei persoane altcumva decât prin hotărâre judecătorească? Nu cred...

Susţineţi o lege a răspunderii magistraţilor? Este ea necesară?

Cred că ar trebui să precizăm încă de la început faptul că răspunderea magistraţilor este reglementată de lege. Sunt ample discuţii în spaţiul public legate de ideea că în prezent nu există o lege a răspunderii magistraţilor, dar aceste discuţii pornesc de la o premisă falsă.

Legea există şi nu face altceva decât să reglementeze procedura şi condiţiile în care se poate antrena răspunderea magistraţilor, astfel cum a fost gândită prin reglementările constituţionale.

Potrivit art. 52 alin. 3 din Constituţia României, statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, iar răspunderea statului nu înlătură răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

Dispoziţiile Constituţiei şi mecanismul constituţional al răspunderii magistraţilor au fost transpuse în legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor care, în art. 96 alin. 3 şi 4 prevede că persoana vătămată are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare săvârşite în procese penale, potrivit Codului de procedură penală. Dreptul persoanei vătămate la repararea prejudiciilor materiale cauzate prin erorile judiciare săvârşite în alte procese decât cele penale nu se va putea exercita decât în cazul în care s-a stabilit, în prealabil, printr-o hotărâre definitivă, răspunderea penală sau disciplinară, după caz, a judecătorului sau procurorului pentru o faptă săvârşită în cursul judecăţii procesului şi dacă această faptă este de natură să determine o eroare judiciară.

Deci practic cadrul legal există, însă nu este acționat?

Exact. Problema reală legată de acest subiect este aceea de a şti dacă mecanismul răspunderii conceput de norma constituţională este unul eficient. Atât timp cât conţinutul art. 52 alin. 3 din Constituţie este cel actual, nu poate fi reglementată prin lege o altă procedură de antrenare a răspunderii magistraţilor. Este important ca aceia care lucrează în justiţie să fie puternici, drepţi şi verticali.

Vi se pare normal ca un procuror care a instrumentat un dosar în care s-a dispus arestarea cuiva, găsit ulterior nevinovat, să nu aibă nicio răspundere?

Potrivit art. 96 alin. 3 şi 4 din Legea nr. 303/2004, orice magistrat care a acţionat cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă constatate de organele competente şi a comis, astfel, o eroare judiciară, este pasibil de răspundere, inclusiv patrimonială.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat deseori că statul de drept s-a întărit în perioada celor două mandate prezidenţiale ale sale. Cum ați perceput influenţa fostului preşedinte asupra justiţiei?

Întotdeauna am avut convingerea că doar oamenii care fac justiţie vor reforma justiţia, şi aceasta pentru faptul că justiţia este cea care asigură echilibrul şi stabilitatea unei societăţi democratice. Politicienii vin şi pleacă, la fel şi guvernanţii. De aceea, este important, aşa cum am mai arătat, ca aceia care lucrează în justiţie să fie puternici, drepţi şi verticali.

Cât de coruptă vi se pare România, ca om care trăiește în această țară și se uită la televizor?

M-aş feri de astfel de ierarhizări. Un fapt este cert! Corupţia există şi în România! Şi un alt fapt este cert. În societăţile aflate în tranziţie riscul corupţiei este major. Mi se pare un pas uriaş faptul că societatea conştientizează şi că are reacţie la acest fenomen. Mi se pare un pas uriaş că există hotărâri definitive prin care au fost soluţionate fapte de corupţie. Dar nu pot să nu subliniez că pedepsirea faptelor de corupţie este doar unul dintre mijloacele prin care fenomenul corupţiei poate fi diminuat. La fel de importante sunt acţiunile de prevenire a faptelor de corupţie. Şi aici mă întorc din nou la educaţie.

Unde vreți să duceți Înalta Curte?

Îmi doresc ca judecătorii Înaltei Curţi să fie puternici şi verticali, iar justiţiabilii care au trecut pragul instanţei să fie convinşi că aici se face, s-a făcut şi se va face dreptate.

_________________________

Interviu preluat de pe Qmagazine.ro

SHARE
 

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Actualitate

Ultima oră